„Triumful lui Venus” este una dintre capodoperele lui François Boucher în care senzualitatea feminina pur si simplu explodeaza. Este o scena-simbol pentru ceea ce divinul nud al femeii la scaldat a însemnat pentru stilul rococo de la Curtea suveranilor francezi. Nici unul dintre impresionistii care au reluat aceasta tema generoasa, dupa opinia noastra, nu a reusit sa fie la fel de impetuos în a ne transmite vibratiile erotice din opera lui Boucher. Iar maestrul a fost, în consecinta, un alintat al Curtii regale si al doamnelor sus-puse din anturajul nobiliar.
Poate ca pentru unii (si noi ne alaturam) auto-portretul lui François Boucher la 39 de ani spune totul despre acest geniu al splendorii nudului de domnisoare si femei împlinite. Maestrul ne priveste cu un aer usor arogant dar si sugubat în acelasi timp, parca invitându-se sa fim complici la spionajul iatacurilor pline de tandrete si amor nevinovat. De altfel, marele iubitor al sexului feminin îsi trateaza cu maxima sensibilitate si personajele din peisajele bucolice. Dovezi de nepretuit sunt peisajele bucolice „Pescarul galant”, „Podul” si „Moara de apa”. Femeia de la tara este si ea foarte gratioasa, chiar daca situatiile îi cer sa-si pastreze vesmintele. Se simte gingasia artistului si ansamblul, din care nu lipsesc o vacuta si câteva mioare, este la fel de cald si sentimental precum scenele din alcovul nobiliar.
Pentru istoria nudului feminin, Boucher realizeaza de unul singur revolutia transformarii femeii planturoase în femeie bine facuta, cu relief de zeita, fara sa apara colaceii excesului de bunatati din capodoperele rubensiene. Probabil ca doamnele de la Curte care i-au cumparat pânzele s-ar fi simtit ofensate de abundenta dovezilor de opulenta si nu i-ar mai fi pozat. Cu toate acestea, în „Odalisca bruneta” maestrul ne demonstreaza ca l-a studiat atent pe înaintasul Rubens, campionul barocului, si ca nu uita ca femeile rasfatate din înalta societate au o greutate cu greu controlata. Supletea si eleganta formelor feminine specifice lui Boucher par sa fie o mostenire artistica din partea tatalui sau, Nicolas, un cunoscut artist al dantelelor pariziene si din acest motiv, maestrul Boucher a ajuns director al Fabricii regale de goblenuri, primind si titlul de
prim-pictor al regelui.
Maestrul a fost laureat al Marelui Premiu al Romei si a devenit membru al Academiei regale de pictura si sculptura. Dar, poate la fel de important precum aceste merite oficiale, unul dintre atuurile lui Boucher a fost amicitia pe care i-a aratat-o – cu mare dezinvoltura – influenta Doamna de Pompadour. Metresa de prim rang a lui Ludovic al XV-lea era cu 18 ani mai tânara decât pictorul ei preferat si ne putem gândi ce vedea maestrul la ea, dincolo de vesmintele luxoase care-i împodobeau trupul. Celebrul tablou în care o imortalizeaza pe gratioasa Jeanne-Antoinette (ducesa de Pompadour) a fost realizat în 1750, pe când ea avea 29 de ani si un început de decolteu, la limita decentei nobiliare, asfixiat de un nostim papion. Ea tine în mâna, evident, o carte a nonconformistului Voltaire… Savurati-l pe Boucher!
PAUL IOAN
Comentarii