Aventura calatoriei omului pe Luna – cu poezia ei – daca a existat cu adevarat, a alimentat tot timpul speranta reintoarcerii pe Pamant a echipajului. O calatorie spre Marte ar fi o calatorie fara intoarcere pentru ca speranta unei reveniri acolo de unde am plecat este practic inexistenta. NASA se preocupa de planeta Marte, vecina noastra de la apus, de mai multa vreme, programele agentiei vizand descoperirea vietii pe Planeta Rosie. Ideea ca ar putea exista viata pe Marte nu are varsta NASA, ci este mult mai veche, de pe vremea cand revistele si scriitorii au vazut in Marte, sora noastra geamana. "Chipul de pe Marte" a facut valuri decenii la rand, dar si "raurile de pe Marte", care se presupunea ca sunt adevarate fluvii.
Misiunile sondelor NASA din ultimii 30 de ani au dezmintit, parca pentru totdeauna, banuielile in ceea ce priveste prezenta vietii sau a apei pe Planeta Rosie. Ca o consolare, ramane ipoteza, ca o speranta indepartata, ca acestea au existat candva, dar nu se stie din ce motive au disparut. Si de aici, fantezia artistilor si a scenaristilor de la Hollywood, dar si a cercetatorilor, este fara margini. Dar omul, omul s-ar incumeta sa ajunga pe Marte? Mai intai ar trebui ca aceste calatorii sa fie posibile, si deocamdata, la nivelul la care ne aflam, nu sunt. In ciuda convingerilor unor "cercetatori" si vizionari din anii '70, precum Arthur C. Clarke sau Carl Segan, care erau convinsi ca o calatorie interplanetara cu echipaj uman era perfect realizabila in anul… 2001! Culmea este ca si azi, doritori pentru un drum pe Marte ar fi.
O stire recenta, lansata de compania Mars-One, spune ca peste 200.000 de persoane din 140 de tari au cerut sa faca parte dintr-un prim grup de colonisti dispusi sa puna piciorul si sa se stabileasca pentru totdeauna pe Planeta Rosie. Nu se stiu categoriile de varsta ale doritorilor, dar ar fi posibil ca primii colonisti sa fie tineri, care ar dori astfel sa inceapa o aventura si o noua viata pe un nou "continent", dupa modelul celor de acum trei-patru secole in America, sau persoane in varsta care cauta un loc "decent" unde sa isi sfarseasca zilele. Dar societatea olandeza care a lansat in aprilie 2013 apelul la candidaturile celor care au de infruntat o calatorie de sapte luni spre Marte priveste cu optimism spre ziua de maine. Ea a anuntat ca 202.586 de persoane (lista ramane deschisa?) s-au inscris pentru aventura spre Marte care ar urma sa fie organizata, e drept ca doar dus, in anul 2023! Daca ar fi sa privim la rece o asemenea apreciere, am observa ca pana si Arthur C. Clarke a acordat un spatiu de trei decenii pentru vizionara sa calatorie interplanetara.
Mars-One vorbeste de o pregatire de doar zece ani! Optimistul spune intotdeauna ca se poate. Cum? In trei etape, spune Mars-One: Pana in 2015, intre sase si zece echipe de cate patru persoane vor fi supuse unui antrenament complet inainte ca una dintre aceste echipe sa devina, in 2023, cea a primilor oameni care vor ateriza pe Marte si vor locui acolo pentru tot restul vietii.
Proiectul costa sase miliade dolari (o nimica toata daca ne gandim ca bancile americane au fost alimentate cu 1000 de miliarde in 2009) si cu tot scepticismul este sustinut de un laureat olandez al premiului Nobel pentru fizica, in 1999, fizicianul teoretician Gerardus't Hooft, ceea ce este de inteles. Chiar si NASA, care a trimis doar robotei pe Marte, spune ca este pregatita sa trimita echipaje umane pe Planeta Rosie, dar nu mai devreme de 20 de ani. Si NASA este optimista, dar macar agentia acorda doua decenii, nu unul, pregatirii unui asemenea zbor. Un zbor care, chiar si asa nu are cum sa se petreaca decat foarte tarziu, daca nu niciodata.
De ce nu vor exista niciodata colonisti pe Marte, decat dintre aceia care vor dori neaparat sa moara la contactul cu un sol inospitalier? Sunt mai multi factori care stau de-a curmezisul acestei aventuri spatiale. E vorba mai intai de fizica, nu de fizica teoretica unde matematica face orice lucru posibil. E nevoie de o nava foarte mare care sa poata transporta,sa zicem, 10 colonisti. Ea ar trebui sa transporte hrana, oxigen, printre altele, pentru o calatorie de 7 luni si apoi pentru urmatorii ani de "sejur" martian.
Nava s-ar gasi, dar daca ar fi foarte mare, ca in filmul 2001: Odiseea spatiala, n-ar putea sa decoleze de pe Pamant pentru ca ar avea nevoie de o energie uriasa. Si daca ar fi posibil, colonistii, odata ajunsi pe Marte, ar trebui sa se descurce cu propriile lor puteri. Ei ar fi colonisti, e drept, dar s-ar deosebi radical de primii colonisti care au ajuns in Lumea Noua acum 500 de ani. Aceia au avut un taram mirific, plin de resurse vitale, apa, hrana, materiale de constructie. Cat despre aer, nu mai vorbim, era in fond, aceeasi planeta. In schimb, colonistii de pe Marte nu ar avea decat o nava de otel in care ar fi prizonieri pe viata si in rest nimic. Nici apa, nici animale pentru hrana, nici materiale de constructie, nici rauri pe care sa le exploreze, nici paduri, nici ogoare cu cereale, nici bastinasi cu care sa schimbe informatii despre locul in care au ajuns. Asadar, condamnati la solitudine, la tot felul de lipsuri, primii colonisti nu vor avea decat o singura sansa: aceea de a muri pe o planeta ostila (asa cum nu era Lumea Noua) cu bioxid de carbon in loc de aer de respirat si o temperatura de -63 de grade Celsius. Si fara nici o speranta de a reveni pe pamantul natal, cum au avut colonistii Lumii Noi, in 1492.
Concluzie trista. Asadar, nu problema banilor s-ar pune in cazul unei ipotetice calatorii cu colonisti pe Marte. Ca este vorba de 6 miliarde sau 500 miliarde de dolari, nu ar fi o problema. Problemele ar fi tehnologice, aproape insurmontabile, chiar daca unii cred ca asta s-ar putea rezolva odata cu gasirea unor rachete purtatoare revolutionare sau propulsie de tip cu totul nou pe care cercetatorii le-ar putea inventa.
Cele mai grele obstacole pentru viitorii colonisti ar fi cele de zi cu zi pe Marte, dar si problemele de sanatate. Asta doarece colonistii ar putea fi ucisi sau doar dati peste cap de radiatiile cosmice in timpul calatoriei, dar si de pierderea vederii in conditii prelungite de imponderabilitate. Ca sa nu mai vorbim de problemele psihologice nascute in urma izolarii prelungite in timpul calatoriei dar si in timpul sederii pe solul noii planete, inghesuiti intr-o conserva de otel.
Intr-un cuvant, colonisti pe Marte nu sunt posibili decat in filmele de la Hollywood. Chiar daca oamenii au doua sperante majore cu care traiesc de secole: sa fie nemuritori si sa paraseasca Pamantul inainte sa dispara pentru a emigra spre alte planete locuibile din Univers. Cum se spune, vom muri si vom vedea ce se va intampla…
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii