Controlul mintii reprezinta un fenomen extrem de controversat, mai ales in contextul tot mai numeroaselor amenintari teroriste semnalate in ultimul deceniu. Sustinatorii sai pledeaza, printre altele, pentru implementarea pe scara larga a supravegherii de tip „Big Brother”, dar si pentru „scanarea” creierelor persoanelor suspecte, care, in opinia lor, ar fi de natura sa descurajeze eventualele actiuni ce pericliteaza siguranta societatii. Adversarii dimpotriva, vorbesc despre manipularea cu buna stiinta a omenirii, de reprezentantii unui guvern mondial, capabil, cu ajutorul presei si televiziunilor, sa induca in mintile tuturor un sentiment de spaima generalizata, pentru ca pamântenii sa accepte o dominatie completa din partea guvernelor „grijulii” fata de pericolul terorist. Un alt proiect controversat al „stapânilor din umbra” se intituleaza Blue Beam (Raza albastra) si este menit sa distruga pentru totdeauna credintele religioase ale omenirii.
Controversatul proiect MK-Ultra
Cel ce a avut curajul sa vorbeasca pentru prima data fatis despre „controlul creierelor” a fost neurologul spaniol Jose Delgado. In 1960, el a implantat in creierul unui taur un minuscul senzor electronic, pe care l-a denumit „stimuloreceptor” – receptor de stimuli. Acesta putea declansa, la o comanda, un scurt soc electric, menit a stimula centrii placerii si durerii din creier. La o simpla comutare de buton, omul de stiinta putea altera instantaneu comportamentul taurului, facându-l, dintr-un monument al furiei, un mielusel infricosat. Tânarul savant spaniol nu era insa nici pe departe primul om de stiinta preocupat de acest fascinant domeniu. „Stimuloreceptorul” spaniolului reusea sa dicteze subiectilor experientelor sale comenzi pe moment, fara ca, in prealabil, ei sa aiba vreodata impresia ca actioneaza sub efectul unui alt impuls decât cel dictat de propria constiinta.
Primele experiente de acest gen au fost facute insa nu de Delgado, ci de doi savanti germani – Gustav Fritsch si Eduard Hitzig, la sfârsitul secolului al XIX-lea. Germanii urmareau de asemenea stimularea electrica a creierului si experientele efectuate de ei pe broaste au demonstrat clar ca, sub efectul curentului, comportamentul obisnuit se schimba total. Cercetarile in privinta controlului mintii au atins un vârf in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, când doctorii nazisti au utilizat aparent inepuizabilul „material de experiente” pus la dispozitie de lagarele de concentrare Dachau si Auschwitz. Savantii nazisti au administrat acestor cobai umani doze adeseori fatale de barbiturice, morfina si mescalina, in incercarile lor de a atinge hipnoza autoindusa sau narcohipnoza.
Cu toate eforturile depuse, insa, singura evidenta clara a acestor experiente a fost golirea lagarelor de concentrare si trimiterea a zeci de mii de nevinovati la o moarte chinuitoare. Cu toate acestea, dupa capitularea Germaniei si Japoniei (experiente genetice si de control al creierelor s-au desfasurat si in aceasta tara, pe prizonierii de razboi si civilii tarilor ocupate), cercetarile si studiile acestor „savanti scelerati” au fost privite cu interes de catre americani. Ei au realizat imediat importanta experimentelor de control al mintii si, in cel mai strict secret, i-au cooptat pe principalii raspunzatori de aceste programe catalogate anterior drept „criminale” si i-au pus sa lucreze sub drapelul american, in cadrul proiectului numit initial „Paperclip”.
Sub conducerea dr. Hubertus Strughold, 34 de savanti germani au fost transferati in Statele Unite, la baza aeriana Randolph, de lânga San Antonio, Texas. De-a lungul a sase ani, imediat dupa terminarea razboiului, CIA, aviatia si marina americana au fost implicate in experientele de hipnoza si control al mintii desfasurate sub indrumarea savantilor germani. Subiectii acestor experiente au fost „indezirabilii” societatii: bolnavii mintal, puscariasii, imigrantii, minoritatile etnice, homosexualii. Aceste proiecte de studii colective au purtat numele de MK-Ultra (MK – in germana „control al mintii” – Mind Kontrol) si cele doua scopuri urmarite erau realizarea unor asasini programabili si controlul total exercitat asupra cetatenilor tarii.
