Euthanasia si avortul selectiv atentate la morala

          Ce este euthanasia? Cine a folosit primul acest concept?
          
           Termenul de euthanasie reuneste cuvintele grecesti: eu= bun, bine, in mod fericit si thanasos= moarte. Prin urmare, euthanasia ar reprezenta moartea „buna, fericita”, in sensul de moarte fara suferinta, sau prin extensie, un sfârsit de buna voie, sau la care individul consimte sa fie ajutat de altcineva pentru a-i curma existenta.

          Ce este euthanasia? Cine a folosit primul acest concept?
          
           Termenul de euthanasie reuneste cuvintele grecesti: eu= bun, bine, in mod fericit si thanasos= moarte. Prin urmare, euthanasia ar reprezenta moartea „buna, fericita”, in sensul de moarte fara suferinta, sau prin extensie, un sfârsit de buna voie, sau la care individul consimte sa fie ajutat de altcineva pentru a-i curma existenta. Definitia difera de la autori la autori, dar aceasta este esenta termenului. Pentru a ne forma o prima idee asupra amplelor dezbateri etico-medicale si filosofice asupra „mortii bune”, trebuie sa amintim ce a inteles cel care a promovat primul acest termen, si anume filosoful grec Platon (427-347 i.Ch.). In Dialogurile din „Republica” (una din cele mai cunoscute lucrari ale sale), Platon afirma ca medicii nu mai trebuie sa ingrijeasca bolnavii afectati de boli incurabile si care au suferinte groaznice, imposibil de alinat. El mai face precizarea ca indivizii ajunsi in aceasta stare ireversibila nu mai sunt de folos nici lor insile, nici statului (societatii). Astazi, viziunea platoniciana ni se pare de o cruzime inumana. Daca ne raportam, insa, la conceptul ce-ar trebui, dupa el, sa domine o societate, si anume oikeiopragia=stricta diviziune sociala a muncii utile, atunci Platon isi revendica singur „circumstante atenuante”. Caci in „Republica” sa utopica, oamenii sunt demni de respect doar atunci când fac numai ceea ce stiu sa faca mai bine, iar atunci când nu mai sunt capabili, nu mai sunt demni de respectul celorlalti si, implicit, al statului… Asa gândea acest dur dar stralucit filosof al antichitatii grecesti, acum 23 de secole. Dar ce se intâmpla astazi?
          
          Clasificari necesare, dar care pot masca un asasinat
          
           Abia in anul 1996, Parlamentul Uniunii Europene a luat prima oara, oficial, in dezbatere legiferarea euthanasiei. Parerile au fost divergente, desi in aceasta delicata problema nimeni nu doreste savârsirea unui asasinat. Presiunile reprezentantilor clerului crestin si lipsa unor criterii unanime au condus la urmatorul deznodamânt al discutiilor: fiecare guvern european procedeaza individual din punct de vedere juridic si etic. Dar cazul Olandei, unde euthanasia a fost adoptata cu mari restrictii, recentele cazuri din Anglia si Franta (unde câteva infirmiere au „ajutat sa moara multi suferinzi incurabili” si se afla inca in ancheta penala) au pus in dificultate justitia din tarile respective. De aceea, s-a apelat la grupuri de specialisti din medicina, filosofie si sociologie pentru a alcatui liste de criterii si concepte, in cadrul unei noi stiinte si sumbre stiinte: thanatologia. Prestigioasa revista franceza „La Recherche” prezenta de curând, prin glasul eminentului filosof si sociolog elvetian Bernard Baertschi (de la Universitatea din Geneva), o clasificare acoperitoare a situatiilor limita de tip euthanasie. Conform cu studiile dl. Ba-ertschi – acceptate de foarte multe alte grupuri de cercetare – exista nu mai putin de noua categorii de euthanasie (o vom nota cu „E”). Insa, nedorind sa complicam aceasta prezentare, ne vom rezuma la esenta tuturor celor noua clasificari, amintind de:
          
           – E. NON-VOLUNTARA, când pacientul este incapabil sa-si dea acordul
           – E. PASIVA, când pacientul este lasat in „voia soartei” (nu mai este atasat de echipamentul de reanimare), fie ca si-a exprimat sau nu aceasta dorinta
           – E. INDIRECTA, când un medicament administrat are drept efect secundar „accelerarea sosirii ultimei clipe”
           Trebuie mentionat faptul ca prof. Baertschi este impotriva acestui gen de „liberalism medical”, considerându-l un „liberalism negativ”. „Daca vom liberaliza euthanasia, spune el, nazismul e foarte aproape”.
          
