Incarcata de legende, ridicata cum sustine povestea, chiar de faimosul Herkule, in drumul sau spre indeplinirea uneia din cele 12 munci si anume, aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneyus, Sevilla ofera celui care ajunge aici, parcuri si muzee, castele si manastiri, soare si cantec. Pe langa marea catedrala si minaretele maure, pe langa porti impunatoare si minunatele poduri peste Guadalquivir, orasul se mandreste si cu alte locuri mai putin cunoscute, uneori ascunse privirilor si ceva mai indepartate de zarva marelui oras. Unul dintre acestea este micuta asezare „Santeponcia”.
Aflata la 15 kilometri de oras este incorporata aglomeratiei urbane municipale. A fost construita pe ruinele magnificei cetati romane cunoscuta sub numele de „Italica”; fondata in anul 206 i.Hr., de generalul roman Publius Cornelius Scipio, cunoscut sub numele „Scipio Africanul”. Era un semn de recunoastinta fata de soldatii sai care luptasera in batalia de la Ilipa si reusisera sa-i alunge pe cartaginezi din Peninsula Iberica in timpul Razboaielor Punice. „Italica” a fost primul „vicus civium romanorum”, respectiv prima asezare cu populatie in totalitate romana din peninsula. Numele se refera la tara de unde veneau locuitorii ei. Acesta a fost locul de nastere a imparatilor Traian si Adrian care au infrumusetat orasul si se pare ca tot aici a vazut lumina zilei imparatul Teodosius.
Inconjurata de chiparosi si maslini, zona construita de Adrian in prima jumatate a secolului al doilea d.Hr. este cunoscuta sub numele de „nova urbs” (noul oras) in vreme ce „vetus urbs” (vechiul oras) reprezinta centrul original, fondat de Scipio, in mare parte ingropat de noile constructi. Au ramas inca aproape intacte mai multe case cu mozaicuri cum sunt „Casa lui Neptun”, „Casa pasarilor”, cladirea Planetariumului si altele. Strazile largi sunt marginite de constructii cu arcade pentru a proteja trecatorii de ploaie si soare.
Locuitorii se bucura de un sistem de canale si de aprovizionare cu apa ramas intact din perioada romana. Tot din perioada respectiva, din timpul lui Augustus dateaza si amfiteatrul care fusese unul dintre cele mai mari din Imperiu, avand o capacitate de 25.000 de locuri. Asezarea a fost insa deposedata sistematic de comorile ei arheologice care pot fi admirate la Muzeul Arheologic din Sevilla.
Un alt loc faimos, aflat in stricta apropiere a orasului, este insula cu o suprafata de 275 de hectare pe care se inalta complexul „La Cartuja de Santa Maria de las Cuevas”, construit in stil gotic de arhiepiscopul Sevillei Don Gonzálo de Mena pentru a gazdui ordinul calugaresc cartheisian. Insula, bogata intr-o argila speciala, datorita deselor inundatii era locuita cu precadere de olari iar numele „Santa Maria de las Cavas” (Sfanta Maria a Pesterilor) i se trage de la o icoana a Sfintei Fecioare gasita in 1248 in unul din ateliere.
Manastirea a fost puternic implicata in expeditiile lui Christofor Columb, care a locuit aici in repetate randuri. Calugarii i-au oferit un bogat material documentar pentru cea de a doua calatorie. De altfel aici a fost si inmormantat navigatorul in 1507 si a ramas in capela Sfanta Ana pana in 1536, cand ramasitele sale pamantesti au fost mutate in insula Santo Domingo.
„La Cartuja” a servit in numeroase randuri ca loc de gazduire pentru regii si reginele straine care treceau prin Spania. In 1810, in timpul Razboiului de Independenta, calugarii au parasit insula, manastirea fiind ocupata de trupele franceze. Dupa razboi calugarii au revenit dar au plecat din nou – de data asta pentru totdeauna – in 1936. Complexul a fost achizitionat de Charles Pickman care a organizat aici o fabrica de ceramica functionand pana in 1982. Dupa restaurari serioase, complexul a functionat ca Pavilion Regal la Targul Mondial Expo ’92, fiind admirat pentru stilul Mudejar-Gotic in care a fost inaltat.
IRINA STOICA
Comentarii