„Univers distopic”. O sintagma aparent ciudata, greu de explicat, preocupa tot mai multi oameni, fie ei fizicieni, psihologi, medici, astronomi, scriitori, futurologi si asa mai departe.
Totusi, chiar daca de obicei atribuim aceasta idee – predestinarea, „planul” preexistent al destinului fiecaruia dintre noi – unei entitati supraumane, supranormale, iata ca si unii oameni de stiinta sustin, argumentat, ca nu ar fi deloc imposibil sa fim rezultatul unei evolutii coerente si logice a materiei, pe care chiar am putea sa o cunoastem inainte ca ea sa se concretizeze.
Autori de teorii ale distopiei au schitat aproape in totalitate cele mai nefaste perspective pentru omenire – ecologice, sanitare, sociale sau/si militare. Totusi, dincolo de aspectul profetic, aceasta efervescenta reprezinta reflexia unor preocupari si flageluri majore specifice fiecarei epoci.
Un exemplu universal valabil despre marile teme ale culturii populare moderne il constituie catastrofele nucleare, biologice, chimice si cibernetice. Iar realitatea pe care, fatalmente, foarte putini o percep in acest context este ca – pe hârtie, deci in carti tiparite, ori pe ecran, operele considerate de fictiune nu scapa niciodata ocazia de a sugera evenimentele care ar putea surveni din contextul dat.
Mult mai grav pentru modelarea mentalitatilor colective este insa faptul ca numeroase dintre aceste creatii nu manifesta nici cel mai mic interes fata de circumstantele producerii acelor evenimente absolut sumbre.
Pentru multi, o demonstratie magistrala despre universul distopic o constituie romanul La Peste („Ciuma”) al lui Albert Camus. Sub aceeasi tema, insa privita dintr-un unghi opus, altii sunt atrasi mai degraba de „Ciuma stacojie”, scris de Jack London. De ce o deosebire categorica intre cele doua?
Fiindca, pe când primul roman este o descriere mai apropiata de tabloul psihologic in vreme de pandemie, al doilea relateaza despre modul in care o societate evoluata se poate dezagrega rapid in urma unei catastrofe neasteptate, ingropând si incatusând lumea de pâna mai ieri in amintirile câtorva eruditi izolati si abia rareori (daca nu chiar deloc) ascultati. Oare astazi nu traim chiar asemenea vremuri considerate pâna nu demult fictiuni pure?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii