Renumit pentru gradinile sale si pentru eleganta constructiilor, orasul „Marrakech”, din partea central-vestica a Marocului, apare ziua ca un paradis botanic strajuit de umbrele miniaretelor, iar noaptea ca o invalmaseala de cântareti, magicieni, acrobati, inghititori de flacari si mai ales imblânzitori de serpi, admirati de turistii fascinati de lumea ciudata in care au patruns. Artistii ambulanti dovedesc o preferinta deosebita pentru piata Djernaa el Fna, cea mai vestita din intreaga tara.
Aici veneau odinioara taranii pentru a-si vinde produsele. Locul era cunoscut si sub numele de „Piata Descapatânatilor” pentru ca tot aici erau expuse capetele criminalilor decapitati. De asemenea era locul unde erau trasi in teapa crestinii. Orasul are o vechime de aproape un mileniu. Pe la 1062 emirul Almoravid Insuf ibn Tastin a ridicat o asezare care in curând a devenit un loc important pentru popasul caravanelor. Asezarea a fost cucerita de almohazi, care si-au plasat aici capitala intre 1147 si 1269. In 1269 a intrat in stapânirea merinzilor care cucerisera si Fezul cu 20 de ani in urma. Dupa o perioada de suisuri si mai ales de coborâsuri de necrezut, orasul cunoaste o noua perioada de inflorire sub dinastia Saidita, incepând din secolul al XVI-lea.
In 1912, când tara intra sub protectorat francez, Marrakechul atrage prin multimea de palmieri si plante subtropicale si, din 1916, incepe constructia orasului modern. Apar bulevardele largi strajuite de portocali, cladirile moderne, magazinele mari si cafenelele de pe trotuare, iar dupa câstigarea independentei tarii in 1957 devine un irezistibil loc de atractie pentru turisti. In noul cartier Gueliz s-a mutat in 1923 pictorul francez Jacques Majorelle care si-a construit o locuinta de basm. Lasata in paragina dupa moartea sa, in 1962, a fost rascumparata de creatorul de moda Yves Saint-Laurent care a restaurat-o si a donat-o statului.
Orasul traieste insa mai ales prin trecutul sau. In cea mai veche parte a sa – Medina – labirintul de stradute ascunde vile bogate, palatele sultanilor si câteva dintre cele mai cunoscute bazaruri orientale. Sunt aici de asemenea vechi fortificatii din secolul al XII-lea, intinse pe o lungime de circa 12 kilometri. Pe terasele acestora cresc chiparosi, curmali si pini, oferind un plus de frumuseti.
Dinastia almoravizilor a construit un ingenios sistem de irigatii care uda si astazi gradinile locului, cele mai cunoscute dintre acestea fiind livada de maslini de la Menara si Gradinile Agdal, fiecare cu o suprafata de peste 500 ha. Almohazii si-au adus si ei contributia la frumusetea orasului. In secolul al XII-lea au ridicat Moscheea al-Kutubyya al carei minaret inalt de 77 metri este emblema orasului.
In timpul merinzilor a fost construita moscheea Ben Youssef alaturi de care se afla medresa (scoala coranica) având acelasi nume. Medresa a fost construita de Abun-Hassan in secolul al XIV-lea si extinsa apoi, in 1570 de sultanul Abdallah el Chalib din dinastia Saiditilor. Este cunoscuta drept cea mai mare scoala islamica din nordul Africii având 150 de camere care dau toate intr-o curte interioara.
Restaurarile minutioase din ultimii ani i-au pus din nou in lumina mozaicurile si stucaturile atât de apreciate de credinciosi si de turisti. Fântânile orasului, mausoleele, pietele atât de pitoresti cu povestitori si faimosii imblânzitori de serpi fac din acest oras un loc fascinant in care trecutul pare inca viu in ciuda tuturor semnelor vietii moderne.
IRINA STOICA
Comentarii