In admirabila sa carte „O aventura in secolul intai”, prozatorul italian Franco Monelli isi imagineaza o calatorie in trecut, in Roma Antica. Personajul romanului, fiu de senator, are prilejul astfel sa intalneasca „pe viu” personalitati ale inceputului de mileniu, ca Ovidiu sau Suetonius. Printre cei cu care se vede adesea este si Plinius cel Batran caruia personajul – intr-un moment in care le dezvaluie celor din jur ca vine din viitor – ii spune ca va muri cu ocazia eruptiei Vezuviului. Raspunsul savantului antic este unul de totala neincredere, similar aproape unui hohot de ras. El tine sa mentioneze ca totul este imposibil si ca Vezuviul nu a mai erupt de cateva sute de ani.
Desigur, dialogul celor doi este pura fantezie, dar locuitorii de pe coasta Campaniei traiau cat se poate de linistiti si nu se gandeau ca vulcanul din apropierea Golfului Neapole se va trezi brusc in ziua de 24 august a anului 79 d.Hr. si va provoca una dintre cele mai mari catastrofe ale istoriei, ingropand sub cenusa orasele Pompei si Ercolano (Herculaneum), cele mai frumoase asezari aflate intre Napoli si Coasta Amalfi.
Vulcanul incepuse sa-si manifeste intentiile cu cateva zile mai inainte, dar oamenii celebrau Vulcanalia – ritualuri de sacrificiu menite sa aduca bunavointa zeului focului care locuia in adancurile pamantului. Cand jeturile de lava si flacari au tasnit spre cer, asemanatoate fulgerelor, populatia a fost luata prin surprindere si putini s-au gandit sa paraseasca locul, sperand in imblanzirea zeului. Eruptia a durat insa mai bine de 12 ore si a doua zi vulcanul a fost mult mai violent, azvarlind in vazduh un nor fierbinte de cenusa si pietre, cu o viteza de peste 100 de kilometri pe ora. Totul a fost acoperit de un strat de circa 6 metri, oamenii nemaiavand nicio scapare, fiind ucisi fie de ploaia de pietre, fie de gazele ucigatoare. Savantul Plinius cel Batran s-a indreptat spre mare pentru a putea observa mai bine fenomenul si a murit impreuna cu cateva mii de oameni, dar insemnarile sale au fost atent transcrise de nepotul sau, Plinius cel Tanar.
Orasul Pompei, intemeiat in jurul secolului al VI-lea sau al VII-lea i.Hr., a fost ridicat pe locul unei asezari anterioare grecesti, etrusce sau indigene. In anul 80 i.Hr. a fost cucerit de romani si generalul Publius Cornelius Sulla a fondat aici Colonia Cornelius Veneria Pomperianorum, situata pe o campie la tarmul marii, la gura raului Samos, inconjurata de ogoare bogate si impodobita cu case si cladiri publice de mare frumusete.
O dezvoltare deosebita a cunoscut orasul in timpul domniilor imparatilor Octavianus (27 i.Hr. – 14 d.Hr.) si Tiberius (14-37 d.Hr.). In anul 62 zona a suferit efectele unui cutremur devastator. La o eruptie a vulcanului nu se gandea insa nimeni si de aceea, 17 ani mai tarziu, in timpul catastrofei, multe dintre vilele din Pompei si Herculanum/ Herculaneum erau inca in faza de reconstructie. Acoperit de cenusa, orasul Pompei a fost uitat, istoria sa parea definitiv incheiata, cele 25.000 de victime si splendidele constructii traind numai in scrierile de epoca.
In 1748 insa, in timpul stapanirii casei regale de Burbon, a inceput indepartarea stratului de cenusa si strazile, casele, gradinile, baile, obiectele casnice, podoabele, frescele si trupurile carbonizate ale oamenilor au fost scoase la lumina. Din cele 66 de hectare pe care se intindea orasul, 44 au fost dezvelite oferind privitorului aspecte ale vietii de fiecare zi si imbogatind Muzeul National de Arheologie din Napoli cu o multime de artefacte.
O vizita la Pompei inseamna o intoarcere in timp si plimbandu-te pe langa zidurile inalte ale caselor, astepti parca pe cineva care sa-ti deschida poarta, pentru ca ai citit tablita pe care scris „Cave Canem” (Atentie la caine). Numele inscrise pe case, vasele cu ofrande, picturile, altarele, painile carbonizate, sticlele de parfum, totul evoca o viata plina, un reper pentru epoca respectiva. Este impresionant sa vezi cum fragmente din viata celor care locuiau aici au ramas pe loc, sa admiri vechiul Amfiteatru, cu o capacitate de circa 3.000 de locuri, Forumul, templele, baile.
Gradinile, impodobite cu fantani, inconjurau case elegante, cum era Villa Misterelor, o resedinta luxoasa constituind insa si o vila rustica inchinata productiei agricole. La o distanta de aproape 5 kilometri de Pompei, la Oplontis (astazi, orasul Torre Annunziata), se afla de asemenea o resedinta impresionanta despre care se spune ca a apartinut celei de-a doua sotii a lui Nero si un alt complex rezidential in care oamenii au incercat sa se ascunda in timpul dezastrului. In golurile lasate de trupurile lor dezintegrate de cenusa fierbinte s-a turnat ulterior ghips lichid, realizandu-se mulaje perfecte, in care erau respectate o multime de detalii semnificative.
IRINA STOICA
Comentarii