„Mormântul lui Iisus” – o inscenare abil ticluita
La mare distanta de aceste experimente si dupa publicarea romanelor scriitorului american Dan Brown, care introduceau ideea ca Iisus ar fi supravietuit crucificarii si ar fi murit, mult mai târziu, in Gallia stapânita de romani, a urmat o noua etapa: o serie de asa-zise descoperiri arheologice menite sa arate, de asemenea, ca religia crestina s-a bazat pe o uriasa inscenare. In februarie 2007 aparea, in Statele Unite, documentarul lui James Cameron, „Mormântul pierdut al lui Iisus”. Desi majoritatea oamenilor au fost inclinati, intial, sa creada ca e vorba de o fictiune, venita din partea celui ce a realizat numeroase filme „science-fiction”, de la Terminator si Alien pâna la mai recentul Avatar, Cameron a pus punctul pe i, sustinând ca dimpotriva, prezinta lucruri concrete, reale. Filmul sau prezenta descoperirea efectuata in Israel – 10 osuare inscriptionate, in care s-ar fi aflat ramasitele pamântesti ale lui Iisus, Maria, Iosif, Maria Magdalena, Matei si Iuda. Iar regizorul nu s-a oprit aici, ci a sustinut ca testele ADN au dovedit ca unele dintre oseminte apartin unui cuplu – Iisus si Maria Magdalena – si unui fiu al lor, ceea ce insemna, asadar, nu doar ca Iisus ar fi murit si ca invierea lui, temelia credintei crestine, era un fals, dar si ca ar fi avut copii cu Maria Magdalena!
Insusi arheologul care a realizat descoperirea, israelianul Amos Kloner, de la Universitatea Ramat Gan, a declarat, la data respectiva, ca „ideea pe care vrea sa o transmita documentarul este un fals istoric. Practic, nu avem de-a face cu un mormânt al familiei lui Iisus. De altfel nici nu se putea ca persoane care au murit in locuri diferite, la mari intervale de timp, sa fi avut un osuar comun, in acea perioada zbuciumata”. Dar „raul” fusese deja facut: potrivit unui sondaj de opinie realizat dupa prezentarea, pe toate canalele posibile, a respectivului film, peste jumatate dintre cei intervievati credeau ca datele prezentate erau reale!
„Mesia” va veni dintr-un computer?
Unii adepti ai teoriei conspiratiei pretind ca ar exista chiar un proiect secret vizând modificarea totala a convingerilor religioase umane. Este vorba despre amintitul Blue Beam, un program care-si propune implementarea unei noi gândiri – new-age, care sa stea la baza unui guvern mondial. Prima etapa ar fi discreditarea credintelor religioase, prin publicarea de carti menite sa puna sub semnul intrebarii adevarurile propovaduite de religiile existente si realizarea de asa-zise „descoperiri arheologice”, care sa demonstreze ca religii precum crestinismul se bazeaza pe premise false.
Al doilea pas presupune realizarea unui imens spectacol holografic, prin care se va simula venirea lui Mesia. Proiectiile holografice ale lui Iisus, Buddha, Mohamed sau Krishna se vor imbina intr-o singura imagine, a unui salvator universal, care va spune ca toate scripturile sunt false si ca vechile religii sunt de vina pentru toate crimele comise pe planeta, ca atare trebuie inlocuite de o noua religie, a „pacii universale”. Al treilea pas vizeaza comunicarea telepatica si electromagnetica prin unde de joasa frecventa, prin care oamenii vor fi convinsi ca Mesia holografic le dicteaza direct in minte „poruncile sale”.
Ar putea parea ceva fantastic, dar daca tinem seama de reusitele lui Delgado, lucrurile nu ni se mai par asa de iesite din comun… Astfel ajungem la a patra etapa a proiectului Blue Beam, care include controlul total asupra oamenilor de pe Pamânt, cu scopul de a anihila orice forma de opozitie fata de Noua Ordine Mondiala. Utilizând tehnologia si undele generatoare de gânduri dirijate, guvernul mondial va reusi practic sa realizeze ceea ce dintotdeauna dictaturile, de la cele antice la cele comuniste, si-au dorit: crearea unor oameni docili, gata sa li se supuna orbeste si sa considere ca la conducerea lumii se afla un Salvator care are grija de ei si le vrea doar binele.
GABRIEL TUDOR
Comentarii