…atunci e limpede ca suntem în preajma petrecerilor de sfârsit de an si buna dispozitie trebuie sa aiba o „locomotiva” cât mai agreabila, adica un vin bun si fara dureri de cap matinale. Oricum am vrea sa denumim petrecerea de la cumpana dintre ani, aceasta ramâne un fel de plagiat (mai mult sau mai putin anemic) al festinului dionisiac (la greci) sau bahic (la romani). Adevarul istoric ne spune ca acest zeu al vinului si fertilitatii provenea din Anatolia, iar grecii si romanii l-au primit cu bratele deschise, dedicându-i un cult mereu expus exagerarilor etilice.
Marii maestri ai picturii universale, conform temelor traditionale perpetuare si ajustate epocilor lor, nu au avut drept tema principala petrecerea. Vazuta ca un subiect minor (caci implica mai ales participarea oamenilor simpli), adunarea petrecaretilor în jurul carafelor cu vin ne uimeste atunci când devine tema predilecta pentru un pictor de mare valoare. Aceasta exceptie de la regula apartine olandezului Jan Steen (1626-1679), un maestru al epocii de aur a barocului. Acest pictor, contemporan cu Rembrandt, a fost un om plin de voiosie, un îndragostit al vietii de la tara, un atent observator al obiceiurilor familiei taranesti si un om plin de umor (spre deosebire de sobrietatea lui Rembrandt). El însusi a deschis o taverna, atât din motive financiare (vânzarea pânzelor sale mergea greu), cât si pentru a studia comportamentul petrecaretilor.
În consecinta, cele mai frumoase picturi cu petreceri rurale le întâlnim la acest artist al bunei dispozitii (cum a mai fost numit). Oamenii simpli adunati în jurul mesei cu zâmbetul pe buze, femeile aducând mâncare si vase cu vin, lautarii care-i provoaca la dans, copiii care se joaca nestânjeniti pe podele, câini si pisici care se tachineaza, totul sugereaza o veselie autentica pe care autorul ne transmite cu un talent inegalabil. Uneori este ironic, imortalizând chiar o femeie ametita care merge sontâc, sprijinita de barbati…
Marii maestri care au ignorat petrecerile populare nu au uitat însa de alaiul lui Dionisos si de prezenta pitoreasca a unui personaj care simbolizeaza magistral barbatul ametit de licoarea bahica. Acest personaj faimos este Silenius, inventat de folclorul antic grec, prezenta de marca în perioada orgiilor dionisiace. Dar cine-l dispretuieste pe cel care cam exagereaza cu licoarea etilica uita ce spune legenda: la betie, simpaticul Silenius avea darul profetiei. Poate ca asa s-a lansat zicala conform careia vinul adaposteste adevarul, deschide inimile si stimuleaza vorbaria.
Se spune ca însusi regele Midas l-a chemat la el, i-a amenajat o fântâna cu vin pentru a-i asculta previziunile. Peter Paul Rubens, ca si Jusepe de Ribera (printre altii) l-au imaginat pe Silenius ca pe un batrânel cam dolofan, aproape dezbracat, cu obrajii bucalati si rumeni în permanenta, sprijinit de alti membri ai alaiului (în special de Satyri, simboluri ale energiilor sexuale) sau pur si simplu prabusit si alinat în somnul sau etilic. Uriasul Rubens este cel care îi dedica mai multe pânze, în toate identificând duiosia cu care îl priveste marele flamand.
Nu putem sa nu observam o asemanare – vinovata sau nu – între fizionomia lui Silenius si cea a lui… Mos Craciun. Batrânul înca energic, cu plete albe, cam plinut si cu obraji rosiatici (de la ger, nu de la vin) pare o prelungire decenta a eroului grec, asa cum a aparut ea pe la începutul secolului XX. Nimeni nu a contestat aceasta asemanare fizionomica, aducatoare de buna dispozitie la zile mari.
PAUL IOAN
Comentarii