          Cum se procedeaza in Olanda?
          
           Avem cu totii tendinta de a condamna moral pe legiuitorii acestei tari cu viziuni bizare pentru foarte multe alte popoare crestine (vezi si casatoriile intre homosexuali si intre lesbiene). Dar situatia in care olandezii accepta euthanasia este una complexa si impune urmatoarele etape:
           1. Bolnavul sufera de o boala incurabila si are dureri insuportabile, imposibil de atenuat pe cale medicamentoasa;
           2. Bolnavul are suficient discernamânt (nu prezinta grave deviatii psihiatrice) si isi manifesta in mod repetat (insistent) dorinta de a-i fi asistata moartea;
           3. Decizia euthanasierii nu apartine unui singur medic, ci se impune si opinia avizata a unui al doilea medic (sau grup de medici), care sa reanalizeze situatia.
           Analizând cuvânt cu cuvânt aceste obstacole impotriva euthanasierii, ne vom intreba, in mod logic si etic : ce se intâmpla daca toate restrictiile sunt indeplinite, cu exceptia discernamântului pacientului? Chiar daca acesta nu este si un bolnav psihic, unde este limita discernamântului necesar? Se stie ca bolnavii in situatii extrem de grave devin depresivi, constientizeaza ca nu mai au nici o sansa de ameliorare si, in acelasi timp, ca au devenit o povara pentru cei dragi… Iata una din marile ambiguitati ale dezbaterii acestei probleme.
          
          O alta controversa: „abuzul de terapie”
          
           Unii adepti ai euthanasiei cu restrictii nuanteaza situatia in felul urmator: practica medicala avanseaza, mai ales in ultimele decenii, intr-un mod foarte accelerat. Filosofi contemporani (N. Weisman, H.Guého etc.) vorbesc despre „hiper-perfectionarea masinariei medicale” in sprijinul ameliorarii si prelungii vietii. In consecinta, spun acesti gânditori, prelungirea artificiala a existentei vegetative (pacient in moarte cerebrala, adica la care activitatea bio-electrica a creierului a disparut ireversibil) cu mijloace din ce in ce mai sofisticate si mai eficiente este un „abuz de terapie”. Se vorbeste, in acest context, de dis-thanasie. Acest termen inseamna intreruperea starii de coma (debransarea de la aparatele de reanimare) fara acordul persoanei in cauza (de altfel, imposibil de luat), si cu sau fara acordul rudelor apropiate (directe sau prin alinata) sau a sotului (sotiei) bolnavului. Disthanasia contravine flagrant juramântului hipocratic, care cere imperativ sa se faca totul in sprijinul vietii unui suferind. Ea este condamnata de toti analistii euthanasiei. Este unanima zicala fiecare clipa de viata conteaza.
          
          O incercare de justificare a euthanasiei: utilitarismul
          
           Un curent filosofic contemporan, numit utilitarism (conceptualizat de englezii Bentham si Mill) invoca faptul ca o actiune este buna, deci acceptabila, daca maximizeaza satisfactia optiunilor omului. Fiecare individ este o valoare individuala a sociatatii si el are dreptul, in consecinta, sa-i fie satisfacute preferintele. Aceste idei, care au si o nuanta economica deloc neglijabila, fac aluzie directa la euthanasia voluntara (la insistentele unui bolnav cu discernamânt). Utilitaristii spun ca pacientului devenit nefolositor societatii nu i se poate refuza optiunea de a muri, fiindca el mai este, totusi, o valoare, o personalitate. Subliniem ca adeptii acestui curent se refera numai la situatii extreme si sunt impotriva dis-thanasiei. Dar ei sunt condamnati de majoritatea covârsitoare a analistilor pentru ca, in spiritul utilitarismului, euthanasia voluntara este echivalenta cu o „sinucidere asistata”, ceea ce este inacceptabil moral-religios (Decalogul) si deontologic (de altfel, exista si curentul opus utilitarismului, deontologismul).
          
