Fantezia si pildele miturilor antice au fascinat numeroase generatii de pictori clasici si mai putin pe cei din era moderna, acaparati de actualitate si chiar creatori de noi legende. Numai ca despartirea de temele mitologice clasice, acelea care au facut sa explodeze umanismul Renasterii, a fost o pierdere a sensibilitatii legate de conditia umana. Însasi frumusetea de vis a femeii fertile contemporane cu Manet sau Modigliani parca a întors spatele unui ideal de feminitate. Zeita greaca Artemis (Diana la romani si Artume la etrusci) este un subiect predilect pentru ceea ce miscarile feministe ar putea drept emblema.
Juramantul de castitate autoimpus sfideaza institutia maternala si dispretul manifestat fata de barbati sunt elemente care ar „avantaja” trambitata egalitate a femeii cu barbatul. Pe de alta parte, personajul atat de mandru de abilitatile sale de vanator fara egal are si o latura poetica. Daca ni-l amintim pe onestul provincial Marin Miroiu, adoratorul stelelor din piesa „Steaua fara nume” (Mihail Sebastian), o vom regasi indirect pe Artemis pe cerul evadarilor sale.
Si asta pentru ca Ursa Mare si Ursa Mica sunt constelatiile în care zeita vanatorii i-a transformat pe Callisto si pe fiul ei, Arcas. Însotitoare a intransigentei Artemis, Callisto a îndraznit sa aiba o relatie de iubire cu un Apollo (fratele geaman al Artemisei), de unde a aparut un copil. Furia zeitei fata de încalcarea juramantului virginitatii a fost nemarginita. Ambitia nestavilita a acestei zeite bizare, pe cat de frumoase, pe atat de necrutatoare, s-a manifestat în repetate randuri, aducandu-ne aminte de „femeia de cariera” din zilele noastre, care pune mai presus de orice (inclusiv familie) ascensiunea profesionala. Vanitoasa „sefa”, ridicola în multe situatii, este anticipata de „crimele” Artemisei.
Cel sau cea despre care se zvonea ca este mai bun vanator decat ea, cadea prada razbunarii ei. Semnificativa în acest sens este relatia ei cu Adonis cel adorat de femei. Vestea ca este mai abil vanator decat ea a înrait-o la culme si, în consecinta, a trimis un mistret fioros sa-l omoare. În alta varianta, moartea lui Adonis este legata de careul amoros Artemis-Hyppolitus-Afrodita-Adonis. Oricare ar fi adevarul, zeita vanatorii ne este prezentata ca o fiinta violenta, ranchiunoasa si distrugatoare a tuturor adversarilor. Ea nu tolera nici iubirile celor din anturajul ei (uciderea lui Orion) si nici superioritatea altor mame – o omoara pe Niobe, regina Thebei, care nascuse paisprezece copii, spre deosebire de propia sa mama, Leto, care adusese pe lume doar doi: pe ea si pe Apollo.
Poate în mod deliberat, pictorii nu au reprezentat-o pe Artemis (tarziu identificata cu Selene, zeita Lunii) ca fiind o fecioara furioasa si razbunatoare. Pentru multi maestri, a fost suficienta prezenta cainilor de vanatoare si a alaiului de fete virgine, total obediente stapanei lor, pe care o admira fara rezerve si nu o asculta umile din cauza fricii de razbunare (vezi Tiziano). Juramantul lor de castitate le face intolerante fata de masculinitate. Pare un fel de avant-premiera a unei mici manastiri de maici, în care stareta este cea mai atragatoare faptura. Alura de luptatoare delicata a fost magistral realizata si de sculptori renumiti. Un bronz din epoca romana („Artemis si cerbul”) a fost vandut de casa la licitatii Sotheby’s cu 25,5 milioane de dolari, în 2007… O informatie pentru feministe: emblema Artemisei este un arc de argint.
PAUL IOAN
Comentarii