Valorosul pictor flamand Antoon van Dyck (1599-1641), unul dintre cei mai importanti discipoli ai lui Rubens, a fost un ratacitor prin Europa, pe la mai toate Curtile regale, unde a cucerit toate inimile. Figura lui luminoasa si melancolica (asa cum îl vedem în numeroasele autoportrete) corespundea întocmai firii sale de artist care-si constientizeaza talentul urias si cauta perfectiunea.
Exceptionala vocatie înnascuta l-a ajutat sa se afirme foarte repede. Ajuns în atelierul lui Rubens (cu 22 de ani mai vârstnic), Antoon îl impresioneaza imediat si devine „elevul principal”. Doar asa se explica cum marele maestru al barocului i-a facut un portret elevului sau (fapt foarte rar). De altfel, aprecierile curg în favoarea tânarului cu figura de poet si la doar 20 de ani este primit în Breasla pictorilor cu titulatura de „maestru”.
Primele comenzi speciale le primeste din partea unor nobili englezi, care-l cheama la Londra pentru a lucra la Curtea lui James I. Iar viata a demonstrat ca portretele facute de flamand erau primite cu aplauze… Din acea perioada (1620) i s-a tras si porecla de „pictorul cavaler”, si asta pentru ca folosindu-se de renta regala, maestrul se îmbraca cu haine din materiale scumpe (satin si catifea) si folosea drept ornamente lanturi de aur si pene exotice.
Marea sansa a carierei lui Antoon van Dyck a fost aceea conform careia artistul era constient ca toata viata trebuie sa învete. Dispunând de bani, el face turnee de studii la Paris si apoi prin mai multe orase italiene, unde studiaza pânzele clasicilor. Desi Rubens a fost idolul sau, recunoastem în lucrarile flamandului influente ale scolilor venetiene si florentine. Dar oricât ar fi vrut sa calatoreasca prin Europa, van Dyck este chemat insistent la Londra. Reîntors pe malurile Tamisei, artistul se pune la dispozitia pretentiosului rege Charles I, care pur si simplu îl asalteaza cu comenzi. Acestui monarh, pictorul flamand i-a facut unsprezece portrete. La scenele în care aparea împreuna cu calul sau, toti pictorii de la Curte aveau o problema: regele era foarte scund si asta nu trebuia sa se vada…
Una dintre capodoperele în care-l recunoastem cu usurinta pe elevul lui Rubens este „Magdalena”. Desi în relatarea biblica aceasta era tânara, van Dyck îsi imagineaza ca femeia care a descoperit „Mormântul gol” era suficient de matura pentru a avea rotunjimile exagerate din lucrarile rubensiene. Doar la „Venus si Vulcan” nudul feminin este mai ponderat.
Pe de alta parte, impresionanta viziune a lui van Dyck asupra Sf. Ieronim este coplesitoare. Batrânul are pielea corpului „ofilita” dramatic, dar musculatura de luptator iese, totusi la iveala. Momentul dramatic din viata Suzanei, surprinsa la baie de batrânii din povestea biblica, este excelent întiparit pe chipul femeii speriate si ultragiate. În dinamismul scenariilor lui Antoon van Dyck recunoastem forta de redare a înclestarilor de destine din operele lui Rubens. Influenta lui asupra picturii din Anglia a fost îndelungata si coplesitoare.
PAUL IOAN
Comentarii