Perceptia despre creaturile întâlnite frecvent în basme – zânele – este ca avem de-a face cu plasmuiri ireale ale mintii noastre atrase de necunoscut, de tarâmuri visate dintotdeauna, dar niciodata descoperite aievea.
Sa nu uitam totusi un amanunt foarte important: la numeroase populatii si popoare, în credinte, eresuri, în traditia culturala si poate în acea memorie colectiva ancestrala îsi au un loc privilegiat creaturi precum zânele, spiridusii, gnomii si altele asemenea.
Un exemplu tulburator de spirite care populeaza si însufletesc pâna la personalizare orice element si entitate din natura (animale si plante, pietre si ape, fenomene cosmice ori telurice) apare în cultura preponderent orala a nativilor nord-americani, pentru care absolut oricare dintre entitatile sus-mentionate îsi are nu doar locul, ci si constiinta rolului sau în Univers.
Arta încearca deseori sa recreeze lumea fabuloasa a zânelor, din perspectiva mai degraba onirica, daca ne focalizam atentia si interesul spiritual numai asupra dimensiunii fictive a lumii acestor creaturi.
Totusi, pe acelasi fagas putem considera ca se deplaseaza si încercarea artistului, evident constienta sau subînteleasa, de a repune în echilibru lumi pe care le despart dramatic numai legile matematice ale ratiunii lucide, legile celor cinci simturi fundamentale, legile masuratorii si cântaririi fiecarui fragment de materie vie sau moarta.
Acesta poate fi însa un demers, deoarece aceeasi ratiune ce pune bariere inexpugnabile între alb si negru, între împietrirea si curgerea materiei tintuieste în fictiune fapturile fragile si diafane la care ne referim.
Cu toate acestea – fara a fi un oponent sau un adversar înversunat al gândirii obiective, echilibrate – un domeniu discret, un mic univers abia deslusit în viata noastra din ce în ce mai grabita si mai tributara realitatii palpabile are capacitatea de a rascoli profund si în mod tulburator, dar decisiv acest întreg esafodaj: ludicul.
Atractia si dorinta absolut firesti de a ne juca, realmente, nu reprezinta un atribut apartinator exclusiv vârstei copilariei: ludicul exista în fiecare dintre noi sub o forma sau alta, se exprima mai mult ori mai putin evident, dar el îsi cere drepturile justificate de a iesi în luminile rampei si de a se manifesta deplin, fara limite si fara inhibitii.
Din nou, arta îsi asuma rolul vital de a completa si de a rotunji contururile stirbite ale fiintei noastre. Si ce poate fi mai seducator si mai eficace în acest demers, daca nu reconstruirea lumii feerice a zânelor si piticilor?!
O astfel de tendinta în ceea ce am putea numi artele de masa este cea denumita simplu Fairy Garden (Gradina zânelor). Vorbim despre o forma simpla de arta, care – surprinzator sau nu – pentru a se naste înglobeaza talent si inspiratie, dar si cautare, cunoastere, responsabilitatea asupra ideii de a construi (opusa actului distructiv), precum si, de nenumarate ori, care ne „injecteaza” în spirit, în minte si în suflet panaceul bucuriei, al vitalitatii, al trairii în împlinire a clipei prezente.
Ca forma de arta de masa (unii teoreticieni rigizi si exesiv de exigenti nu ocolesc uneori referirea la reprobabilul, dar interesantul fenomen – „colateral artistic” – al kitsch-ului) „Gradina zânelor” se adreseaza direct sufletului, pe care îl vindeca pe nesimtite, din mers, de angoase si complexe, de stres si anxietate.
Unul dintre secretele… la vedere ale acestei implicari în dinamica realului aflat în simbioza cu oniricul îl constituie utilizarea, pentru crearea micului univers feeric, a unor materiale artificiale alaturi de cele naturale.
Vorbim despre o gradina în miniatura, complexa si completa, cu structuri si plante vii, cu ape facute sa curga, chiar daca în albii zidite de om si nu sapate de timp si stihii, gradini unde sunt asteptate, desigur, zânele.
Revarsare copilareasca si în acelasi timp savanta de culori si viata, „Gradina zânelor”, acest colt „furat” mult-prea-sobrei noastre realitati cotidiene, patrunde discret de o vreme încoace în tesuturile trairilor noastre, îndeplinind de minune aceeasi functie a oricarei forme de arta autentica: de purificare, de îmbogatire interioara, de punere în miscare a lumilor dinauntru si din afara.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii