Fara niciun fel de indoiala, numele faimosului Toulouse-Lautrec face parte din categoria celor ce pot fi asimilate Parisului efervescent de la sfarsitul veacului al XIX-lea, cu viata lui de zi, dar mai ales de noapte, cu boema ce pigmenta intr-un mod unic si provocator cele doua maluri ale Senei, cu buchinistii si absintul, cu flasnetarii si cancanul, dar si cu Cartierul Latin unde zeci de pictori umpleau (si inca umplu) strazile pentru a-si expune tablourile si pentru a socializa. O lume intreaga aflata in afara timpului comun sau, mai degraba intr-un timp al ei.
In aceasta atmosfera fabuloasa s-a afirmat in arta si cel nascut cu numele Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa, avand in trup sangele uneia dintre cele mai importante familii nobiliare franceze (tatal sau era conte), insa ai carui parinti erau din pacate veri primari.
„Din pacate”, fiindca aceasta consanguinitate a constituit una dintre cauzele fragilitatii aparte a viitorului artist, de altfel decedat la numai 36 de ani, suferind de o boala puternic handicapanta ce-i poarta numele. Dupa o copilarie de vis, la 10 ani a intervenit lovitura de gratie a destinului: boala genetica manifestata in primul rand printr-un retard puternic de crestere, apoi prin fragilitatea osoasa extrema, care multi ani l-a obligat sa se deplaseze folosindu-se de un baston.
Totusi, Toulouse-Lautrec deborda de optimism. Se amuza chiar pe seama infirmitatii sale si pe de alta parte a reusit sa-si gaseasca adevaratul drum in viata, devenind un celebru pictor, desenator, litograf, autor de afise si de ilustratii. In vreme ce crea cu asiduitate, frecventa cu asiduitate si cabaretele, teatrele, localurile de café-concert din capitala franceza.
De altfel, majoritatea operelor sale evoca viata pariziana din epoca, in special atmosfera fierbinte a cartierului Montmartre, unde guverna autoritar un amestec social halucinant. Aici si-a fixat pictorul cadrul in care a reprezentat portretele artistilor si prietenilor sai Aristide Bruant, Jane Avril, cantareata Yvette Guilbert si Louise Weber, dansatoarea de la Moulin Rouge supranumita La Goulue („Lacoma”, porecla ce provenea de la gurmanderia sa proverbiala). Si la acestia, la fel ca in cazul fiecaruia dintre personajele tablourilor sale, se observa cateva detalii deopotriva definitorii pentru Toulouse-Lautrec si incluzand in subtext un mesaj vizual ce ne priveste pe toti.
Dincolo de mixajul ametitor al culorilor puternice, vii cu cele pale, somnolente, dincolo de lumina care aproape intotdeauna cade din unghiurile cele mai neasteptate, chipurile – chiar daca sunt tinere, vesele, cu o mimica optimista – ascund un anume detaliu evocator al senectutii implacabile ce va sa vina candva, al tristetii trairii in singuratatea amintirilor de demult. „Madame Marthe X, Bordeaux”, „La Goulue arrivant au Moulin-Rouge” si mai ales „Ces dames au réfectoire”, sau „Yvette Guilbert salue le public” reprezinta exemple magistrale in acest sens. Poate impulsionat si de propria sa infirmitate si de viciul pasiunii exagerate pentru absint, pictorul asterne pe chipurile aparent pline de fericire si de tinerete vesnica umbra momentului in care toate acestea vor deveni trecut si trupul va lua cu sine in decrepitudine visele clipelor de aur traite sub luminile rampei, in mijlocul unor amici petrecareti ori in melancolia inchipuirii unor proiecte nicicand implinite.
Totusi, Parisul de odinioara cu certitudine nu ar mai arata la fel fara aceasta parte de efigie care se numeste Toulouse-Lautrec. Afisele si ilustratiile sale magistrale nu sunt deloc niste imagini de prezentare a unor spectacole, carti, ci opere de arta aproape desavarsite. In ele isi „infiltreaza” nu doar maiestria stapanirii esteticului la cote inalte, ci si o putere de sintetizare a imaginii in esentele contururilor, precum si o doza discreta, insa plina de forta, de umor si chiar satira.
Si nu numai creatiile sale dovedesc aceasta latura plina de vitalitate a artistului „bon viveur”, ci si fotografiile in care isi regizeaza in mod nesteptat propria imagine: cea in care este imbracat in tinuta japoneza sau cea in care poarta esarfa boa a prietenei sale Jane Avril efectiv debordeaza de o buna-dispozitie molipsitoare.
Se cuvine sa mai punctam doua elemente care l-au facut unic si etern pe Toulouse-Lautrec. La un moment dat, probabil si sub influenta dolofanei sale amice – aceeasi Jane Avril – „convertite” la dresajul de circ, pictorul s-a apropiat si de aceasta lume tainica si fascinanta.
In acest sens, lucrarea „Au Cirque. Le Pas espagnol”, realizata cu numai doi ani inainte sa moara, este reprezentativa. In fine, dar nu in ultimul rand, se mai poate remarca in unele tablouri un gen de indiscretie fina si – deloc paradoxal – decenta. Complicitatea amantilor surprinsi in pictura in ulei „Dans le lit”, goliciunea ascunsa doar pe jumatate a protagonistei din „Femme à sa toilette” ori degajarea intrata in rutina a celei din guasa „Femme enfilant son bas” ne plaseaza in postura celui care parca ar vrea si nu prea ar vrea sa surprinda cu coada ochiului faimosul moment cand un curent de aer ridica poalele rochiei preafrumoasei Marilyn Monroe (imagine aparuta intr-o celebra fotografie).
Indiferent de varsta, de profesie, de starea sufleteasca a personajelor, in mod neasteptat toate sunt pline de dinamism – corpurile in miscare evocandu-l in realitate pe cel al pictorului, infirm si suferind, dar liber. O libertate care nu tine cont de granitele materiale, caci adevaratul suveran al universului din care venim si in care ne intoarcem este spiritul.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii