Noptile lui Wops

  
     Era una din acele nopti rare, ale Beznei, când visele bântuiau creierele amortite de febra si frig. Wops gemu adânc si se zvârcoli în somn.
  
     Era una din acele nopti rare, ale Beznei, când visele bântuiau creierele amortite de febra si frig. Wops gemu adânc si se zvârcoli în somn. Bezna îi daruise un cosmar, ceea ce însemna o lupta cu necunoscutul. Iar Legea cerea ca necunoscutul sa fie învins, si nu dezvaluit.
        
      Piciorul îi aluneca pe clisa si cazu cu un pleoscait obscen. Înjura cu muschii tremurându-i de efort si se ridica. Mai întâi într-un genunchi, apoi, atent la orice miscare în jurul sau, reveni la verticala. Gâfâia cu palmele sprijinite pe pulpe si deodata încremeni cu arma scoasa din toc. Zgomotul ce se apropia nu era în nici un caz cel al vânatului pe care îl pierduse. La început, o impresie de tânguire. Privi alarmat în jur – o padure întreaga parea ca scârtâie, contorsionându-si trunchiurile. Însa auzul sau fin reusi sa desluseasca directia de unde venea zgomotul. De jur împrejur simti viata cum se retrage, jungla ramânând într-o liniste deplina. Doar scârtâitul înfiorator, întinzându-i nervii la maxim. Privi spre locul de unde trebuia sa apara, astepta încordat, cu sângele bubuindu-i în timpane. Nu avea cale de retragere – în padure era mai vulnerabil, cu atât mai mult daca ar fi oferit spatele prin fuga. Distinse la câtiva pasi, în marginea desisului, un craniu urias de fiara, cu osul galben si crapat napadit de muschi. O limba verde carnoasa, aburinda, printre mandibula si maxilar. Tresari când scârtâitul paru sa înfloreasca brusc lânga el. În luminis aparuse ca din neant un fluture gigant, cu aripile – petale negre, lucioase, nervurate delicat – terminate cu gheare ascutite si drepte ca niste lame. Corpul gros era învelit într-un puf maroniu precum blana animalelor în putrefactie. Deasupra trupului umflat trona un ghem de oase ramificate si încâlcite ca un desis de spini. În interiorul gogosii osoase se balanganea capul, mare si rotund, cu un singur ochi în frunte, galben puruios. La baza capului atârnau doi colti încovoiati. Fluturele misca usor din aripi si vânatorul se strâmba cu intentia vadita de a-si acoperi urechile cu palmele. Din coada insectei tâsni un ac. Omul se arunca în noroi si trase din cadere. Acul zbura pe deasupra. Se redresa rapid încercând sa mai traga înca o data. Proiectilul lovise ramificatiile ce protejau capul si ricosase. Simultan cu revenirea lui, tâsnise una din gheare si-i smulse arma cu tot cu palma. Bucata rupta se roti prin aer, însa, înainte de a atinge pamântul, printr-un orificiu al craniului tâsni o alta limba si o prinse din zbor. Vânatorul cazu în genunchi fulgerat de durere. Fluturele era deja lânga el. Încerca sa scoata pumnalul, însa ghearele i se înfipsera în corp mult prea rapid si-l trasera în sus, spre colti. Care-i sfarâmara imediat capul.* Întunericul se topise sfârâind si albul zilei luase în stapânire teritoriile. Întotdeauna dupa Bezna urma Lumina-care-Curata-Tot. Trupul lui Wops zacea nemiscat. Lumina patrunsese pâna la el timida, adulmecând.  Cu un geamat usor, Wops se destepta. Se întinse din toate încheieturile, apoi îsi desfacu larg aripile si cu un scârtâit prelung iesi în ziua, expunându-si corpul pufos, patat de sânge. Lumina îl învalui imediat, calda si lacoma, stergând orice urma a luptei. „Ceva a fost stricat în lighioana asta”, gândi el înainte de a se înalta.