Cândva, Albert Camus spunea ca unica problema serioasa a filosofiei este moartea. Precum o replica optimista, marea problema a artelor vizuale este femeia – o spune însasi istoria artei…
În suita de 22 de tablouri grandioase comandate lui Rubens de catre Maria de Medicis (pentru Palatul Luxembourg din Paris), capodopera Cele trei Gratii a fost realizata între 1621 si 1625. Uriasul pictor flamand, numit de Delacroix „Homer al picturii”, confirma si în scenariul acestei pânze apetenta pentru mitologie. Gratiile (numele latin al corespondentului lor grecesc, Harites) sunt cele trei fiice ale lui Zeus si Eurynome, zeite simbolizând farmecul si splendoarea feminina „nealterata” de vesminte. Conform mitologiei romane, acestea sunt dragalasenia (Charis), fiinta fara pereche (Mia) si deplinatatea însusirilor trupesti si spirituale (Pasithea); la greci, echivalentul lor este splendoarea (Aglaie), veselia (Euphosyne) si bucuria (Thalia).
Rubens a fost considerat de experti drept unul dintre „cei mai buni fauritori de nuduri”. Cu prilejul realizarii acestei capodopere – a treia din ciclul „Educatia Mariei de Medicis” –, maestrul a profitat si de acest prilej pentru a etala cu finetea si fermitatea talentului sau pe cele ocrotitoare ale poetilor. Si asta pentru ca Gratiile au fost puse în strânsa relatie cu Muzele, fiind nelipsite de lânga Afrodita sau de lânga Apollo. Perfectiunea realista a reliefului feminin din tablourile rubensiene s-ar putea datora (în afara de talentul de exceptie) si celor 13 ani de studiu ai pictorului – un record în aceasta privinta pentru un geniu înnascut. În nudurile sale se întrezareste cu câta atentie a studiat Sybilele lui Michelangelo de pe bolta Capelei Sixtine, sau Madonele lui Raphael Sanzio.
Un alt specialist al nudului a fost Pablo Picasso. Una dintre expozitiile sale din New York a fost intitulata „Metamorfoze” si continea 60 de capodopere ale lui Picasso, aflate în colectia personala a nepoatei lui, Marina (care descinde din prima casatorie a maestrului, cea cu Olga Kokolova). Întrebata de ce a denumit aceasta manifes-tare artistica „Metamorfoze”, Marina Picasso a facut o caracterizare succinta ilustrului sau bunic: „Pe durata întregii sale vieti, imaginatia si tendintele artistice ale lui Pablo n-au cunoscut frontiere; cauta în permanenta noul, transformarea, de aceea n-a apartinut în realitate nici unei scoli de pictura”. Într-adevar, pictorul, desenatorul, gravorul si sculptorul Pablo Ruiz Picasso (1881-1973, stabilit la Paris în 1904) a parcurs „perioada albastra si roz” (1901-1905), apoi perioada cubista (1905-1906), neoclasicismul (1920), suprarealismul si arta abstracta (1925-1930), expresionismul (1937) etc. În anii ’30 a devenit cel mai celebru pictor al lumii, iar monumentala sa capodopera „Guernica” (1937) i-a dezvaluit si conceptiile pacifiste, îndreptate împotriva ascensiunii fascismului.
Un rol aparte în opera sa a fost rezervat femeii, iar „Femeia-floare” reprezinta una din viziunile sale asupra sexului frumos, alaturi de faimoasele „Domnisoarele din Avignon” si „Portretul Dorei Maar”. Semnificativ pentru uriasa personalitate a lui Picasso a fost atitudinea sa fata de „obligatia” de a-si semna lucrarile. Apropiatii faceau mari presiuni asupra lui pentru a-si pune numele fie pe desene, fie pe picturi. „Arta face ce vrea cu mine”, marturisea deseori maestrul, ca si cum el nu este „vinovat” de opera sa.
PAUL IOAN
Comentarii