Frumusetea artei si arhitecturii greco-romane a fascinat Italia secolului al XIV-lea (Quattrocento) la inceputul Renasterii. In orasele-state ale Italiei, aceasta pasiune pentru frumos a coincis cu o mai mare stabilitate politica, ceea ce a dus, mai ales in secolul urmator, la o regandire a constructiilor in care puternicii vremii locuiau si isi tineau curtile. Desi era foarte important ca aceste palate sa aiba o aura de rezistenta inexpugnabila, de impresionanta putere, nu era necesar sa arate ca austerele fortarete medievale. Fiecare dintre constructiile respective trebuia sa-i impresioneze pe rivali, insa si sa-i descurajeze pe eventualii atacatori.
Printre cladirile reprezentative pentru aceasta perioada trebuie amintit Palatul Ducal din Urbino. Federigo da Montefeltro, duce de Urbino, era nu doar un om de arme, ci si un invatat rafinat, patron al artelor, dezvoltand la curtea sa, din micul stat pe care il conducea, unul dintre cele mai stralucitoare centre ale culturii renascentiste. El a inaltat un palat fortareata pe un pinten de stanca, dominand apa Valbonei, in interiorul coastei rasaritene a Italiei. Aceasta constructie severa inchidea intre zidurile sale inalte o curte care fusese descrisa ca un amestec de „academie militara si institut de studii clasice”.
Intre 1455-1480 castelul medieval al lui Federigo a fost transformat intr-un palat renascentist de catre inginerul Francesco di Giorgio si arhitectul de origine dalmata Luciano Laurana. Gustul fin al lui Laurana si preocuparea sa pentru detaliu arhitectural se vad cel mai bine in maniera cu care cladirea larga, cu trei etaje, inconjoara curtea interioara, artistul inspirandu-si desenele din palatele florentine. Laurana a inaltat o constructie cu minunate arcade si coloane corintiene si a plasat mai multe randuri de pilastri, in adancime, in ferestrele centrale de la ultimele etaje.
Ajutat de o echipa cu care se consultau, cel mai important membru al acestuia fiind insusi ducele Federigo, inginerul si arhitectul au creat un minunat palat spatios, dar cu o forma mai putin obisnuita, datorita neregularitatilor locului pe care era ridicat. In spatele zidului originalului castel, dominat de cele doua turnuri gotice, cu dispozitive de aparare, strajuind intrarea din fatada de vest, Giorgio si Laurana au creat o locuinta in stil clasic, admirbil proportionata completata de o „gradina secreta” cu o fantana si straturi de flori in diverse forme geometrice. Partea principala a constructiei este cea din jurul curtii interioare, marginita de eleganta colonada.
Apartamentele ducale se afla in aripa de deasupra intrarii de vest, impodobita cu o scara impresionanta, prima de acest fel din palatele renascentiste. Camerele au fost decorate dupa gustul ducelui in cea mai mare parte, dar o exceptie pare a face cabinetul de lucru al seniorului. Aici au intervenit veritabili artisti ai genului, camera avand peretii acoperiti de intarsii cu desene exceptionale, reproducand fantastice desene, apartinand dupa cat se spune artistului florentin Sandro Boticelli.
In toate salile palatului usile, ancadramentele ferestrelor, sobele, capitelurile si alte detalii desenate de Laurana adauga un rafinament subtil fortaretei-palat a ducelui de Urbino. Urmasul lui Federigo Montefeltro, Guidobaldo, a continuat sa infrumuseteze palatul tatalui sau, in perioada in care a stat la conducerea statului (1482-1502), Urbino atingand apogeul dezvoltarii artistice si literare. Palatul ducal gazduieste in zilele noastre Galeria de Arta a provinciei Merche si, impreuna cu intregul centru istoric al orasului, este inclus, din 1998, in Patrimoniul Cultural Universal.
IRINA STOICA
Comentarii