Cunoscut sub numele de Rabindranath Tagore, numele sau real fiind Rabindranâth Thâkur, scriitorul si filosoful indian din Bengal a fost onorat cu Premiul Nobel pentru literatura in anul 1913, insa nu foarte multi cunosc faptul ca el a fost foarte activ si in domeniul artelor, afirmându-se si ca pictor, muzician si coregraf. O afirmare remarcabila survenita, oarecum surprinzator, abia la vârsta de 67 de ani.
In pictura Tagore a activat efectiv destul de scurt timp, astfel ca nu se poate face o delimitare a unor perioade distincte anume in creatiile sale. De aceea, temele abordate sunt cele care constituie repere in aceasta zona, având totusi „privilegiul” de a fi legate de celelalte spatii spirituale in care s-a afirmat autorul: maestru al armoniei cuvintelor si a muzicii, care a simtit nevoia de a produce imagini fara cuvinte.
Pictura sa, caracterizata in primul rând prin spontaneitate, este nascuta din reverii grafice care sugereaza stersaturile de pe un manuscris literar, libera de orice constrângeri tehnice. Daca Tagore vorbea despre acest aspect in termeni aplicabili picturii abstracte (ritm, combinari de linii si de culori), totusi creatiile sale plastice lasa la vedere subiecte perfect identificabile.
Niciuna dintre ele nu constituie reprezentarea exacta a unei observatii directe, ci mai degraba evoca realitatea, si nu o reprezinta explicit. In ansamblu, o evaluare atenta poate distinge trei domenii largi pe care le abordeaza pictorul Rabindranath Tagore: figura umana, animalele, lumea vegetala (flori si peisaje).
Lucrarile din prima categorie sunt compozitii puternice cvasi-cubiste ce infatiseaza personaje reunite in scene suficient de misterioase pentru ca autorul sa fi simtit nevoia de a le alatura titluri precise, sugestive. Numeroase chipuri sunt reprezentate uneori in maniera foarte realista, insa… nu pot fi considerate portrete, in sensul artistic al notiunii. Ele sunt executate prin tehnici foarte variate, pornind, sa spunem, de la pictura si ajungând la desenul simplu.
Elefantul dresat, conturat prin linii drepte foarte dinamice, este o imagine frapanta. Pasarile, dimpotriva, se nasc din linii curbe si intr-o mare varietate de culori. Peisajele – mai degraba sumbre si invadate de arbori – au in compozitie ceva occidental, detaliu pe care nu-l regasim si in romanele sale, unde cerul si spatiile largi vin cumva in prim-plan.
In complexitatea si bogatia picturilor lui Tagore se poate identifica o dualitate certa, gândita – nu prin opozitie, ci intr-o complementaritate fireasca. De o parte, autorul conserva din arta indiana sinuozitatile liniilor, rafinamentul culorii si caracterul fantastic. Cealalta parte (anumite chipuri, peisaje, compozitii geometrice) se arata impregnata de elementele artei occidentale, in prezenta careia Tagore a fost sensibilizat pe parcursul mai multor calatorii in Europa.
Cât despre raportarea sa la modernitate, este interesant un amanunt mai putin cunoscut: participarea, in 1922, la o expozitie Bauhaus (scoala de arta, design si arhitectura fondata in Germania) organizata la Calcutta. De altfel, analistii operei plastice a artistului indian au facut deseori referire la o apropiere intre aceasta si expresionismul european.
In fine, merita remarcat si un alt detaliu al operei plastice a lui Tagore, mai mult decât tulburator. Cromatica imaginilor „curge” ca o materie tulbure si densa in nuante sumbre, ingrijoratoare si prevestitoare de evenimente nedorite.
Lucrari ca Ultima recolta, Animal, Forme abstracte, Dansatoare, Pasare fantastica si multe altele pot contura in acest sens un spirit foarte complex, dar in strafundurile sale framântat de nenumarate nelinisti si temeri.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii