Pubertatea intre normalitate si anormalitate

           Pubertatea este o etapa fiziologica normala a procesului de maturizare a organismului uman. Evolutia fireasca a sistemului endocrin are înscris în programul sau momentul deosebit de important al asa-numitei pubertati, când se face trecerea de la faza copilariei spre cea de adult, printr-o serie de modificari de ordin fizic si psihic, cum ar fi cresterea dimensiunii organelor genitale, aparitia caracterelor sexuale secundare, aparitia capacitatii de procreere, un important puseu de crestere în înaltime, toate acestea având rasunet asupra structurii psihice, aflata deopotriva într-un proces pregnant de transformare.

           Pubertatea este o etapa fiziologica normala a procesului de maturizare a organismului uman. Evolutia fireasca a sistemului endocrin are înscris în programul sau momentul deosebit de important al asa-numitei pubertati, când se face trecerea de la faza copilariei spre cea de adult, printr-o serie de modificari de ordin fizic si psihic, cum ar fi cresterea dimensiunii organelor genitale, aparitia caracterelor sexuale secundare, aparitia capacitatii de procreere, un important puseu de crestere în înaltime, toate acestea având rasunet asupra structurii psihice, aflata deopotriva într-un proces pregnant de transformare. Pe parcursul pubertatii, schimbarile se succed în general într-o ordine constanta de la individ la individ, dar la vârste cronologice care pot diferi de la o persoana la alta si de la un sex la altul.
          
           Vârsta pubertatii
          
           La baieti, primele semne pubertare apar în jurul vârstei de 11-12 ani, si acestea se manifesta prin cresterea volumului testicular. Între 12 si 13 ani, apare parul pubian, penisul începe sa se dezvolte, iar copilul creste vizibil în înaltime. La 13-14 ani, organele genitale se maresc progresiv si parul pubian devine din ce în ce mai abundent. Vârsta de 14 ani este vârsta la care se atinge vârful acceleratiei cresterii în înaltime. Între 14 si 15 ani, încep sa apara primele fire de par din mustata si din zona axilara. La 15-16 ani, se constata schimbarea vocii, precum si cresterea maxima a organelor genitale (testicule si penis). La vârsta cuprinsa între 17 si 19 ani, creste parul facial si corporal, iar pilozitatea pubiana se accentueaza mai mult. Dupa aceasta vârsta, când etapa pubertara se încheie, procesul de crestere în înaltime de obicei înceteaza.
           La fete, în jurul vârstei de 10-11 ani, apar mugurii sânilor, cresterea în înaltime se accelereaza, mucoasa vaginala intra în proces de maturizare. La 11 ani apare parul pubian. La 12-13 ani, începe dezvoltarea progresiva a organelor genitale interne si externe, parul pubian se exprima din ce în ce mai mult, iar cresterea în înaltime atinge vârf maxim. În jurul vârstei de 13 ani se declanseaza prima menstruatie, apare parul axilar si sânii se contureaza foarte bine. La 14-15 ani, ciclul menstrual îsi stabileste un ritm regulat (la 28 de zile, cu mici variatii individuale). Între 15 si 16 ani, procesul pubertar intra în faza finala, când se constata de altfel si încetinirea cresterii.
          
          Exceptii
          
           Exista si cazuri de pubertate precoce, în care semnele pubertare apar la fetite între 6 si 8 ani, iar la baieti între 8 si 10 ani. În majoritatea cazurilor este vorba de o maturizare globala mai rapida decât normal, dar fara prezenta caracterelor patologice de natura endocrina. Adevarata pubertate precoce cauzata de severe dereglari endocrine este rara; aceasta se situeaza la fete înainte de 6 ani si la baieti înainte de 8 ani.
          Medicii înregistreaza însa destule cazuri de pubertate tardiva, situatie în care nici unul dintre semnele pubertare enumerate nu apar la baieti nici dupa vârsta de 15 ani, iar la fete dupa 14 ani. În general, este vorba despre o întârziere în cresterea constitutionala, „mostenita” de la parinti cu maturizare pubertara de asemenea întârziata, dar cauza poate fi si o boala organica (renala, cardiaca, endocrina etc.) nedepistata.
          
           Intrebari, intrebari…
          
           O „problema” pentru fetele intrate în etapa pubertatii este legata de neregularitatea ciclului menstrual. Aceasta tulburare de ciclu nu este însa un motiv de îngrijorare, cel putin în primul an de la aparitia primei menstre. În mod frecvent, menarha nu se instaleaza de la început ca un ciclu regulat. Sunt necesari, în medie, aproximativ doi ani pentru stabilirea unor cicluri „ceasornic”. Doar daca aceste tulburari persista dupa vârsta de 16-17 ani, se impune un consult medical (endocrinologic, ginecologic) pentru efectuarea unor investigatii (dozari hormonale, examen citovaginal etc.) si, în functie de situatie, pentru instituirea unui tratament.
           În cazul baietilor, disconfortul numarul 1 poate fi provocat de un proces de inflamare a zonei mamare, este vorba de ginecomastie. Tumefierea si roseata locala sunt modificari fiziologice normale, care pot scadea în intensitate sub influenta unui regim dietetic hipocaloric. Ginecomastia care apare de obicei la debutul pubertatii nu trebuie sa îngrijoreze. În schimb, o ginecomastie tardiva trebuie sa alerteze în primul rând parintii, apoi medicul, deoarece poate fi semnul unei patologii endocrine.
          
           „Criza pubertara”
          
           O atentie aparte merita acordata asa-numitei crize pubertare care se refera la ansamblul modificarilor psihologice survenite în perioada ce marcheaza trecerea de la copilarie la vârsta adulta. Dat fiind ca pubertatea se identifica în ansamblu cu aparitia caracterelor sexuale, exista tendinta – gresita în ultima instanta – de a se confunda criza pubertara cu sexualitatea. O maniera de a privi pubertatea este de a o raporta la celelalte generatii. Adolescentii, considerati un grup social compact, sunt plasati într-o pozitie sociala aparte, în masura în care ei sunt o îmbinare a dependentei înca infantile de familie, dar cu tendinta adesea teribilista si întrucâtva violenta spre libertate si autonomie. Spiritul lor rebel, contestatar, de respingere a sistemului de valori al adultilor si în primul rând al parintilor a fost condensat, pe scurt, în binecunoscuta sintagma „conflictul dintre generatii” sau „criza a pubertatii”, în fata careia nu prea sunt multe de facut. Dar, realitatea este cu totul alta, iar eroarea în modul de abordare a acestei probleme revine de obicei… adultilor. În fata unui adolescent „în criza”, majoritatea parintilor, chiar a medicilor, adopta atitudinea de… adult prea putin dispus sa asculte si sa înteleaga „capriciile” unui minor care stie prea putin despre viata. Automat, adultul e perceput de adolescent ca un cenzor, un judecator, un arbitru, si nu ca un prieten, dispus sa-l sustina ori sa-l mai traga discret de mâneca atunci când e pe cale de a face o greseala prea mare. Astfel, puntile de comunicare reala se naruie mai mult, iar „criza adolescentului” se accentueaza. Totusi, „criza” pubertara nu trebuie asimilata unei boli, ci considerata un punct de fragilitate, de cautare a identitatii proprii. Tocmai de aceea, se merge pe ideea ca aceasta perioada reclama rabdare, tact, întelegere, atentie suplimentara, supraveghere, chiar un grad de toleranta acceptabila, atât din partea parintilor si a educatorilor, cât si din partea medicilor si a psihologilor.