O arta cu totul speciala, aparuta în urma cu peste doua secole – sculptura în ceara – se bucura astazi de un interes destul de mare, în primul rand datorita faptului ca personajele înfatisate în marime naturala si în cele mai mici detalii par a fi chiar vii. Si, nu de putine ori, daca este vorba despre replici ale unor personalitati si vedete aflate în viata, în muzeele de profil pot fi vazute astfel de „dubluri”, generand confuzie si amuzament.
Arta în vremea revolutiei
Maiestria acestei – sa-i spunem, totusi, arta, desi e mai degraba modelaj în ceara – a facut-o cunoscuta, la modul fulminant si într-un context dramatic, frantuzoaica Marie Tussaud (fosta Grosholtz). Dar nu în tara natala, ci dupa ce s-a refugiat în Marea Britanie, în urma Revolutiei din 1789.
La vremea respectiva, desi avea numai 20 de ani, talentul sau artistic cultivat de mentorul Philippe Curtius îi permitea sa ofere, la Versailles, cursuri particulare membrilor familiei regale. Istoria i-a schimbat destinul, însa partea întunecata a acestuia a devenit una luminoasa. Iar cel dintai personaj neînsufletit a fost chiar cel ce o înfatisa pe ea însasi, creat de profesorul sau cu cinci ani mai devreme.
Implicata indirect în tragicele evenimente prin efigiile a doi barbati politici, realizate de ea si pe care Curtius le pastrase în colectia sa, Marie a pus bazele imperiului sau de ceara, dezvoltand tema istorica si fascinand mai întai publicul londonez. Era totusi o fascinatie aproape patologica, întrucat artista aproape ca reînvia ororile carora le fusese martora pe strazile Parisului. Asa se face ca lumea întreaga cunoaste astazi muzeele Madame Tussaud, în care celebritatea si grotescul îsi dau mana într-un mod foarte inspirat din punct de vedere plastic si simbolic.
Sub amenintarea ghilotinei
În realitate, nu se cunosc foarte multe detalii cu certitudine autentice din prima parte a vietii Mariei Tussaud. Motivul este foarte simplu si destul de omenesc: aceasta femeie se iubea foarte mult si tine cu mare orgoliu la imaginea sa.
De aceea, se crede ca ea a si inventat unele aspecte importante ale vietii sale, despre care i-a povestit unui prieten, Francis Hervé, pe cand deja se apropia de respectabila varsta de 80 de ani. Oricum, e cert ca, nascuta la Strasbourg si cu anii copilariei petrecuti în Elvetia, a fost influentata decisiv în profesia sa de anatomistul si artistul Philippe Curtius, care îi era si tutore.
La 15 sau 16 ani, Marie Grosholtz (pe atunci) a realizat prima sa lucrare, un portret al lui Voltaire, urmat de cel al patriotului american Benjamin Franklin si al filosofului Jean-Jacques Rousseau. În acest timp, Curtius, aflat în plina glorie, crea efigii ale unor personalitati din epoca, precum si scene cu puternice accente sociale, cum a fost Caverna Marilor Banditi, din care s-a inspirat mai tarziu Marie pentru a crea Camera Ororilor. De la arta sa a ajuns însa si la un pas de moarte. Transformarile radicale aduse de revolutie i-au plasat în dizgratie pe ea si pe mentorul sau, arestati si acuzati ca au sustinut monarhia. Se pregatea chiar de executie, cand au fost iertati, cu conditia sa schimbe rapid si total personajele si temele abordate.
Madame Tussaud nu a uitat niciodata „Regat al Terorii”, care a durat din toamna anului 1793 pana în vara urmatoare. A fost si anul în care a murit mentorul sau, nu înainte de a o desemna unica mostenitoare a colectiei sale artistice. Dupa înca un an, s-a casatorit cu inginerul François Tussaud, însa mariajul lor nu a rezistat decat pana în 1802, cand Marie a raspuns provocarii magicianului german Paul Philidor, de a realiza împreuna spectacole elaborate denumite „fantasmagorii”, în care proiectiile acestuia cu asa-numita „lanterna magica” sa fie asociate cu figurinele de ceara ale artistei.
Ideea s-a concretizat, însa la Londra, unde nu exista agitatia din Franta. Ulterior, nemultumita de colaborarea cu Philidor si dornica sa-si puna în valoare lucrarile, a cutreierat ea însasi insulele britanice cu trenul, prezentand publicului un gen de arta care se identifica si astazi cu numele sau: Madame Marie Tussaud.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii