Daca vreti sa puneti o eticheta convenabila unei vieti de alergatura neistovita catre intalnirea cu fericirea, cu linistea sufleteasca si cu arta in care un om sa-si exprime cel mai limpede disperarea, atunci aceasta ar fi Paul Gauguin . Toate coordonatele Pamantului au fost atinse de zbuciumul calatoriilor sale si planeta parca era insuficient de larga pentru setea de aventura a lui Gauguin. De pe taramurile incasilor (Peru, tara unde a trait pana la sapte ani) si pana in Arhipelagurile caraibiene, din Franta si pana la Copenhaga (casatorit cu o daneza) si in final pana in Polinezia franceza, Paul Gauguin si-a epuizat energiile creatoare si setea de cunoastere ca un alpinist care ajunge pe varful Everestului si se intreaba: asta a fost tot?
Poate ca starea de spirit a acestui rebel inadaptabil, sufocat de conventiile europene si atras de primitivismul triburilor tropicale, este cel mai sugestiv redata de cea mai cunoscuta lucrare a unui urmas al sau in arta simbolistica, pictorul norvegian Edvard Munch, si anume „Strigatul”. Disperarea acelei siluete umane, pe fondul unui cer de culoarea sangelui, este o buna metafora a vietii lui Gauguin. Dar atunci cand strigi si nu te aude nimeni, gandul mortii te face prizonier si duci o viata de sinucigas.
Nascut la Paris, Paul Gauguin (1848-1903) a fost marinar de cariera, agent de bursa cu falimentul la usa, casatorit zece ani, tata a cinci copii, evadat tot timpul peste mari si tari, muncitor cu carca la Canalul Panama, admirator fara oprelisti al adolescentelor din triburile care traiau in colibe la malul oceanului. In timpul liber era artist pasager prin toate genurile vremii, crescut in sanul impresionismului, dar ajuns un cap de afis al expresionismului, simbolismului si mai ales al primitivismului. Cautator al sensurilor mistice si al metafizicii celei mai profunde. A sa capodopera plina de retorica existentiala „De unde venim? Cine suntem? Incotro ne indreptam?” (1897) spune totul despre relatia lui Gauguin cu credinta sa de baza, crestinismul, care nu ii poate oferi adevaratul sens al vietii si nici al artei.
A trait in apropierea lui Pissaro si Cézanne, insa dezamagirea provocata de impresionism l-a adus in ambianta nelinistii altui inadaptabil, Vincent van Gogh. Noua saptamani au petrecut impreuna in sudul Frantei, la Arles, in „Casa Galbena” inchiriata de „nebunul roscat”. Amicitia si respectul mutual s-au transformat intr-o polemica cu accente violente. S-au batut, s-au amenintat cu moartea, s-au despartit definitiv ca doi sinucigasi care vor sa moara singuri. Asa s-a si intamplat.
Gauguin se retrage in Tahiti si-si petrece ultimii ani in Insulele Marchize ale Frantei de peste mari. Are compania adolescentelor bastinase si sufera de o saracie lucie, sprijinit de departe de cativa amici carora le trimite lucrarile sale.
Acuzat de autoritati si de cler pentru viata indecenta si probleme fiscale, Paul Gauguin este condamnat la trei luni de inchisoare. Dar nu apuca sa intre in celula. Alcoolic si grav lovit de sifilis, moare la cincizeci si patru de ani si este inmormantat in cimitirul Calvarului, pe insula Atuona, Polinezia franceza.
Un emotionant omagiu ii aduce Mario Vargas Llosa in romanul „Drumul spre paradis” (2003). Tot in onoarea lui, Picasso a semnat cateva lucrari „Paul” in loc de corespondentul spaniol, Pablo. In timpul vietii, cea mai scumpa lucrare de Gauguin a costat 40 de dolari…
PAUL IOAN
Comentarii