Cine a savurat pânza „Vânatoarea de lei” a lui Rubens, cu siguranta ca a fost impresionat de dramatismul acelei scene de uluitorul dinasmism si de profunzimea culorilor cu care autorul reda autenticitatea unei înclestari pe viata si pe moarte dintre om si bestiile furioase… Prin aceasta foarte succinta descriere am „definit” caracteristicile unui stil artistic de mare profunzime emotionala, si anume barocul pictural. Vorbind de începuturile barocului, trebuie sa poposim în Italia si sa amintim de cei care au facut trecerea de la supereleganta manierismului la clarobscur, adica la jocul profund al luminilor cu umbrele dominante si la scenele din ce în ce mai legate de intensitatea adevarata a vietii, accentuata prin asa-zisele tenebre – crearea de atmosfera de mare emotie.
Geniul acelei perioade a clarobscurului care a pregatit triumful barocului (în toata Europa) a fost Michelangelo Merisi zis Caravaggio (1571-1610). Sa admiram pânza „Judita taind capul lui Holofern”! Ne vom cutremura de autenticitatea dramatismului unei scene de o cruzime sfâsietoare, care parca se desfasoara în spatele unei cortine de teatru din catifea rosu intens. Figura necrutatoare a Juditei si urletul de durere al lui Holofern sunt atât de autentic sugerate, încât ai impresia sa exista chiar o miscare scenica imperceptibila… Erau semnele barocului, erau elementele premergatoare ale unor glorioase cariere, precum cele ale lui Rubens, Velázquez, Jordaens, Rembrandt, Vermeer si chiar Poussin – pentru a nu cita decât o mica parte a maestrilor specializati în baroc.
Barocul a fost dezvoltat în pictura de la finele secolului XVI si pâna la începutul secolului XVII. Istoria artei leaga aparitia barocului de Conciliul din Trento (al 19-lea sinod ecumenic pentru Bisericca romano-catolica), dintre 1545 si 1563. Determinat de Reforma protestanta, noua viziune asupra expresiei artistice a creat un fel de liberalizare a vizualizarii suferintei si bucuriei personajelor laice si mai ales o „exagerare” teatrala a unor întâmplari cu mare impact emotional.
S-a ajuns astfel la realizarea unor capodopere în care detaliile sa fie abundente si deseori sofisticate si la înfaptuiri de-a dreptul exceptionale si cu urmari pozitive si astazi în arhitectura. Structura radiala a strazilor este un element baroc, întâlnit si în Bucuresti (centrul radial fiind Arcul de Triumf). Mobilierul din acea epoca era sufocat de arabescuri si detalii sculptate parca de niste artizani cu rabdare asiatica. Barocul sculptural îl are pe Bernini si capodopera „Extazul Sfintei Teresa”. Barocul muzical a fost reprezentat prin Bach, Vivaldi, Corelli, Scarlatti, Monteverdi etc. Ca mobilier baroc admiram în primul rând mobilierul de stil Ludovic al XIV-lea (si nu numai). Atunci s-au nascut picioarele de scaune, fotolii, mese etc. curbate, terminate la capat în forma unei labe de leu (e un simpu exemplu).
La un moment dat, lumea de la Curtile europene (principala colectionara de tablouri) parca s-a declarat coplesita de agresiunea dramatica a barocului si dorea o clipa de destindere. Asa se face ca barocul a disparut treptat si a facut loc unei intensitati cromatice mai „potolite”, unor scene mai putin tulburatoare si unor socuri emotionale mai putin solicitante. Eleganta personajelor, culorile delicate si scenele bucolice încarcate de veselie si idile nevinovate au caracterizat stilul rococo în Franta secolului XVIII, veacul serbarilor galante.
PAUL IOAN
Comentarii