Continuam publicarea, in exclusivitate, a unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (autori: M.
Continuam publicarea, in exclusivitate, a unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (autori: M. Ureche si A. Rogojan, ed. PACO, 1999). Incepând din acest numar, va propunem o „calatorie” in unele state in care au actionat clandestin serviciile secrete franceze (Serviciul pentru Documentare Exterioara si Contraspionaj Extern – S.D.E.C.E. – si Directia Generala a Securitatii Externe – D.G.S.E.). Vom vedea, cu acest prilej, cum se materializeaza practic expresia „Afara-i vopsit gardul, inauntru…” (A.H.)
Serviciul de spionaj francez a desfasurat aproape constant o activitate conceputa într-o viziune mondialista, fiind un exponent fidel al rolului pe care Franta si l-a asumat în concertul marilor puteri. Dupa ce a condus timp de 11 ani S.D.E.C.E., contele Alexandre de Marenches a lasat succesorilor sai urmatorul îndemn: „Rezervati-va timp pentru liniste si meditatie în fata hartii lumii, caci acesta este decorul dumneavoastra”. Disponibilitatile spionajului francez de a putea acoperi inclusiv zone geografice din afara interesului traditional au fost ilustrate si de propunerea pe care de Marenches a facut-o directorului C.I.A. ca S.D.E.C.E. sa ia locul C.I.A. în America Centrala, fiindca francezii sunt mai putin reperabili si mai putin batatori la ochi acolo… Ca C.I.A nu a acceptat, la modul serios, o astfel de propunere, este de la sine înteles.
Dosarul „Ciad”
Presedintele Ciadului, Hissene Habre, nu a fost prea recunoscator Frantei, dupa ce s-a îmbogatit si a considerat ca se poate descurca singur. Mai mult, a continuat sa ramâna la fel de nerecunoscator si dupa ajutorul primit, în anul 1987, împotriva invaziei Libiei. În fata acestei atitudini, Claude Silberzahn, fostul director al D.G.S.E., i-a facut o vizita, prilej cu care i-a amintit presedintelui Habre de datoriile sale fata de Franta, ca între el si D.G.S.E. nu s-a stabilit cel mai bun climat de încredere, i s-au reprosat tensiunile dintre etniile din nordul si cele din sudul Ciadului si i-a sugerat ca unitatea tarii se va putea realiza prin „asocierea la putere a ansamblului componentelor etnice, religioase si economice”.
Succesiv, fostul director al spionajului francez a avut o discutie transanta si foarte lamuritoare cu „prietenul” sau Ibrahim Bichari (fost sef al serviciilor secrete libiene, apoi ministru de externe si ulterior ambasador la Liga Araba de la Cairo), caruia i-a spus: „Vi se recunoaste dreptul de a avea propria politica în Africa de Nord si chiar în întreaga Africa. Va veti ciocni de noi si chiar violent, daca este necesar, de câte ori Libia ne va fi potrivnica”.
Acest avertisment a fost necesar deoarece Gadhafi „a suflat în toate focurile care mocneau în Africa subsahariana – Tuaregia, Ruanda, Camerun, Liberia, Republica Centrafricana, Casemance si chiar peste ocean, în Noua Caledonie”, iar politica franceza era clara. Africa de Nord sa nu se extinda asupra celei subsahariene, adica sa respecte separatia dintre islamism si animism, deoarece pe toata linia de înaintare a islamului izbucnesc razboaie civile. În momentul avertizarii Libiei, în Ciad, presedintele Hissene Habre, care si-a tradat aliatul, Franta, cochetând cu americanii, se confrunta cu o puternica rebeliune condusa de oponentul sau Idriss Deby. Franta a decis sa se mentina neutra în acest conflict, având convingerea ca Habre va fi înlaturat. La 1 decembrie 1990, Deby, cu sprijin din Sudan si Libia, a cucerit N’Djamena, capitala Ciadului, preluând puterea. În legatura cu „neutralitatea” Frantei în conflictul din Ciad, este relevanta urmatoarea remarca a lui Claude Silberzahn: „Nu cred, în acest moment, ca Deby ar putea fi un mare democrat, omul capabil sa unifice Ciadul. (…) Merita, totusi, osteneala încercarii cu un alt conducator. Si daca acest altul, Idriss Deby, este dator D.G.S.E. pentru venirea sa la putere, atunci nu este surprinzator faptul ca serviciul ar putea sa exercite o influenta mai mare asupra sistemului din Ciad”. Într-adevar, D.G.S.E. l-a invitat pe noul presedinte la Paris, oferindu-i o cina, cu care prilej i s-a pregatit agenda întâlnirii cu presedintele Mitterand.
Concomitent directorul D.G.S.E. a simtit nevoia sa-i mai reaminteasca „francofilului Ibrahim Bichari”, ministrul de externe al Libiei, anumite lucruri.
Acestea au fost faptele facute publice de fostul sef al D.G.S.E., Claude Silberzahn. El a omis, însa, a relata aspectele brutale, abuzurile si crimele comise în Ciad sub patronajul serviciilor secrete franceze si americane în perioada 1982-1990. În legatura cu acest aspect, Federatia Internationala pentru Drepturile Omului demasca represiunea sângeroasa pe care cele doua servicii au savârsit-o în Ciad si care s-a soldat cu exterminarea a cel putin 10000 de adversari politici ai presedintelui Hissene Habre.
Locul de detentie si tortura era bazinul unei piscine dezafectate, unde opozantii erau maltratati si ucisi cu lovituri de bare si cabluri metalice, socuri electrice si sufocare. Aceste atrocitati au fost scoase la iveala dupa înlaturarea lui Habre si refugierea sa în Senegal.
În mediile diplomatice au persistat multa vreme întrebarile privind pasivitatea serviciilor secrete franceze si americane fata de asemenea atrocitati, mai ales în împrejurarile în care cele doua servicii au asistat logistic Directia de Documentare si Securitate a Ciadului. Explicatia, Habre trebuia sa se opuna invaziei Ciadului de catre Libia.
Manastirea Golia
Aflata în cartierul cunoscut drept „Târgul Cucu” din municipiul Iasi, Manastirea Golia,...
Comentarii