1. Explorator
Annapurna „Tara celor ascunsi de nori”
PAUL IOAN
Un capriciu al framântarilor scoartei terestre a sculptat „hora” celor sapte piscuri de 7 mii de metri altitudine (in medie) in lantul muntilor himalayeni.
1. Explorator
Annapurna „Tara celor ascunsi de nori”
PAUL IOAN
Un capriciu al framântarilor scoartei terestre a sculptat „hora” celor sapte piscuri de 7 mii de metri altitudine (in medie) in lantul muntilor himalayeni. Aceasta „insula”, unde se aglomereaza atâtea creste ametitoare, este numita Annapurna, adica Tara celor ascunsi de nori.
STRAVECHE CIVILIZATIE MONTANA. Cu o suprafata de aproximativ 10 mii de kilometri patrati si cu o lungime (in linie dreapta) de numai 60-65 de kilometri, Annapurna este locuita de 40 de mii de nepalezi, chinezi si indieni, iar organizarea lor sociala este comparabila cu o uniune de familii ce se intrajutoreaza in toate privintele pentru a supravietui. „Annapurnienii” formeaza astfel un mini-popor in inima statului Nepal, care de peste o mie de ani se incapatâneaza sa reziste printre inaltimile ce-ti taie respiratia, caci asa sunt mai aproape de Buddha. Printre gigantii de granit serpuieste trecatoarea Thorung La, de „numai” 5.120 de metri (numita in gluma „zona tropicala”), unde se dezvolta in preajma ghetarilor o incredibil de rezistenta diversitate de plante agricole, medicinale si chiar decorative (cum ar fi orhideea zapezilor, una din cele mai scumpe flori din lume).
Cu toate ca au de infruntat conditii climatice foarte severe, localnicii sunt preponderent vegetarieni, rarele sacrificii de animale (interzise de buddhism) fiind facute de nebuddhisti. Dar secretul vitalitatii extrase din anumite plante spontane, transformate in infuzii sau ceai, ii mentine vigurosi si cu o speranta de viata de 55-65 ani.
SAPTE FRATI URIASI. Culmile muntoase sunt Annapurna I,II,III, IV si de Sud (cu altitudini cuprinse intre 8.091 si 7.219 metri), Machapuchare (6.993 metri) si „mezinul” Tharpu Chuli (5.663 metri). Ele reprezinta cei sapte pasi binefacatori ai lui Buddha, care „patruleaza” printre nori doua luni pe an (vara), pentru a topi zapezile. Pare incredibil, dar in piepturile lor vânjoase au fost durate case (pentru mai multe familii), parcele pentru diverse culturi si o retea spiralata de poteci si drumuri pe care nici blajinul iac (bivolul tibetan) nu poate marsalui.
BLESTEMUL TURISMULUI. Discreta si pasnica civilizatie montana Annapurna a declarat de câtiva ani razboi „murdarelor expeditii” ale turistilor europeni si americani. Trecatoarea Thorung La este la indemâna celor ce vor sa se intreaca cu „saptemiarii”, si al caror numar a depasit anul trecut 15 mii de persoane. Comportarea ecologica a acestora este deplorabila, iar revolta „annapurnienilor” a trezit la viata organizatiile de ocrotire a zonelor salbatice. Annapurna a devenit, cu mare greutate, rezervatie a biosferei, iar fiecare trebuie sa plateasca o taxa de intretinere (8-20 de dolari) când pleaca de la poalele celor Sapte Frati. Dar annapurgenii sunt atât de mândri, incât ei insisi organizeaza benevol expeditii de „recoltare” a resturilor de tot felul, chiar daca occidentalii le-au venit deja in ajutor… Caci Annapurna este unica pe planeta, cel mai inalt tinut populat permanent din lume.
2. Lumile de dincolo de lume
Lemuria memoria celulelor
MIHAELA DOROBANTU
O situatie practic fara precedent este relevata de istoria timpurilor celor mai îndepartate ale Pamântului: unde trebuia, unde putea fi cel mai bine stocata – pentru a folosi un termen modern – informatia primilor lemurieni asupra starii din acel moment si a viitorului Pamântului? (si sa nu uitam ca sunt cercetatori care îi considera pe lemurieni drept adevaratii stramosi ai americanilor de astazi!). Raspunsul, care ar putea sa para normal acum, dar nu si pentru acele timpuri – cel putin conform ideilor pe care ni le-am format noi – a fost unul „simplu”: în memoria celulelor corpului omenesc. Singurul loc în care aceasta informatie ar fi fost în siguranta si… din care nu putea fi niciodata pierduta. Cum însa acest mod de stocare, oricât ar fi el de sigur, nu este unul foarte… accesibil, trebuia cautata în acelasi timp o alternativa „de lucru”. Si atunci le-a venit ideea de a pastra informatia în cristale. Aceste cristale au fost – tot pentru protectie – ascunse în adâncimile Pamântului. Ce se afla în ele? Despre ce informatie era cu precadere vorba?
În primul rând, vechii lemurieni au „salvat” acolo hartile detaliate ale canalelor subterane pe care ei le construisera pentru a lega între ele punctele „de putere” ale planetei. Lemurienii se aflau într-o permanenta stare de asteptare. Ei stiau ca în curând aveau sa primeasca un semn, un semnal, daca preferati, care sa-i previna ca sosise momentul refugierii lor sub pamânt. Mii de ani, multe mii de ani, ei s-au pregatit astfel pentru a deveni nu doar depozitarii, dar mai ales pazitorii cunoasterii. O cunoastere din care omul modern a pierdut o parte substantiala si deosebit de importanta. În a carei cautare se afla si acum. Pentru lemurieni cunoasterea era sfânta – era mijlocul de a ramâne în legatura cu trecutul si cu comorile sale de întelepciune. Pentru ei un lucru era clar: ceea ce avea sa urmeze dupa catastrofa. Ceva mult mai rau decât pierderea de vieti omenesti, decât distrugerile: „despartirea” omenirii de cunoastere. Cum am spune noi astazi, barbaria – si sa ne amintim ca acelasi termen este folosit si de Asimov în formidabilul sau ciclu al „Fundatiilor”. Cei care astazi sunt desemnati de cercetatori sub numele de „profeti” ai Lemuriei, erau constienti ca supravietuitorii aveau sa refuze, cel putin în primele stadii, cunoasterea. Mai rau chiar, aveau sa distruga si sa îndemne la distrugerea acesteia. Mai stiau însa înca un lucru: ca acest „ciclu” avea sa se sfârseasca într-o zi. Pentru acea zi se pregateau ei. Pentru acea zi pregateau drumul spre interiorul Pamântului unde urmau sa se adaposteasca împreuna cu cunoasterea secreta a înaintasilor. Urmând ca atunci când lumea avea sa revina la o anumita stare de normalitate, sa revina la suprafata si sa continue viata, asa cum o traisera pâna atunci. Vechea cunoastere lemuriana, continuatoarea celei hyperboreene, urma sa fie salvata. Lumea putea acum sa astepte confruntarea cu cea mai cumplita catastrofa care lovise vreodata Pamântul: potopul.
Epave descoperite în Carolina de Nord
Arheologii au localizat epavele a patru vase din secolul al XVIII-lea în...
Comentarii