Antonio Canova a fost unul dintre acei artisti incantatori despre care se poate spune ca, daca n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Intoarcerea in timp catre magnificele sculpturi ale lui Leonardo sau Bernini este mai lesnicioasa si mai agreabila in compania capodoperelor lui Canova. Acest neoclasic imblanzitor al marmurii de Carrara pentru a da viata eroilor mitologici, parca s-a nascut pentru a intregi un lant sau o stafeta a sculptorilor de referinta ai umanitatii. Viata (1757-1832) si cariera lui au fost „continuate” de precursorul modernismului, Rodin (1840-1917), care la randul sau a fost urmat de cel care a condus modernismul pana la abstract, Henry Moore (1898-1986).
Nascut la Possagno, in milenara Republica Serenisima a Venetiei, Antonio Canova a fost invatat sa deseneze inainte de a scrie. Tatal sau, modest artizan al pietrei, si bunicul sau l-au indreptat pe micul Antonio spre un destin artistic, fara macar sa banuiasca faptul ca au la indemana o „materie prima” exceptionala. Inzestrarea naturala a viitorului mare sculptor a iesit la iveala atunci cand a fost nevoit sa-si intretina studiile confectionand diverse obiecte decorative. Incurajat de un bunic entuziasmat de talentul nepotului, Canova ajunge repede in atelierele unor sculptori renumiti ai vremii, care au avut inspiratia sa-l recomande unor „patroni” cu influenta in lumea buna a Venetiei. Fara asemenea „padrone” nu puteai sa te afirmi si nici sa-ti castigi painea. O butada spune ca, fiind in gazda la un astfel de „impresar”, Canova a sculptat intr-o bucata mare de unt un cal. Si acea „jucarie” facuta pentru copilul gazdei a devenit pasaportul sau spre afirmarea in lumea artistilor.
De la bun inceput, Antonio Canova s-a orientat spre personajele mitologice de mare notorietate, dovedind o uriasa vocatie in redarea trupului uman cu o finete leonardesca. Aspectul carnal al corpurilor nude era atat de impresionant, incat grupurile sale statuare , daca ar fi luminate cu o nuanta cromatica adecvata, ar parea vii. De asemenea, Canova a stiut cu o intuitie artistica atat de coplesitoare sa redea dramatismul teatral al barocului. Scenele sale sunt parca instantanee din viata reala si personajele din marmura parca sunt gata sa se miste de pe suportul lor. Printre primele sale lucrari exceptionale se afla „Orpheus si Euridice” si mult mediatizata „Psyche readusa la viata de sarutul lui Amor” (titlul complet), devenita emblema pentru senzualitatea imbratisarii indragostitilor.
Talentul exploziv al lui Canova nu putea sa nu atraga atentie Romei si ai inaltilor prelati, inclusiv a Papei. Asa se face ca artistul ajunge sa cucereasca Cetatea Eterna, sa-si intemeieze acolo propriul studio si sa lucreze cu frenezie opere monumentale. Renumele sau determina si autoritati din Franta si Anglia sa-l cheme si sa-i comande sculpturi memorabile. Este binecunoscuta marea onoare care i s-a facut de catre Napoleon, pe care artistul l-a reprezentat ca pe „Marte, facatorul de pace”. Ca o ironie a soartei, statuia a ajuns, prin intermediul lui Ludovic XVIII, in proprietatea ducelui de Wellington (cel care a condus aliatii in batalia de la Waterloo). Sora lui Bonaparte, Pauline, a fost vazuta de Canova ca fiind „Venus Victrix” – un exceptional nud feminin… Antonio Canova, prin magistrala sa arta de redare a corpului uman in marmura, a fost un geniu singular, un neasteptat continuator al dumnezeiestilor statui ale lui Leonardo si Michelangelo, un maestru inconfundabil al pietrei in care palpita viata.
PAUL IOAN
Comentarii