Scaldata în lumina Soarelui, mângâiata de fosnetul valurilor din canale oglindind în apa ziduri stravechi si turle stralucitoare, Venetia impresioneaza deopotriva prin maretie si romantism.
Adevarat simbol al Serenisiei (denumirea în Evul Mediu a Venetiei) este Piata San Marco, strajuita de Catedrala închinata Sfântului patron al orasului si de Palatul Dogilor, vestitii conducatori care în fiecare an se „cununau cu marea”, aruncând un inel de aur în adâncurile ei.
Foarte aproape de Piata San Marco, legând Palatul Dogilor de închisoarea Prigioni Nuove (functionala pâna în 1919) aflata pe celalalt mal al canalului Rio di Pallazzo, se afla unul dintre cele mai cunoscute poduri ale Venetiei numit „Puntea Suspinelor”. Acest nume l-a capatat în secolul al XIX-lea datorita unui vestit poem al lui Lord Byron (Pelerinajul lui Childe Harold), care a petrecut câtiva ani la Venetia (1816-1819).
Puntea a fost construita la începutul secolului al XVII-lea, în stil baroc, de Antonio Contin, nepotul lui Antonio da Ponte, arhitectul care construise Ponte Rialto. Pe fatada podului apare stema dogelui Marino Grimani cel care comandase constructia respectiva în 1602, iar deasupra acesteia se afla o reprezentare alegorica a justitiei, flancata de doi lei.
Podul este acoperit si are doua pasaje de trecere înguste si separate, astfel încât evadarea detinutilor devenea imposibila. Prin micile deschizaturi ale ferestrelor acestia puteau vedea pentru ultima data cerul, înainte de a fi închisi în temnite, o legenda de fapt, pentru ca în realitate aveau ochii acoperiti astfel încât sa nu poata vedea caile de acces. Constructia podului a fost strâns legata de cea a închisorii. Vechile celule se aflau în podul si parterul Palatului Dogilor, înghesuite si insalubre si de aceea noua constructie se dovedea absolut necesara, fiind prima de acest fel din lume.
Structura podului care lega cele doua institutii a fost conceputa ca un pasaj suspendat, complet închis, dar a existat un detinut care a reusit sa evadeze în 1786, acesta fiind celebrul scriitor Giacomo Casanova.
Construita în stil baroc, având fatadele albe din piatra istriana puntea prezenta în partea de sus un arc coborât încoronat cu un fronton. Ferestrele care flancau în partea centrala stema Dogelui Marino Grimani nu permiteau ca din exterior sa fie vazuti condamnatii.
In partea de jos se afla îmbinari ale cioatelor arcului coborât, iar la capetele superioare se pot vedea doua figuri antropomorfe.
Sculpturile cu care este împodobit podul sunt legate de justitie. Una dintre ele este „Noe beat” si poarta semnatura lui Filippo Colenderió. Figura evoca episodul biblic în care unul dintre fiii lui Noe, vazându-si tatal zacând beat si dezbracat, s-a dus sa-si anunte fratii, nerespectându-si tatal. Ceilalti fii au venit imediat si l-au acoperit mergând cu spatele pentru a nu-i vedea goliciunea. Acest mesaj subliniaza importanta milei pentru cel care judeca. Un alt episod biblic reprezentat este „Judecata lui Solomon”. Este povestea a doua femei care au fiecare câte un nou-nascut si pentru ca unul dintre prunci a murit, fiecare si-l revendica pe cel ramas în viata. Ele se prezinta în fata regelui care a cerut o sabie a-l spinteca în doua, dar mama naturala implora regele sa dea copilul viu celeilalte femei, dovedindu-si buna credinta.
Ultimul ciclu sculptural prezinta alungarea din Paradis a lui Adam si a Evei, ca un semn de judecata divina.
Functia coercitiva a pasajului a îmbracat în ultimul secol o semnficatie romantica, capatând o valoare strâns legata de dragoste si numele de „Podul îndragostitilor”.
Se spune ca o pereche care trece în gondola pe sub pod la apus, în timp ce bat clopotele Catedralei San Marco, va trai iubirea vesnica.
IRINA STOICA
Comentarii