Acesta a fost sloganul Salonului artistilor independenti din Paris („Ni Jury, Ni Récompense”, începând din 1884), dar ne permitem sa-l extindem, cu sincera compasiune, catre existenta unuia dintre cei mai pitoresti artisti parizieni ai epocii Belle Époque, pionierul afisului modern, Henri de Toulouse-Lautrec. Traitor în Montmartre, boem incurabil pentru care fiecare zi parea a fi ultima, Lautrec a fost încadrat printre post-impresionisti, alaturi de Cézanne, van Gogh si Gauguin, dar el însusi afirma ca nu se încadreaza în nici un curent anume. A fost un om liber.
Provenind dintr-o familie cu rang nobiliar (tatal sau era contele Lautrec-Montfa), Henri a fost rodul unei casatorii intrafamiliale si de aici, probabil, o boala din nastere care i-a afectat foarte serios sistemul osos. Era un barbat de 1,50 metri înaltime, cu tors normal dar cu picioare de numai 70 de centimetri. Poate ca acesta a fost motivul esential pentru care si-a trait viata printre femei frumoase si petrecarete si a fost legat ombilical de atmosfera incendiara a noptilor din cabarete si taverne. Talentul l-a asezat la masa consacratilor înca din 1885, fiind mereu în preajma multora care-l încurajau. Asa se explica de ce a primit comanda pentru afisele de deschidere a cabaretului Moulin Rouge (6 octombrie 1889), unde i s-a rezervat sine die o loja.
Când mama sa, care-l îngrijea, a fost nevoita sa paraseasca Parisul, Henri se dedica total viciilor care i-au macinat în mod accelerat sanatatea. Prima prostituata cu care a avut de-a face, roscata Carmen Gaudin, a fost imortalizata în celebra pânza „Spalatoreasa”, care s-a vândut la Christie’s cu 22,2 milioane dolari în 2005 (record pentru Lautrec). Artistul plonja definitiv în talazurile dulcege ale perioadei numite Belle Époque – sa curga vinul, sa danseze femei îmbracate-n trandafiri. De altfel, Henri a fost atasat de frumusetea exploziva feminina si artiste precum Yvette Gilbert, Louise Weber („Plinuta”) si Jane Avril („Grenada”) au trecut pragul atelierului sau pentru a deveni nemuritoare, fie în portrete, fie în afise.
Faima sa de realizator de afise de mare impact, novatoare si entuziasmante, a ajuns si la Londra, unde a fost chemat sa realizeze postere comerciale pentru o firma de biciclete. Acolo l-a cunoscut pe osânditul Oscar Wilde (doi ani de închisoare pentru „indecenta fata de barbati”), caruia i-a facut un portret memorabil.
Henri de Toulouse-Lautrec nu s-a putut întretine din vânzarea operelor sale, ci dintr-o renta din partea bogatei sale familii. Si-a neglijat sanatatea si a încercat sa-si devoreze tristetea în combinatii alcoolice terifiante (amestecul sau referat, „Seismul”, avea absint si coniac). Bastonul îi ascundea tremurul picioarelor firave. Nu s-a casatorit si s-a îmbolnavit si de sifilis. Divortul parintilor l-a afectat atât de mult, încât pe patul de moarte, în ultima zi a propriei lui Belle Époque, i-ar fi spus tatalui: „Adio ticalosule, n-o sa-ti lipsesc!” În aproape douazeci de ani de cariera artistica, Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901) a creat 737 de pânze, 275 acuarele, 363 de afise si numeroase desene. În unele lucrari recunoastem influentele lui Manet si Degas – scena, culisele si ambianta localurilor. L-au interesat oamenii si mai putin peisajele, desi stia ca oamenii îl sageteaza pe ascuns cu ironiile lor gratuite…
PAUL IOAN
Comentarii