De la fictiunea stiintei la fictiunea literaturii

           Scriu saptamâna aceasta despre un scriitor care a ales fictiunea dupa ce s-a saturat de stiinta. Sorin Comorasan este foarte cunoscut lumii stiintifice românesti si internationale datorita inventiei care îi poarta numele: „efectul Comorosan”.

           Scriu saptamâna aceasta despre un scriitor care a ales fictiunea dupa ce s-a saturat de stiinta. Sorin Comorasan este foarte cunoscut lumii stiintifice românesti si internationale datorita inventiei care îi poarta numele: „efectul Comorosan”. Ceva care s-ar traduce prin efectul pe care îl are lumina verde asupra materiei vii. Îmi marturisea nu de mult ca ideea asta i-a venit pentru ca a vrut sa gândeasca stiinta altfel, chiar dinspre partea fictiunii. Si probabil pentru ca exista tot la fel de multa fictiune în stiinta (vezi de pilda naratiunea intitulata „Marea Explozie din care a luat nastere Universul”) ca si în literatura, pasul pe care l-a facut academicianul Comorosan spre universul artei a fost unul foarte mic. Iar daca între fictiunea stiintei si fictiunea literaturii nu este decât o linie groasa cât un fir de par înseamna ca nu a existat nici un pas. Ci doar o respiratie.
          
          Nedespartirea de Borges
          
           Editura Eminescu a tiparit acest roman al lui Sorin Comorosan, „Nedespartirea de Borges”, la sfârsitul anului trecut. Desi aceasta carte nu este prima, sa amintesc ca în 1993 aparea la editura Romcart „Exercitii de naivitate”, o carte în care academicianul Comorosan lansa ideea ca frumosul este un dat obiectiv si nu unul subiectiv. În „România, societate cu raspundere limitata, volum aparut la Cartea Româneasca în 1995 si care contine o serie de interviuri cu personalitati de vârf ale culturii românesti, apare un alt concept inedit: conceptul de lume imaginat ca o suma de diferente care se contin. Peste un an, la aceeasi editura, „Treisprezece Metamorfe”, primul volum de proza al omului de stiinta, încearca sa demonstreze ca limbajul literar poate fi folosit în tratarea unor probleme filozofice. În 1997 apare „Oglinzile sparte – Roman de gânduri”, o inedita împletire a eseului filozofic cu fictiunea. Iar un an mai târziu apare „Literatura, Povestea unei Fictiuni”, un roman în care un personaj deghizat cauta esenta literaturii. Evident, personajul deghizat nu este decât autorul, Sorin Comorosan, cel care a abandonat jocul cu numerele pentru a se apuca de jocul de-a cuvintele. În „Nedespartirea de Borges”, autorul, omul de stiinta, filozoful, dar si literatul, se lasa vrajit de opera si personalitatea Marelui Orb, nimeni altul decât extraordinarul scriitor argentinian Jorge Luis Borges. Autorul l-a cunoscut personal pe Borges, undeva în haosul mitic al Buenos Aires-ului, „…si am intrat în visele lui, încet, încet, cu pasi moi, sa nu i le tulbur” cum zice Sorin Comorosan. De fapt, personajele romanului evadeaza din autor în visele lui Borges si de acolo se întorc schimbate. Barbu Cioculescu scrie despre acest ultim roman al lui Sorin Comorosan: „iubitor de paradoxuri cu larghete, pulsând în Nedespartirea de Borges, carte în care literatura se mosteneste pe sine, ca si multiplul ei erou, mereu acasa si pretutindeni neunde”.
          
          Borges, tânar
          
           În cartea sa „Note de presa 1967-1985”, Gabriel Garcia Marquez povesteste despre Borges care i-a povestit începuturile lui literare. „Când mi-am publicat prima carte, în 1923, am reusit sa tiparesc 300 de exemplare si le-am distribuit printre prietenii mei. Am pastrat 100 de exemplare pe care le-am trimis la revista Nosotros. Unul dintre directorii publicatiei, Alfredo Bianchi, s-a uitat crucis la mine si mi-a zis: Dumneavoastra doriti ca eu sa vând toate cartile astea? Clar ca nu, i-am raspuns, în ciuda faptului ca eu le-am scris nu sunt în totalitate nebun”.