Aflata la circa 16 kilometri de Sankt-Petersburg, resedinta imperiala de la Tarskoe-Selo a fost unul dintre cele mai indragite locuri ale familiilor tarilor Rusiei. Numele ei vine din finlandezul „Sari masetu”, ceea ce insemna un sat foarte mic. Aceasta denumire este intalnita prima oara intr-o nota din 24 august 1702 adresata de Piotr Apraxim tarului Petru I. In anul 1710, tarul a oferit satul sotiei sale, Ecaterina, si, in 1717, a inceput aici, constructia unui palat de piatra dupa proiectul lui Braunstein, lucrare terminata in 1724. In acelasi timp, pe panta dealului pe care se ridica palatul, maestrul peisagist Jan Roosen, ajutat de Johan Focht, a amenajat gradina si terasele, cu tot felul de lacuri, livezi, sere, orangerie si moara.
Dupa moartea Ecaterinei I, domeniul a trecut in proprietatea fiicei sale, Elisabeta. Aceasta a impus aici construirea unei mici biserici dedicata Sfintei Fecioare. Lucrarea a fost executata in 1730 de arhitectii Zemtsov si Blank iar in interiorul edificiului, Elisabeta a depus icoana Fecioarei, pe care o avea de la bunicul ei, tarul Alexei Fiodorovici. Devenita imparateasa ea a dorit sa faca din aceasta resedinta un loc de o frumusete unica in lume. De aceea s-a angajat in uriase munci de transformare a palatului mamei sale, caruia din respect pentru memoria ei, i-a lasat numele. In acelasi timp s-a ocupat de largirea parcului si impodobirea acestuia cu noi edificii.
In 1752 au inceput lucrarile pentru noul palat, acestea fiind conduse de arhitectul Francesco Rastrelli. Terminat in 1756, palatul are o lungime de 300 de metri, suprafata fiind impodobita cu atlanti, pilastri coloane si admirabile stucaturi in jurul ferestrelor. Se spunea ca numai pentru decoratiile exterioare arhitectul a folosit peste 100 de kilograme de aur. In interior se remarca de asemenea multimea ornamentelor din apartamentele oficiale dedicate imparatesei.
Deosebit de frumos este si Holul de Onoare, impodobit cu oglinzi, stralucind sub povara aurului risipit pretutindeni si avand pictata pe tavan o alegorie reprezentand „Triumful Rusiei”. Sufrageria cavalerilor, pictata in alb, este si ea decorata cu oglinzi inalte inconjurata de stucaturi aurite. In Salonul Albastru principalul motiv decorativ il constituie florile de culoarea cerului pictate pe matase.
Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare) a preferat stilul neoclasic, mai rece decat barocul flamboyant a lui Rastrelli. De aceea in 1779 ea l-a adus in Rusia pe arhitectul scotian Charles Cameron. El a redecorat multe dintre camerele palatului si, in 1780, i-a adaugat o serie de cladiri elegante, sofisticate, in stil neoclasic. Deosebit de impresionanta este Galeria Cameron cu parterul din piatra necioplita si un peristil in stil neoclasic, impodobit cu 44 de coloane ionice. Trebuie amintit de asemenea Pavilionul de Agata, numit astfel pentru ca peretii sai sunt incarcati de pietre semipretioase, folosindu-se cu precadere agate din Ural.
Pot fi amintite si cele doua bai imperiale, cea de sus si cea de jos, incaperi de un rafinament impresionant. Parcul a fost si el refacut de arhitectii Vassili Neyelov si fiul sau Ilia, dupa ce revenisera din Anglia, unde se specializasera in domeniu. Intins pe o suprafata de 567 hectare, contine pe langa pavilioane o multime de canale si cascade si monumente consacrate razboiului impotriva turcilor.
In 1791 Ecaterina a II-a a instaurat la Tarskoe Selo clase de studii pentru copiii care locuiau cu ea la palat: mostenitorul Alexandru si fratele sau Constantin. Clasele se aflau intr-un corp de cladire alaturat, realizat de arhitectul Quarenghi. In 1811 Alexandru I a transformat scoala intr-un liceu, destinat fiilor de nobili, care urmau sa devina functionari ai imperiului. Printre elevii din prima promotie s-a numarat si Alexandru Puskin, liceul capatand astfel un renume universal si innobiland cu puterea talentului un loc impregnat pana atunci de nobletea imperiala.
IRINA STOICA
Comentarii