Ultimul copil venit pe lume (1834) în familia bancherului Auguste de Gas, casatorit cu o frumusete locala, Celestine – o mândrie a Parisului, se spune – a fost Hillaire Germain Edgar. Micutul mai avea patru frati, însa prosperitatea i-a permis sa aiba o copilarie încântatoare. Asa se face ca pe la 22 de ani si-a permis o vizita în Italia, la un unchi stabilit la Napoli. Acolo, viitorul mare pictor intra în contact cu operele clasicilor si maestrii Renasterii îl fascineaza – viziteaza Roma deseori.
A sa a ajuns Edgar Degas sa „pipaie” realitatea, în dinamica ei efervescenta. El a depasit cu uriasa maiestrie conditia de contemplator a pictorului si a cautat cu eleganta picturala sa reproduca miscarea. Dupa ce face un „turneu” de studiu al marilor maestri italieni, la ei acasa, Degas este entuziasmat de elogiile pe care i le aduce tatal sau, Auguste de Gas! Lucru foarte rar: un tata care îsi dorea un fiu avocat de renume, îsi încurajeaza odrasla sa mearga pe alt drum. Pelerinajele sale de absorbtie a artei clasicilor picturii îl apropie, inevitabil, de stilul academismului clasic.
Reîntors la Paris (orasul sau de bastina), îl întâlneste pe Manet, unul dintre stâlpii impresionismului. Devin buni prieteni si frecventarea celebrei cafenele a boemei, „Guerbois”, se transforma într-o obsesie. Degas avea 29 de ani când începe sa „piarda” doua zile pe saptamâna (joi si duminica) în compania unor tineri zvapaiati ai artei precum Monet, Renoir, Sisley si Cézanne. Prin norii de fum de tigara razbat vociferari, hohote de râs, ironii deocheate. Totul despre arta si femei frumoase.
În acea atmosfera de colocviu s-a creionat întorsatura din conceptia artistica a lui Degas. „Gata cu academismul!” Maestrul se dedica exclusiv „impresionismului realist” (cum spunea el însusi) se naste si obsesia miscarii, parte integranta obligatorie a realitatii. Atunci s-a materializat si uriasul apetit pentru spectacolele de balet si pentru naravasele curse de cai. Dar cum splendoarea femeii primeaza înaintea cabalinelor, pictorul va imortaliza vaporoasele balerine timp de aproape jumatate de veac.
Singur printre balerine. Privirile avide nu cautau eroticul, ci gratia. Nu liniile divine ale trupurilor, ci melosul limbajului gestual. Înfundat în fotoliul sau de la balcon, Degas sorbea cu nesat, prin lentilele sale din ce în ce mai groase, ceea ce doar culoarea si forma pot reda, nu si cuvântul. Din când în când, mirajul femeii obisnuite devenite zeite atunci când se dezbraca la baie, îl bântuie si pe el. Asa au aparut variantele sale de „nimfe”: femeia care îsi maseaza trupul cu prosopul sau îsi usuca parul, crezându-se în deplina solitudine. Dar Degas era acolo… Pâna când, tocmai lui, încep sa i se diminueze vederea si auzul. Si, poate predestinat de nasterea în „anul Braille”, maestrul se dedica din ce în ce mai mult sculpturii. si ce putea sa creeze mai bine decât… balerine. Fapturile lui de bronz stau si azi marturie faptului ca, de la Beethoven citire, pierderea unui simt vital nu poate umbri genialitatea.
PAUL IOAN
Comentarii