Deriva accelerata a nordului magnetic asociata unei anomalii de polaritate in emisfera de sud, ar putea bulversa mediul la scara globala. Polul nord magnetic se deplaseaza intr-o ora cu sase metri. Inainte de acest sprint s-a accelerat incepand cu anul 1990. Datele obtinute prin sateliti in Arctica canadiana confirma acest eveniment, sesizat in ultimele doua decenii. In ultimii ani, deriva Polului nord magnetic a atins o viteza de 35 kilometri/an. A depasit deja uscatul ajungand in gheturile Siberiei.
Primul care a determinat pozitia Polului nord magnetic a fost exploratorul britanic James Ross, in 1931, in timp ce vasul sau a fost imobilizat in gheturi. Dupa 74 de ani, exploratorul norvegian Roald Amundsen l-a atins in timp ce traversa oceanul spre nord-vest. Acum, masuratorile efectuate prin satelit permit determinarea latitudinilor si longitudinilor acestui punct aflat in deriva. Geofizicienii sunt intrigati de acest fenomen, cu atat mai mult cu cat originea campului magnetic este situata chiar in inima planetei, la o adancime de peste 2900 de kilometri, intr-un mediu compus dintr-un amestec de fier si nichel – aflat in stare fluida – conform modelelor teoretice, intr-o agitatie permanenta in jurul unei sfere care se mareste continuu cu 0,1 mm/an.
Ce framantari interioare ar putea explica deriva polului? Anunta acestea o schimbare importanta, o inversiune a campului magnetic, un episod major care a avut loc in cursul erelor geologice, ultimul avand loc in urma cu 780.000 de ani. Sau poate fi doar o anomalie trecatoare?
Cercetatorii, care sunt departe de a intelege mecanismele unei posibile inversiuni, efectueaza masuratori de-a lungul continentelor si oceanelor, prin sateliti, simulari numerice…
Urmatoarea etapa va fi reconstituirea in laborator a unei sfere, cu un nucleu reprodus dupa modelul celui real, in care va fi generat un camp magnetic, pentru a se observa cu o logistica high-tech evenimentele ce se produc. O experienta extrem de dificil de efectuat avand in vedere faptul ca in nucleul terestru exista elemente necunoscute si se produc unele miscari, activitati geologice necunoscute.
Oamenii de stiinta s-ar simti usurati daca ar putea vizualiza campul magnetic de la suprafata superioara a nucleului, la adancimea de 2900 de kilometri. Doar calculele matematice ar putea reconstitui campul magnetic, pe baza masuratorilor de la suprafata.
Cercetatorii au observat, printre altele, o anomalie magnetica in Atlanticul de Sud, intr-o regiune supusa unor fluxuri de radiatii mai intense decat in alte zone ale oceanului. Un cosmar pentru agentiile spatiale care sunt nevoite sa-si protejeze satelitii ce traverseaza aceasta zona la cateva sute de kilometri altitudine pentru a nu furniza informatii eronate, aberante chiar. Si asta, probabil, din cauza unui "efect geometric" rezultat in urma variatiilor propagarii campului magnetic prin mediul izolant al mantalei terestre.
Aceste efecte pot insa disparea la fel de repede precum apar, fenomenul fiind recurent. Cercetatorii se intreaba daca acesta s-ar putea generaliza in toata emisfera de sud. Este imposibil de aflat intrucat inversiunile campului magnetic sunt imprevizibile.
Probabilitatea unei inversiuni a campurilor magnetice polare este total independenta de numarul celor trecute. Aceste fenomene recurente nu exclud insa posibilitatea stabilitatii a mii sau sute de mii de ani. Oamenii de stiinta avanseaza o certitudine: nici o inversiune magnetica nu va avea loc inainte de anul 4000.
DORIN MARAN
Comentarii