Incalzita pana la temperaturi vulcanice, sticla devine un fel de lava translucida ori multicolora, pe care mesteri foarte priceputi si realmente bine caliti pentru a rezista unor conditii de lucru extreme o transforma in adevarate bijuterii artistice. Lucrarile respective sunt denumite, simplu, sculptura in sticla.
Am ales doi modelatori in sticla ce se deosebesc intre ei atat prin expresivitatea concreta, fizica a lucrarilor lor, cat si prin viziunea venita din interior asupra armoniilor si energiilor lumii – forte nebanuite care ingemaneaza ideea de perpetuitate, nazuinta umana de eternizare prin frumos, cu aceea de fragilitate si de spirit inalt.
K. William LeQuier a fost la inceput un profesionist calificat in sticla suflata. Revelatia sa asupra minunilor ascunse in acest material sensibil a venit, in modul cel mai direct, dupa ce a vazut intr-un magazin vechi rafturi intregi cu recipiente de sticla destinate reciclarii. El a intuit faptul ca nevazuta miscare fluida a sticlei si complexitatea liniilor stratificate care se intersecteaza in ea sunt evocatoare atat pentru armonie, cat si pentru fortele aleatorii gasite in natura.
Sticla este o materie ce se poate lasa modelata in forme sugestive pentru visele si trairile autentice ale omului, pentru introspectia aparent inerta si zbuciumul neoprit al entitatilor pornite pe o cale mereu ascendenta.
„Experienta mea cu diferite adancimi de sculptura combinata cu diferite materiale rezistente a dat rezultate neasteptate si interesante si mi-a oferit noi directii de explorat”, declara artistul american. O explorare, niciodata incheiata, mai ales ca LeQuier dezvaluie ipostaze imprevizibile ale unor notiuni precum dinamismul, nelinistea, destructurarea materiei urmata de recompunerea in noi alcatuiri mai durabile.
In realitate, sunt particularitati ale fiintei umane, pe care insa le descoperim in fiecare celula, tesut si organ al lumii inconjuratoare, totul unificat printr-o lege universala unica si eterna, al carei inteles nu-l vom patrunde probabil niciodata.
Spre deosebire de sculptura clasica in piatra ori de cea moderna in metal, activitatea de realizare a lucrarilor lui LeQuier este uluitor de laborioasa si complexa din punct de vedere tehnic. El mentioneaza ca a experimentat aspecte de perspectiva si profunzime pentru a crea iluzia de trei dimensiuni, in ciuda faptului ca lucreaza intr-un camp ingust.
Fiecare sculptura incepe cu o schita bruta, dupa care intra in joc fizicitatea grea. Pentru inceput, implica realizarea de sabloane in proportii exacte urmata de taierea benzilor subtiri de cauciuc adeziv. Exista apoi sablare, lipire cu un anumit epoxidic (material adeziv pe baza de rasini extrem de rezistent) cu intarire UV, slefuire cu o slefuitoare cu banda si sculptare cu un ferastrau cu varf de diamant.
Opera in sine este acum completa, iar pasul final consta in crearea unei baze pe care sa se sprijine – incredibil, insa unica pentru fiecare sculptura – lucrata si ea manual.
Amber Cowan se axeaza pe acelasi material de lucru (in cazul sau, sticla presata sub flacara) insa intr-un cu totul alt mod, indepartandu-se de latura etern nelinistita si razvratita a vietii, pentru a broda vise si amintiri dintr-o viata de demult.
Spre deosebire de LeQuier, ea exploreaza si exploateaza intens valentele nuantelor cromatice ale sticlei, care se dovedesc aproape a concura cu cele ale naturii pure.
Pentru a respecta o armonie universala necreata de vreo fiinta umana, artista din Philadelphia pastreaza fireasca unicitate coloristica a variantelor prezente in acelasi tablou si prezente totodata – intr-o presupusa predestinare a numelui sau: amber inseamna ambra, chihlimbar, acea piatra semipretioasa incarcata de simboluri si marturii venite din preis toria planetei. Aceasta, intrucat ansamblurile monocromatice ale lui Amber Cowan sunt in acelasi timp naratiuni interne si omagii aduse unei industrii abandonate.
Decoratii delicate incadreaza o figura sau o scena centrala pe care artista o ilustreaza cu fragmente de sticla presata. Fie ca se concentreaza pe o domnisoara de onoare singuratica sau pe o banala gaina care protejeaza ouale, un inceput al creatiei universale, lucrarile ei „exploreaza experienta feminina prin teme de singuratate, cautarea sensului vietii, cautarea iubirii si urmarirea simbolismului in lume”.
In lucrarile cele mai recente se ghiceste o intoarcere catre un trecut insondabil, un inceput de lume sau poate o alta geneza, dominate de revarsari diluviene de vegetatie luxurianta, cochilii si tentacule, sfere risipite printre vietati minuscule si obiecte uitate in timp.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii