In nord-estul Chinei, in desert, la sud-est de localitatea Dunhuang se afla un lant de stanci in care sunt o serie de grote artificiale. Numite „Grotele celor o mie de Buddha” au fost sapate de budistii chinezi intre secolele IV si X d. Hr. si adapostesc cea mai mare colectie de arta budista. Aflat pe Drumul Matasii, Dunhuang era un oras oaza din provincia Gansu si pentru negustori si pelerini era ultimul reper la iesirea din tara si primul popas la intoarcere. De aceea, in anul 366 budistii au inceput sa sape tuneluri si locuri de rugaciune pentru a implora divinitatea sa-i ajute la traversarea unui loc ostil sau sa-i multumeasca pentru intoarcerea cu bine acasa.
In grote se gasesc acum peste 2000 de statuete sacre si 45000 de fresce colorate. Din cele 500 de grote astazi sunt vizitabile 40. Majoritatea au o forma patrata si elemente de sustinere pentru tavane. Peretii au nise dispuse ca niste faguri si sunt impodobite cu fresce. Culorile predominante sunt albastru, negru, rosu, verde si alb. Se foloseau, 10 pigmenti printre care nelipsi-te erau aurul macinat si foita de argint. Culorile si-au pastrat prospetimea cu exceptia stacojiului, folosit pentru carnatie, care, oxidandu-se, a devenit maroniu inchis.
Pentru realizarea frescelor, peretii erau pregatiti special. Mai intai erau imbracati in lut, apoi se aplicau straturi de tencuiala, paie si balegar sau par de animale. Cand acestea se uscau se presara un alt strat subtire de caolin pentru a obtine o suprafata neteda. Peste aceasta erau pictate imaginile, peisaje, motive laice sau religioase. Multe reprezentau scene din viata lui Buddha, ingeri budisti zburatori, reprezentari ale Paradisului cu palatele si pavilioanele sale. Peisajele sunt impunatoare, cu munti strapungand cerul. Toata aceasta natura grandioasa este populata de olari lucrand, pescari sau taietori de lemne.
Arta aceasta a cunoscut o mare inflorire la inceputul secolului al VII-lea, in timpul dinastiei Tang. Remarcabile sunt atat siluetele si vesmintele personajelor cat si motivele decorative florale, care le-au inlocuit pe cele geometrice de pana atunci. Dupa aproape 1000 de ani de folosire, grotele au fost lasate in parasire, dar in secolele XIX-XX ele au atras atentia unor exploratori si cercetatori occidentali, printre care britanicul de origine maghiara Aurel Stein si francezul Paul Pelliot.
In 1907, Aurel Stein si asistentul sau, translator chinez, au venit la Dunhuang si au luat legatura cu Wang Yuanlu, caluga-rul budist, care de sapte ani se ocupa de grote, hotarat sa reuseasca sa le restaureze. Stein aflase ca intr-una din aceste grote exista o camera secreta plina cu suluri de manuscrise valoroase. El a reusit sa-l convinga pe Yuang sa le arate manuscrisele, mai ales ca ii promisese donatii serioase pentru restaurarea grotelor.
Gramezile de suluri l-au uluit pe Stein care noaptea, in secret, a adus in cortul sau manuscrise budiste si picturi pe hartie si matase, toate cu destinatie New Delhi si British Museum din Londra. Jaful a continuat un an mai tarziu, cand francezul Paul Pelliot s-a imprietenit si el cu Yuanlu si a obtinut 6000 de asemenea opere. Din fericire guvernul chinez a aflat de aceste actiuni si a ordonat ca restul manuscriselor sa fie duse la Beijing.
In grote au ramas insa o multime de statui sacre asezate in nise, constituind pentru vizitatori una dintre marile atractii ale locului. Remarcabile sunt de asemenea constructiile in for-ma de pagoda ridicate in terase si alcatuind o fatada impresionanta pentru sanctuare. Totul degaja o atmosfera de mister, oferind celui ce se opreste aici ideea ca a patruns intr-o lume stranie si benefica in acelasi timp.
IRINA STOICA
Comentarii