Marea sansa a talentatului adolescent a fost ca prin fata tarabei unde-si expunea miniaturile religioase a trecut un calugar de la o manastire franciscana din Sevilla, care l-a dus la staret. Si asa a primit Murillo prima sa comanda pentru o serie de unsprezece picturi religioase pentru acea manastire. Desi trecuse doar in treacat printr-un atelier de pictura, lucrarile tanarului s-au remarcat imediat prin limpezimea culorilor si claritatea formelor. Mai mult, inspiratia pictorului l-a determinat pe acesta sa-si imagineze o scena rar intalnita in imageria de profil: ingeri ajutand nevoiasii intr-o cantina a saracilor („Bucataria ingerilor”, 1642). Acest prim examen a facut trecerea la maturitatea artistica a lui Murillo, care din cauza conditiilor materiale a devenit un autodidact, invatand singur tehnica picturii admirand capodopere de Velásquez. Cu banii primiti de la staretie, pictorul pleaca la Madrid pentru a studia operele marilor clasici din colectiile regale. Devine astfel un fin cunoscator al barocului italian si al lui Rubens.
In 1645 se casatoreste cu Beatrice si are mai multi copii. In acea perioada, maestrul este obsedat de figura Fecioarei Maria, careia ii dedica mai multe lucrari, facandu-si practic, in propria locuinta, un fel de altar. Trecand de treizeci de ani, Murillo isi cumpaneste cu luciditate experienta de viata si are o idee care-l va face celebru in toata Europa, chiar inaintea lui Velásquez. Ilustrarea copiilor orfani (cum fusese el insusi) in ipostaze de o duiosie rara, si anume bucurandu-se ca se pot infrupta cu fructe. Pentru posteritate, ciclul acesta al copiilor strazii (cum am spune astazi) este cunoscut in Europa drept „ciclul micilor cersetori”).
Interesant este si faptul ca toti protagonistii acelor opere luminoase si emotionante au existat in realitate, dar Murillo (om de mare caracter) nu a vrut sa le divulge identitatea. „Baiat cersind”, „Mancatorii de struguri si pepene” si „Micul vanzator de fructe” au muiat inimile admiratorilor din Italia pana-n Tarile de Jos. Ele sunt reprezentative pentru sufletul de artist al lui Murillo si, in acelasi timp, stilul lor limpede si atmosfera optimista pregatesc trecerea la stilul rococo, acela care urmeaza dupa baroc.
Devenit personaj important al Sevilliei, Esteban Murillo este cooptat in mai multe organizatii religioase de prestigiu si contribuie la fundarea Academiei de Arte Frumoase din acel oras – al carei prim presedinte va fi. Din pacate pentru cariera sa, in 1664 ii moare sotia si aceasta lovitura a sortii il va afecta profund pana la moarte. Tata devotat, Murillo se muta cu cei cinci copii supravietuitori la o manastire capucina, unde lucreaza frenetic opere religioase pana in ziua decesului. Se spune ca o cazatura de pe o schela i-ar fi grabit moartea, in 1682.
PAUL IOAN
Comentarii