In orice domeniu al artelor, nonconformistii reprezinta oile negre care trezesc admiratie si simpatie tocmai prin rebeliunea pe care o provoaca. Secolul XVI a fost unul al geniilor picturii europene, printre care nu sunt enumerati doi mari avangardisti ai suprarealismului: Giuseppe Arcimboldo (celebru prin uimitoarele sale portrete florale si vegetale) si Hieronymus Bosch, un maestru al grotescului absolut, al sarcasmului caricatural dezlantuit. Celebra sa capodopera, „Gradina placerilor lumesti”, aduna pe o lucrare imensa cea mai urzicatoare lectie de morala, etern valabila.
Pe numele sau real Jeroen van Aken (1450-1516), olandezul Bosch (dupa numele orasului Hertogenbosch) se detaseaza de contemporanii sai, prin viziunile sale artistice, ca un maratonist care concureaza cu o echipa de gospodine supraponderale. Caci pe acest geniu al ironiei în pictura l-a bantuit, în toata creatia sa, un umor negru pe alocuri greu de suportat. Daca ai vedea unele din lucrarile sale si nu ai sti cu cine ai de-a face, nu ai putea crede ca au fost realizate acum jumatate de mileniu.
Zeflemeaua academica încantatoare cu care ne delecteaza acest copil teribil al renasterii poate ca s-a nascut si din tragedia adolescentei sale, cand, la 13 ani, a fost martor la distrugerea localitatii sale de bastina, Hertogenbosch, într-un incendiu catastrofal. Poate unii credeau ca pacatele fusesera purificate prin foc, dar el era constient ca imoralitatea va dura cat omul.
La comanda regelui Filip II al Spaniei, Bosch realizeaza mai multe lucrari, dintre care se evidentiaza cea mai cunoscuta si controversata capodopera a sa, si anume tripticul „Gradina placerilor lumesti” (1504), astazi la muzeul Prado din Madrid. Vazand care a fost conceptia lui Bosch de lume, regele s-a multumit, usor jenat, sa intituleze lucrarea „Pictura cu zmeura”, pentru a nu atrage atentia asupra continutului sau de-a dreptul… scandalos.
Tripticul are un panel central de 220 pe 195 centimetri, panelele laterale avand 220 pe 95 centimetri. Daca pe panelul central predomina pacatul împreunarii femeii cu barbatul, vazut în cele mai bizare împrejurari, panelul stang, intitulat „Infernul” reprezinta o adevarata lectie de suprarealism, în care macabrul, grotescul si fantasticul se îmbina alcatuind o covarsitoare panoplie a celor mai grele pacate. Animale fantastice si umanoizi caricaturizati fara mila se întalnesc într-o lume a groazei.
Cel mai impozant personaj este Satan însusi care, metamorfozat într-o pasare hidoasa, tocmai înghite un pacatos. Imaginandu-si o muzica a Raului, Bosch ne prezinta o suita de instrumente muzicale devenite mijloace de tortura, iar femei dezbracate sunt chinuite în situatii jenante. Cele doua feluri de lacomii – la mancare si la bani – sunt ilustrate într-un mod care i-ar starni un zambet si lui Dalí: un barbat elibereaza în loc de materii fecale, monede de aur, iar altul vomita în aceeasi groapa pestilentiala.
Avem surpriza sa descoperim si un autoportret al lui Bosch: capul pare desprins dintr-un trup în forma de ou gigantic devenit adapost pentru pacatosi, precum burta balenei din legenda lui Jona… Absurdul unei lumi strambe îl obsedeaza pe maestrul olandez, iar fantezia sa „negativa” este de-a dreptul coplesitoare. Amploarea acestei lucrari exceptionale nu poate fi redata, din pacate, prin cateva fragmente reprezentative. Iubitorii artei pot admira acest suprarealism al veacului al XVI-lea pe Internet, pentru a savura detaliile unei geniale opere de avangarda.
PAUL IOAN
Comentarii