Prin filmele romanesti dintr-o anumita perioada, barbatul si femeia uitau de gestul dragastos numit sarut, ce sa mai vorbim despre minimum de erotism demonstrat printr-un trup partial dezgolit expus publicului. Ceva similar se petrecea si pe vremea marelui pictor spaniol Diego Velázquez (1599-1660) – marele maestru al „Epocii de aur iberice” –, din pricina Inchizitiei. Extrem de rare sunt nudurile din acea epoca de cenzura morala radicala si de aceea istoricii considera ca faimoasa panza „Venus în oglinda” este singura dovada de „libertinaj” al artistilor spanioli din perioada barocului.
Elaborat într-un interval foarte lung, între 1647 si 1651, acest nud a putut vedea lumina zilei doar pentru ca maestrul – devenit celebru prin compozitiile sale religioase – era un protejat al regelui (cu toate ca în primii ani ai protectiei regale primea un salariu egal cu cel al barbierilor de la Curte). În tot acest timp, nobilii si chiar membri ai Inchizitiei se alimentau cu nuduri provenind din import, în special din Italia. Unicitatea acestei „Venus în oglinda” se datoreaza si faptului ca în statul spaniol exista si o protectie activa din partea Bisericii, care dorea sa-si promoveze talentele la concurenta cu maestrii_italieni.
Nasterea atat de grea a singurei femei dezgolite din pictura spaniola a barocului s-a datorat si faptului ca Velázquez a avut mai multe surse celebre de inspiratie si, probabil, s-a decis foarte greu în ceea ce priveste pozitia femeii fata de privitor (sezand sau culcata), cat si a expunerii: din fata, din profil sau din spate. Marile precedente ale acestei „Venus spaniole” marca Velázquez sunt, în ordine cronologica: „Venus dormind” al lui Giorgione, din 1510; „Venus din Urbino” al lui Tiziano, din 1538; „Venus la oglinda” al lui Rubens, din 1615.
Astfel, pozitia femeii la Giorgione si Tiziano este identica (la ultimul avand ochii deschisi catre privitor), numai ca la primul apare un peisaj bucolic, la celalalt este plasata în interior. La ambii, mana stanga acopera zona pubiana. Pozitia lui Venus a lui Velázquez este mai aproape de nudul lui Rubens, care i-a dat ideea de a o plasa cu spatele la privitor si cu fata reflectata în oglida tinuta de Cupidon. Numai ca la maestrul flamand femeia (durdulie de parca ar fi nascut de curand) este asezata si chipul i se vede foarte bine, din semiprofil. Dintre toate aceste precedente renumite în epoca, Velázquez s-a apropiat cel mai mult de capodopera prietenului sau Rubens – cu care a petrecut la Madrid sapte luni, pe cand flamandul se afla într-o misiune diplomatica, trimis de infanta Isabella.
Dar în istoria artei, aceasta panza a maestrului spaniol este cunoscuta si sub numele de „Rokeby Venus”. Si asta datorita faptului ca Sir Andrew Morritt a cumparat-o din Spania în 1813 si a dus-o la conacul sau din Rokeby Park (Anglia). În 1906, nudul a ajuns la National Gallery din Londra. Asta i-a fost fatal. În 1914, o militanta isterica a dreptului de vot pentru femei (sufrageta), pe nume Mary Richarson (1889-1961), s-a repezit înspumata la tablou si l-a taiat cu furie feminina.
Credea ca nudul umileste demnitatea femeii. Actul de vandalism nu a ajutat cu nimic feminismul turbat al epocii. Ce nu reusise Inchizitia, a reusit o dezaxata care a trecut ulterior de la Partidul muncii la British Union of Fascists. Fara comentarii… Sa nu uitam, in aceeasi idee a extremismului, ca si Goya a fost vanat pentru capodopera „La Maja desnuda” (1803), unde apare pentru prima oara, cu claritate, si parul pubian. Ce oroare!
PAUL IOAN
Comentarii