Aflata in sud-vestul tarii, pe malurile Guadalquivirului, scaldata de razele soarelui si inmiresmata de multimea portocalilor, Sevilla este incarcata deopotriva de taine si legende. Una dintre aceste legende spune ca orasul a fost intemeiat de Hercule insusi si oamenii par sa creada chiar aceasta poveste, fiind mandri de ea. De-a lungul anilor ei au impletit realitatea cu fantezia si au nascocit alte povesti.
Unele insa sunt dureros de adevarate. Multe sunt si de o stranietate unica, uneori chiar de neinteles pentru cei care traiesc mai departe de aceste locuri. Asa sunt cele care plutesc deasupra districtului Santa Cruz. In aceasta parte a orasului, renumita pentru micile sale piatete, acoperite de flori, exista o strada numita „Strada Susonei” sau „Strada mortii”.
Aici a locuit in secolul al XV-lea un bancher evreu, numit Diego Susón, care avea o fata deosebit de frumoasa, pe care cei din oras o strigau Susona. Indragostita de un tanar crestin, fata a aflat ca tatal ei facea parte dintr-o conspiratie, planuind sa preia puterea orasului cu ajutorul musulmanilor si sa-i alunge pe crestini, omorandu-i pe unii dintre ei. Printre cei vizati era si iubitul tinerei. Aceasta si-a denuntat tatal care a fost executat. Susona a fost izgonita din cartierul evreiesc si repudiata de toti ai ei.
S-a convertit la crestinism, dar niciun tanar crestin nu a mai vrut sa o ia de nevasta. Asa ca a trebuit sa intre in manastire, ca o calugarita penitenta. In cele din urma a parasit asezamantul si, dupa moarte, capul i-a fost atarnat de usa casei, ca un exemplu pentru femeile care isi pierd ratiunea cand sunt indragostite. Capul, sau ce a mai ramas din el, a atarnat acolo pana in secolul al XVIII-lea.
Aceasta poveste, usor macabra, amintind pana la un punct „Balada spaniola” a lui Feuchtwanger, ne conduce spre o alta, legata tot de un cap. Intr-o nisa din acelasi district, poate fi admirat bustul regelui Pedro I. Se spune ca intr-o noapte, tarziu, regele a ucis un nobil dupa care a fugit de la locul faptei. Familia nobilului a cerut regelui sa caute si sa pedepseasca ucigasul. Suveranul a incercat sa-i linisteasca spunandu-le ca acesta va fi demascat de capul celui ucis. De aceea a pus capul respectiv intr-o cutie pe care a plasat-o intr-o nisa inchisa cu un grilaj de fier, interzicand tuturor sa-l deschida. Dupa moartea suveranului cutia a fost deschisa si in ea a fost gasit portretul regelui alaturi de capul celui ucis.
Desigur ca acest gen de povesti tragice ne impresioneaza, dar locuitorii au si altele, complet diferite. Pe langa multimea gradinilor cu banci de piatra si umbrire de palmieri, pe langa asezaminte plina de lumina cum este „Spitalul Venerabililor”, pe langa bisericile si palatele impunatoare au ridicat un monument inchinat lui Cristofor Columb, dar si o statuie a celebrului Don Juan.
In Piata Alfaro se gaseste „balconul Rosinei” eroina imortalizata de piesa lui Beaumarchais si de muzica lui Rossini. De aici se spune ca vorbea tanara cu istetul Figaro sau indragostitul conte de Almaviva. In apropiere exista casa lui Murillo, inconjurata de gradini, facand o concurenta serioasa magnoliilor Catalinei Ribero. Curtile interioare sunt o alta mandrie a orasului presarat de coloane, porti monumentale, cruci si lampioane, multe purtand semnaturi ilustre si ascunzand povesti inca nestiute de nimeni.
IRINA STOICA
Comentarii