Unul dintre elementele foarte importante, in primul rând, pentru istoria artelor plastice il constituie datarea, respectiv posibilitatile de a data cât mai exact un tablou, de exemplu.
Nu de putine ori, expertii se impotmolesc aici, chiar daca au la dispozitie in acest sens inscrisuri, documente ori indicii vizuale existente chiar in imaginile pictate: vestimentatia protagonistilor, arhitectura cladirilor, identitatea relevata a persoanelor si asa mai departe.
Se stie insa destul de bine ca uneori chiar artistii (preponderent cei din „epoca de aur” a picturii europene) au introdus in tablourile lor trimiteri explicite, totusi cumva ascunse, despre momentul imortalizat. Findca – da – nu putem vorbi exclusiv despre imortalizarea unor chipuri, peisaje, scene etc., ci si a unor momente din istoria colectiva.
Cautarea si autentificarea unor asemenea secrete… puse „la vedere” in tablouri este o provocare majora, ca un joc. Nu un joc pentru copii, ci unul pentru experti. Marele pictor olandez Johannes Vermeer (1632-1675), remarcat ca maestru al „jongleriilor” geniale cu lumina si cu umbra, in creatiile sale, a furnizat in câteva tablouri informatii indirecte neasteptate, insa foarte bine „tintite”, astfel ca se poate sti cu exactitate când au fost realizate/ finalizate acele opere plastice.
In doua dintre cele mai importante picturi ale sale, Vermeer plaseaza – nu ca pe o trimitere neechivoca la data realizarii lucrarii in sine, ci ca pe un detaliu oarecare al imaginii, care sa nu „deranjeze” procesul de percepere si de evaluare al privitorului – insemnul in cifre romane al anului respectiv. Vorbim despre „Astronomul” (Städelsches Kunstinstitut, Frankfurt am Main) si „Geograful” (Muzeul Luvru, Paris).
In primul dintre ele, indiciul care ne intereseaza este un inscris aparent banal pe singura piesa de mobila din ingusta incapere, un gen de dulap inchis: „MDCLXVIII” (1668), anul in care a fost realizat tabloul. In schimb, in al doilea, apare si semnatura pictorului – „I. Ver-Meer”, anul fiind marcat dedesubt: „MDCLXIII” (1669). Interesant este ca semnatura este repetata in parte, exact ca datarea „Astronomului”, pe dulapul aflat in planul secundar: „Meer”. In plus, am putea detasa din cele doua tablouri perioada unei posibile preocupari a lui Vermeer pentru precizarea momentului in care si-a realizat picturile.
Elementul care sugereaza acest lucru este chiar personajul prezentat sub identitatea dubla – astronom si geograf: un tânar studios, inteligent si iscoditor. De altfel, istoricii si criticii de arta afirma ca barbatul portretizat in aceste picturi ar putea fi biologul olandez Antonie van Leeuwenhoek, inventatorul microscopului.
Aceasta – sa-i spunem – strategie artistica cunoaste, tot la Vermeer, si o versiune mai subtila, mai dificil de reperat. In formidabilul peisaj urban intitulat simplu „Vedere din Delft” (orasul natal al pictorului), tablou apreciat de Marcel Proust drept „cea mai frumoasa pictura din lume” si aflat in prezent in Mauritshuis, Haga, astronomul Donald Olson crede ca poate sa identifice momentul care l-a inspirat pe Vermeer: ora 8:00, la 3 septembrie 1659, sau posibil cu un an inainte, in timp ce tânarul de 27 de ani privea pe fereastra de la etajul al doilea al unui han in care statea temporar.
Precizarea, halucinant de precisa prin detaliile furnizate, nu este deloc gratuita. Profesorul Olson si echipa sa de experti fac trimitere la numeroase elemente din tablou, precum si la legaturi certe dintre acestea si realitatea anilor de existenta si de creatie ai artistului; de pilda, fapul ca ceasul de pe fatada unei cladiri din tablou s-a considerat mult timp ca ar „citi” o ora apropiata de 7:00.
Dar – argumentul „forte” – ceasurile de turn nu au avut minutare pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea. In schimb, o umbra „taie” suprafata ceasului, cu partea din fata indreptata spre ora, ceea ce sugereaza ca timpul real descris in lucrarea lui Vermeer era mai aproape de 8:00! O enigma, un cifru sau un indiciu ca, de fapt, nu omul stapâneste timpul, ci timpul se joaca, permanent, cu noi.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii