Mãnãstirea Sâmbãta de Sus

  
     Aflat la poalele Muntilor Fãgãras pe valea râului Sâmbãta, acest locas de rugãciune si reculegere este cunoscut si sub numele de „Mãnãstirea Brâncoveanu”. În 1654, boierul Preda Brâncoveanu intrase în stãpânirea satului si mosiei respective si înãltase aici o bisericã de lemn.
  
     Aflat la poalele Muntilor Fãgãras pe valea râului Sâmbãta, acest locas de rugãciune si reculegere este cunoscut si sub numele de „Mãnãstirea Brâncoveanu”. În 1654, boierul Preda Brâncoveanu intrase în stãpânirea satului si mosiei respective si înãltase aici o bisericã de lemn. Pe locul acesteia, marele ctitor al Þãrii Românesti, care a fost Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a ridicat în 1696 o bisericã în piatrã. Era o perioadã tulbure din istoria Transilvaniei trecutã sub stãpânirea Habsburgilor (1683), când românii luptau din greu pentru salvarea credintei lor ortodoxe, persecutiile religioase fãcând mii de victime. Mãnãstirea Brâncoveanu scãpase de distrugerea la care au fost supuse 150 de mãnãstiri, dãrâmate cu tunurile de generalul vienez Bukow. Dupã uciderea la Constantinopol a lui Constantin Brâncoveanu si a fiilor sãi, în 1714, autoritãtile au tinut cont de mostenitoare, Doamna Maria, si apoi de un nepot al domnitorului, rãmas în viatã. În 1785 însã, generalul Preiss dãrâmã mãnãstirea din ordinul Vienei, la cererea administratiei catolice. Chiliile sunt distruse iar biserica este lãsatã sã se ruineze. Vreme de 150 de ani se fac multe încercãri de restaurare, iar în 1922 domeniul pe care se aflã biserica si ruinele celorlalte constructii anexe intrã în posesia Mitropoliei de Sibiu. În 1926, mitropolitul dr. Nicolae Bãlan, considerat cel de al doilea ctitor al mãnãstirii, începe lucrãrile de restaurare, sfintirea fãcându-se în 1926, dupã rãzboi. Mãnãstirea se încadreazã în stilul brâncovenesc, cu decoratii în piatrã în jurul usilor si ferestrelor, cu pilastri sculptati, cu un brâu de cãrãmidã în zimti, cu acoperis de sindrilã si turlã octogonalã. Biserica, în formã de cruce, cu interiorul împãrtit în: altar, naos, pronaos, pridvor, a pãstrat pictura veche, nouã fiind numai cea din pridvor. Intrarea se face printr-o usã masivã de stejar, deasupra cãreia se aflã pisania în piatrã. La 200 de metri de bisericã a fost reconstruitã în aceeasi perioadã clopotnita, adãpostind cinci clopote lucrate la Viena. Între 1976-1977 s-a împrejmuit întreaga incintã, s-a restaurat paraclisul brâncovenesc din lemn de stejar. Lângã fântâna „Izvorul Tãmãduirii”, cea mai veche piesã de aici, restauratã de mitropolitul Nicolae Bãlan, s-a ridicat acum un baldachin sculptat în lemn, si în aceeasi perioadã a fost extins altarul din pãdure, unde se fac slujbe în aer liber. Cel de al treilea ctitor, dr. Antonie Plãmãdealã, mitropolit al Transilvaniei, Crisanei si Maramuresului, a rezidit din temelii incinta fãcând reparatii capitale la vechea bisericã. În ziua Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1993, s-a sfintit noua bisericã ce poartã hramul Sfintilor Martiri Brâncoveni – domnitorul Constantin Brâncoveanu, ginerele si cei patru fii ai sãi: Constantin, Radu, Matei si Stefan care au murit fãrã sã abjure credinta strãbunã si au fost canonizati la 21 iulie 1992. Atelierul de picturã pe sticlã si muzeul mãnãstirii aduc un plus de frumusete acestui sfânt locas, dovadã a unitãtii si credintei poporului nostru.