Cu multi ani in urma, regretatul profesor universitar si magistralul critic de arta Dan Grigorescu preda la cursuri studentilor filologi, despre o civilizatie universala a lemnului, care uneste imaginar trei puncte vitale: pornind dinspre zona rece a Scandinaviei (Norvegia, Suedia), ea trece prin climatul temperat al Romaniei, pentru a-si implini traseul spiritual in Africa.
Maestrul se raporta, prezentand aceasta interesanta idee sustinuta prin elemente reale, nu doar teoretice, la arta rurala a populatiilor din zonele sus-mentionate. O arta izvorata din impletirea absolut geniala a nevoilor elementare ale oricarei fiinte umane cu imaginatia si raportarea mentala, afectiva, spirituala la universul inconjurator si la Cosmos.
Nucleul acestei discutii era sculptura in lemn a lui Brancusi, genialul creator care s-a inspirat atat din arta populara gorjeana, cat si din arta africana a sculpturilor figurative si stilizate, de asemenea avand drept materie prima lemnul.
Un gen de nucleu ancestral al ciopliturilor in acest material viu este Maramuresul, dar sa nu uitam ca un loc distinct in aceeasi arie il ocupa binecunoscutele porti secuiesti, arhitectura in lemn din Oltenia, Muntenia, Moldova.
Reperul ce scoate in evidenta toate aceste creatii il constituie decoratiunile extrem de complexe, cu semnificatii stravechi profunde, care se regasesc de altfel sub forme asemanatoare si in alte zone ale lumii. In cele ce urmeaza insa ne vom limita la spatiul maramuresan, spatiu din care au iradiat inestimabile valori simbolice, inca de acum cel putin doua mii de ani.
In vechime, poarta si ingraditura de protectie a gospodariei erau realizate exclusiv din lemn si nu aveau doar functia de protectie impotriva salbaticiunilor si a altor musafiri nepoftiti, ci erau o bariera intre lumea interioara, personalizata, supusa regulilor familiei respective si exteriorul deseori strain, chiar agresiv si reprezentand spatiul ocult in care salasluia raul. Din acest motiv, pe pragul portii se puneau de obicei agheasma si tamaie, pentru a-i spori puterea de protectie.
Rolul social este marcat prin dimensiuni: portile inalte, maiestuoase si le puteau permite locuitorii instariti si cu sange nobiliar, in vreme ce gospodarii obisnuiti aveau porti joase, modeste. Apare insa aici un element care il propulseaza pe omul simplu catre profunzimile universului divin. Trecand pragul portii sale joase, acest om facea de fapt un gest de umilinta, de supunere fata de spatiul spiritual de deasupra sa, aratandu-si respectul pentru celest, divin.
Apogeul artei mesterilor cioplitori in lemn se releva insa la impodobirea portilor. Simbolurile prezente cu predilectie pe stalpii si pe poarta de la intrarea in gospodarie se revendica dintr-un mental colectiv ancestral si incarcat de valori inestimabile. Funia semnifica deopotriva credinta nestramutata, forta sufleteasca, dar si aspiratia individului uman catre inaltimile lumii non-materiale. Uneori imaginea stilizata a acesteia este asezata in cruce, sporind astfel puterea simbolului. Alteori, ea formeaza un cerc – stravechi simbol solar si al vietii, marcat ca un disc ori ca o floare cu petalele dispuse in rozeta, cu trimitere aproape explicita la faptul ca, in urma cu mii de ani, locuitorii acestui spatiu practicau un cult al soarelui, asa cum se intalneste de altfel la toate marile civilizatii stravechi ale Pamantului.
Semn al trecerii omului din existenta pamanteasca in cea imateriala, a duhului sau, arborele vietii este prezent ca simbol artistic pe portile maramuresene, pe ramurile sale adastand pasarea sufletului, acea parte din om de creatie dumnezeiasca, plecata odata cu ultima suflare a persoanei pe drumul fara de intoarcere al vesniciei. De cele mai multe ori, pasarea este figurata printr-un cocos, vestitorul luminii, dar si al dramaticelor evenimente biblice imediat premergatoare rastignirii lui Iisus.
Coborand in universul pamantesc, artistii lemnului creeaza o punte simbolica incarcata de semnificatii vitale pentru noi, prin asezarea in imagine a sarpelui, aparator credincios al casei impotriva raului, in traditiile stravechi. Totodata, aceasta evoca aceeasi simbolistica pe care o avea sarpele casei la romani.
Stalpii casei si furca de tors, lingurile si vasele de lemn, uneltele si mobilierul, crucile si irealele biserici maramuresene ce ating cerul – practic, tot ce il inconjoara pe omul traitor in cosmosul pamantesc, mostenit de nenumarate veacuri si milenii, poarta fabuloasele efigii simbolice incrustate in carnea lemnului subordonat, la fel ca noi, legilor implacabile si de neschimbat ale Firii.
Un suflet etern ce dubleaza conditia umana si a carui forta suprema este magistral sugerata, dintotdeauna, de mesterii cioplitori, poate cei mai valorosi artisti autentici ai vremurilor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii