Naveta impresionanta facuta pe marile si oceanele planetei de catre nesatiosul calator numit Paul Gauguin nu se compara cu nici o alta experienta de viata a vreunui confrate de breasla. Miile de mile marine parcurse cu trupul si sufletul chinuite de intrebari existentiale si-au gasit un binemeritat repaus abia prin Polinezia franceza, acolo unde capatul lumii se intrezareste printre palmieri. Desi nascut la Paris, Paul Gauguin (1848-1903) isi petrece primii patru ani ai copilariei tocmai in Peru, la Lima, la rudele mamei sale. Ramasese orfan de tata, un tata pe care nu si l-a adus aminte niciodata, dar care i-a lasat un nume aparte, ca si firea lui de aventurier. Si asta pentru ca "Gauguin" inseamna cultivator de nuci, in dialectul vorbit in zona Orléans, de unde provenea linia paterna.
Salbaticia culorilor vestimentatiei pe care a vazut-o in Peru il va urmari toata viata, iar drumul peste oceanul Atlantic ii va deschide copilului poarta viselor spre calatoriile interminabile, cu destinatii exotice. Iar la baza "promenadelor marine" a stat un dor de duca de nepotolit, provenit din durerea de a nu fi gasit raspunsuri la intrebarile despre lume si viata. Putem considera, in mod discutabil, desigur, ca neastamparul existential al lui Paul Gauguin s-a datorat singuratatii. O familie cu cinci copii, in Danemarca, nu era deloc mediul in care ar fi putut sa gandeasca liber si sa lucreze. Esecul familial l-a condus la vagabondajul pe mari si oceane. Neobositul Gauguin a ajuns chiar sa se angajeze muncitor necalificat pe santierul Canalului Panama, unde a rezistat doua saptamani…
Avand un stil si o tematica inconfundabile si speciale pentru epoca pe care a parcurs-o, Paul Gauguin a fost un post-impresionist, un simbolist cu accente de primitivism si pastoral – indeosebi in panzele realizate la capatul lumii, unde tinerele bastinase sunt mereu in prim-plan. Prin culorile vii si uneori stridente, profunde si naive in acelasi timp, maestrul a devenit un reper pentru avangardisti, un model respectat de giganti ai modernismului precum Picasso si Matisse.
In anul 1897, Paul Gauguin a realizat una dintre panzele care-l caracterizeaza cel mai fidel din punct de vedere spiritual: "De unde venim? Cine suntem? Incotro ne indreptam?" Este o lucrare impresionanta si prin dimensiuni: 1,39 m x 3,74 m (astazi la Muzeul din Boston). Un idol de piatra din centrul lucrarii ne sugereaza faptul ca maestrul nu era deloc in relatii cordiale cu Dumnezeu, pictorul respingand crestinismul inca din tinerete. Insa cele trei intrebari retorice fac parte din liturghia catolica invatata la un seminar din La Chapelle-Saint-Mesmin. Dar fara Creator, singuratatea ii macina – in pofida apetisantelor adolescente si aventurilor de-o noapte – si Gauguin spusese ca se va sinucide dupa ce va finaliza acea panza. Si chiar a facut-o, dar cu incetinitorul. Inima era plina de amaraciune si alcool. Iar sufletul isi daduse seama ca degeaba se refugiase in Tahiti, refuzand conventiile si conservatorismul Europei. Nu aflase nici un raspuns, nu-si satisfacuse nici un vis din marea lui colectie imaginativa, iar disputele cu amicul Vincent van Gogh il deprimasera.
Nu, impresionismul n-a fost pe placul lui Gauguin, cauta mereu ceva nou in cromatica si forma, ca un naufragiat al artelor vizuale care-si cauta o insula unde sa creeze fara sa-l critice nici Dumnezeu.
PAUL IOAN
Comentarii