Ei bine, una dintre cele mai duioase reprezentari feminine ale sobrului si intunecatului Rembrandt (un admirator nedisimulat al lui Caravaggio) este „Femeie la scaldat”, o panza rarisima dedicata celei de-a doua sotii a lui, Hendrickje Stoffels (cu douazeci de ani mai tanara). Femeia care intra sfioasa in rau, ridicandu-si poalele fustei a reprezentat punctul de pornire pentru o tema de mare audienta a impresionistilor. Privitorul panzei din anul 1654 percepe o feminitate abia schitata, iar nuantele erotice sunt abia sugerate (Rembrandt avea sa dea masura nudului feminin o data cu panza „Betsheba primind scrisoarea de la David”). Peste mai bine de trei sute de ani, acea nevasta a lui Rembrandt avea sa fie declansatoarea ciclurilor de femei imbaindu-se, in variante cu un scenariu suficient de divers. Astfel, dintre toti maestrii enumerati, Cézanne este cel care a preferat aproape in toate compozitiile un grup de nuduri, incepand cu faimoasa panza „Sase femei la scaldat” (1874).
Maestrul recidiveaza iar numarul femeilor care se pregatesc sa intre in apa sau care abia au iesit din rau incepe sa scada. La Renoir, aproape intotdeauna scena este populata de o singura femeie si de multe ori aceasta sta cu spatele la privitor. Cu apa inca umezindu-i trupul, femeia isi usuca parul, si-l piaptana sau sta aplecata pentru a-si sterge picioarele.
Copilaria si tineretea lui Cézanne au fost influentate de trei zeite, toate cu o personalitate bine marcata. Este vorba despre ambitioasa sa mama, Anne Honorine, si de surorile sale mai mici, Marie si Rose.
Poate ca admiratia sa fata de femeie in calitate de creatie sublima a naturii a fost de vina si pentru relatia sa speciala cu Marie-Hortense – metresa si muza – cu care a trait saisprezece ani ca si cum ar fi niste indragostiti la primele intalniri. Abia in 1886 a acceptat sa se insoare cu ea, desi intre timp presiunile familiei devenisera insuportabile. Fapt intalnit si la alti maestri, avansarea in varsta nu a stins deloc apetitul pentru senzualitate si pentru un eroticism bine temperat.
Astfel, lunga serie de femei la baie atinge apogeul pe cand pictorul avea saizeci si cinci de ani (1905), cand finalizeaza „Femei la scaldat” – varianta uriasa (210 cm x 250 cm). Valoarea acestei lucrari cu sapte nuduri principale consta si in tranzitia pe care o face catre cubism. Este o asemanare izbitoare cu „Domnisoarele din Avignon” a lui Picasso (1907) si-l face pe Cézanne un precursor indubitabil al artei moderne.
Si cand ne gandim ca tema femeii care iti apropie mediul acvatic a pornit de la dragostea lui Rembrandt pentru nevasta care
i-a indulcit batranetile…
PAUL IOAN
Comentarii