Originea numelui Valençay pare a fi cuvantul Valens denumind un domeniu care cuprindea ateliere si constructii grupate, din secolele III-IV. La sfarsitul secolului al X-lea si inceputul celui de al XI-lea s-a construit aici un donjon masiv de piatra dar abia in secolul al XIII-lea apare seniorul de Valençay caruia i se atribuie constructia primului castel feudal revenind prin casatorie familiei Chalon-Tonnerre. Constructia a fost largita, iar sistemul de aparare mult imbunatatit. Din perioada respectiva dateaza o sala cu bolti aflata sub "Curtea de Onoare". Numita "Sala Garzilor" ea masoara 9 metri lungime si 5,5 metri latime si pastreaza semineul de odinioara. De aici se poate patrunde prin subsol in actualul castel.
In cursul secolului al XV-lea, senioria trece in posesia familiei Etampes, care face restaurari serioase constructiei. Apoi, in jurul anilor 1540 Jacques d'Etampes demoleaza vechea constructie feudala punand bazele unui nou castel. Nu se cunoaste exact numele arhitectului, dar dupa unii cercetatori planurile sunt atribuite fie lui Philibert Delorme, fie lui Jean de l'Espine. Inspirat de Chambord, castelul prezinta acum pilastri, capiteluri sculptate, siruri de metereze. Lucrarile au continuat pana in secolul al XVII-lea, cand au fost terminate gradinile si decoratiile interioare, dar spre mijlocul aceluiasi secol familia ajunsa aproape in ruina, dupa numeroasele procese de succesiune, a fost obligata sa vanda domeniul.
Dupa schimbarea mai multor proprietari, castelul a fost cumparat in 1766 de Charles Legendre de Villemorien care a facut aici importante reparatii. Fiul sau, contele de Luçay, scapat de ghilotina in timpul revolutiei i-a vandut domeniul lui Talleyrand care fusese aproape obligat de Napolen sa-si cumpere o resedinta in care sa poata primi pe membrii marcanti ai corpurilor diplomatice din Franta. Actul de vanzare-cumparare a fost semnat in luna mai 1803 si proprietatea a fost evaluata la 1.600.000 franci.
In septembrie, Talleyrand si frumoasa Chaterine Worlée au sosit la domeniu. Cronicile vremii spun ca cei doi au avut nevoie de trei zile pentru a vizita nu doar castelul numarand peste 100 de piese, dintre care 25 de apartamente, ci si parcul de 150 de hectare, padurile impunatoare, viile si cele 99 de ferme. Era unul din primele trei castele feudale din Franta.
Talleyrand a condus de aici o serie de intalniri diplomatice, o activitate sustinuta aproape un sfert de secol. In aceasta perioada insa au existat si zile mai putin placute. Napoleon i-a reprosat lui Talleyrand greselile facute in Razboiul cu Spania, din cauza sfaturilor si dezinformarii ministrului sau, spunea el. De aceea, pentru a se razbuna i-a impus sa gazduiasca la Valençay principii spanioli si suitele lor in timpul exilului in Franta. Cu totii au venit in 1808 si Imparatul i-a ordonat de asemenea ridicarea unui teatru pentru destinderea principilor captivi. Teatrul a fost amenajat langa oranjerie, o adevarata bijuterie arhitectonica, avand o capacitate de 150 de spectatori. A fost inaugurat in 1810 si pe scena sa au evoluat toate celebritatile artistice ale vremii. Decorurile au fost comandate la Paris, dar, din nefericire, inca din secolul trecut, eleganta constructie a inceput sa se ruineze impunandu-se urgente restaurari.
In timpul lui Talleyrand au fost facute mari transformari si parcului. O suprafata de 54 de hectare a fost inconjurata de un zid, pentru protectia principilor spanioli. Talleyrand a renuntat la gradina frantuzeasca optand pentru parcul de tip englezesc, desenat de Renard, un adevarat refugiu de verdeata. Principii s-au intors in tara lor la 12 martie 1814. Dupa caderea Imperiului si reintoarcerea Burbonilor, Talleyrand, care aparase pozitia Frantei la Congresul de la Viena, s-a intors la Valençay unde a devenit gazda unor stralucite personalitati ale lumii politice, culturale si moderne.
S-a stins din viata la Paris la 17 mai 1838, dupa ce se impacase cu biserica si, respectandu-i-se ultimele dorinte, a fost inmormantat la Valençay. Castelul a revenit nepotului sau, care a primit de la Carol al X-lea titlul de domn de Valençay si, din 1980 este proprietatea unei Asociatii Departamentale care ii asigura intretinerea.
IRINA STOICA
Comentarii