          Euthanasia ne-nascutilor si avortul selectiv
          
          O data cu progresele uimitoare facute in domeniul medicinii fatului (de la depistarea unor maladii, tratarea lor medicamentoasa si pâna la foarte delicatele interventii chirurgicale asupra copilului in plina dezvoltare intrauterina), s-au constatat ca exista multe cazuri de boli incurabile de care va suferi, toata viata, nou-nascutul. Se poate vorbi de euthanasierea fatului in aceste situatii?
          Specialistii numesc acest gen de interventie „avort selectiv”. In mod foarte discret, se practica aceasta interventie, cu acordul parintilor, insa depinde foarte mult de conjunctura socio-culturala. Statisticile europene arata ca exista un numar mare de bebelusi atinsi de malformatii grave sau boli psihice intratabile, ai caror parinti ii lasa pur si simplu sa moara pentru ca sufera si copilul (caruia nu-i prevad nici un viitor), si ei. Medicii obstreticieni cunosteau (cu ajutorul ecografiilor si altor analize complexe) faptul ca viitorul nou-nascut va fi unul bolnav ireversibil, dar nu au intervenit.
          Exista un caz (oficial recunoscut) deosebit de grav, si anume acela al descoperirii sindromului Lesch-Nyhan (violenta automutilare) la un fat, situatie in care s-a procedat la euthanasierea ne-nascutului, cu acordul parintilor. Insa o alta maladie psihica genetica luata in discutie, sindromul Down, sau Trisomie 21, sau mongolism (cea mai raspândita denumire), nu impune avortul selectiv. Desi boala (anomalie a cromozomului 21) se caracterizeaza prin deficienta intelectuala profunda, copiii au un facies asiatic, ochi cu pliuri specifice, craniu aplatizat etc., trisomicii pot trai intr-o conjunctura psiho-sociala bine controlata. Insa aceasta categorie cu totul speciala de euthanasie a ne-nascutilor (avort selectiv) ridica si o foarte importanta problema medical-filosofica, si anume…
          
          Când dobândeste fatul personalitate?
          
          Controversa stiintifica in jurul avortului selectiv (dincolo de cea moral-religioasa, care condamna aceasta practica) are in centrul ei intrebarea: la câte saptamâni de viata intrauterina a fatului i se contureaza personalitatea, devine o „valoare umana”? Raspunsul este dat de dezvoltarea creierului, de ceea ce cunoastem in prezent despre neurologia fetala. Principalele etape ale acestui proces sunt urmatoarele:ä Formarea matricei (tub neural sau germinativ) care va forma toate cele 30 de miliarde (suma larg acceptata) de celule nervoase ale creierului si maduvei spinariiä Productia neuronilor si controlul ei ä Migrarea neuronala spre zonele specifice ale creirului in formare si spre maduva spinariiä Dezvoltarea si diferentierea neuronilor
          Fara a intra in amanuntele acestui vital proces evolutiv, mentionam doua aspecte ce privesc conturarea personalitatii fatului din acest punct de vedere:
           1. Ritmul producerii neuronilor de catre tubul neural este de 5 mii pe secunda, deci celor 30 de miliarde de neuroni le-ar trebui, teoretic, o perioada de 16-17 saptamâni de viata intrauterina;
          2. Cvasi-totalitatea neuronilor necesari ambelor emisfere cerebrale se definitiveaza in prima jumatate a sarcinii (spre deosebire de celelalte specii);
          3. Dupa 20 de saptamâni de viata intrauterina, nu mai exista nici o posibilitate de multiplicare neuronala compensatorie si nici inlocuirea de neuroni distrusi (de agresiuni infectioase etc.) cu altii noi.
          Având in vedere aceste repere, adeptii avortului selectiv considera ca, daca se intervine (in cazuri extreme) pâna când fatul implineste 10-12 saptamâni, nu se ucide o „personalitate”… Cu toate acestea, si in acest caz majoritatea covârsitoare a cercetatorilor sunt impotriva avortului selectiv.
           P.S. Având in vedere chiar si aceasta succinta prezentare a euthanasiei, nu mai este nevoie sa facem nici un comentariu asupra „temeiniciei semantice” a sintagmei „euthanasierea câinilor”, care este de tot râsul-plânsul celor ce o folosesc.