Intr-un canion din statul Mexico se afla leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii din America de Nord care s-a remarcat prin arta ceramicii si prin construirea unor locuinte cu forme unice in lume. Este vorba de canionul Chaco, locuit altadata de o populatie cunoscuta sub numele (dat mai tarziu de populatia navajo) de anasazi, care a construit aici complexe urbane din pietre asamblate cu o dexteritate de bijutier. Canionul serpuieste intr-o zona arida, semidesertica, bantuita de furtuni puternice care rascolesc turbulent nisipul.
In urma cu 1000 de ani, bastinasii practicau diverse meserii, cu o indemanare remarcabila si un simt artistic innascut. Impleteau cosuri in diverse forme si marimi, unele atat de stranse incat nu se scurgea nici o picatura de apa (unele cosuri care au ramas si pana azi si-au pastrat, in mare parte, etanseitatea). Erau priceputi si in arta ceramicii, obiectele fiind decorate cu motive geometrice executate cu finete si rafinament.
Si-au construit primele locuinte sub pamant, iar dupa anii 750 d.Ch., la suprafata. Fiecare casa, construita din gresie, avea aproximativ 12 incaperi. Cu timpul, au abordat constructia unui nou tip de locuinte, cunoscute sub denumirea de Casele Mari, in care erau folositi busteni fasonati si scanduri pentru acoperis, locuinte din care s-au pastrat nouasprezece.
Cea mai impunatoare, cunoscuta sub denumirea de Pueblo Bonito, construita intr-o prima faza dupa anul 1000 d.Ch., avea 20 de incaperi. Pana in 1150, casa s-a extins si a luat proportii, devenind o cladire cu patru etaje si cu 800 de incaperi! O adevarata opera de arta arhitecturala pentru o populatie minora, izolata. Pietrele mari si cele de dimensiuni mici erau inclinate in asa fel incat sa creeze efecte vizuale atragatoare. Zidurile masive au o forma semicirculara. Simetria si precizia geometrica atesta o planificare centrala urmata in toate fazele de constructie. Incaperile cladirii, in cea mai mare parte lipsite de mobilier, sunt aproximativ de aceeasi marime, o dovada a faptului ca in societatea respectiva nu exista o ierarhie sociala.
Majoritatea indeletnicirilor aveau loc in locuinte, pe jos (gatitul, prelucrarea produselor agricole, stocarea porumbului, fasolei, dovlecilor). O hrana sanatoasa la care se adauga uneori cea de vanat: caprioare, iepuri, pasari etc. In fiecare podea era sapata o groapa (sipapu) pentru circulatia spiritelor stramosilor. Clima aspra, ploile din ce in ce mai rare, secetele prelungite, iernile friguroase, degradarea pamantului arabil, compromiterea recoltelor si-au pus amprenta dramatic, dupa anul 1000, asupra populatiei, secerand din ce in ce mai multe vieti. Dupa 1150, aceasta dispare. Supravietuitorii au parasit canionul indreptandu-se spre sud-est unde s-au contopit cu triburile hopi si zuni.
DORIN MARAN
Comentarii