Palatul imperial din Tokio se inalta in mijlocul unei zone verzi, impadurite, cultivate ca atare, aflata chiar in inima uriasei metropole. A devenit resedinta imparatilor japonezi din 1868, cand imparatul Meiji (Mutsuhito) si-a reafirmat puterea in Japonia si a mutat curtea imperiala de la Kyoto la Edo pe care l-a numit ulterior Tokyo. Inainte de respectiva mutare, Castelul Edo era inaccesibilul sediu al legendarilor soguni Tokugawa, cei mai autoritari stapani feudali, care, timp de secole, si-au impartit intre ei puterea Japoniei.
Vastul complex cunoscut sub numele Castelul Edo a fost construit in zorii secolului al XVII-lea, perioada in care sogunii isi consolidau pozitia ca soldati, diplomati si patroni ai artelor. Fortareata Tokugawa era un exemplu tipic de castel din vremea respectiva. Ca toate constructiile de acest fel, era inconjurat de un zid de aparare, ridicat din piatra necioplita, adusa din carierele de langa fluviul din apropiere, „edo” insemnand chiar „gura estuarului”. Constructia prezenta turnuri de straja inaltate din lemn si altele de aparare acoperite de tigle si avand cateva etaje. Masivul complex era inconjurat de santuri pline de apa ca mai toate fortaretele medievale.
In interiorul zidurilor, stapanii din Edo si-au construit palate inconjurate de gradini. Palatele puteau fi considerate copii ale celui din Kyoto dar aici se eliminase elaboratul ritual de curte, suficient de ridicol, nereusind altceva decat izolarea imparatului ca o figura emblematica, dar lipsita de putere. Principalul material de constructie a fost lemnul si de aceea aceste constructii feudale cadeau de multe ori prada focului, pericol major si amenintare permanenta. Pietre innegrite de incendiul devastator din 1657 in Edno pot fi inca vazute in Palatul Imperial.
Palatul in care locuieste in zilele noastre imparatul Japoniei este o cladire moderna. Un pod impunator de piatra, cunoscut sub numele de Nijubashi conduce spre intrarea principala al carei acoperis verde, ca al intregii constructii, se armonizeza perfect cu stralucirea frunzelor tremuratoare ale copacilor din jur. Palatul nu este foarte inalt, dar se intinde pe o suprafata suficient de mare si este conceput fara emfaza, cu simplitate, in stil japonez. A fost construit in 1968, inlocuind vechiul palat distrus in timpul bombardamentelor din Cel de al Doilea Razboi Mondial. In oaza de verdeata imprejmuita de ziduri se ridica, pe langa cladirile imperiale, o serie de constructii inchinate vechilor sporturi japoneze cum ar fi tragerea cu arcul, kendo si judo.
Multe dintre pietrele zidului inconjurator sunt ramasite ale vechiului zid, ca si traditionalul turn de straja, vopsit in alb si oglindindu-se in santul plin de apa in care pestii se plimba nestingheriti iar lebedele plutesc nepasatoare deasupra. Palatul este mai putin impunator decat cele chinezesti, dar intregul complex subliniaza dragostea celor de aici pentru natura inconjuratoare. Gradinile minunate care inconjoara constructiile intr-o perfecta armonie sunt deschise unor aniversari speciale ocrotind si un laborator pentru studiile stiintifice ale imparatului.
Cutremurele si conflagratiile nu au putut distruge traditiile atat de dragi locuitorilor. Dupa fiecare catastrofa reconstruirile au fost mai reusite iar modelele europene n-au fost evitate, au fost inteligent aplicate, creand nu doar o resedinta regala cu un farmec unic, ci si o metropola care zi de zi pare sa se intreaca pe ea insasi.
IRINA STOICA
Comentarii