Fiu al lui Ferdinand I, imparat al Sfantului Imperiu Roman, si al Annei de Boemia si Ungaria, Maximilien s-a nascut la 31 iulie 1527, la Viena. In aceasta calitate a domnit din 1564 si pana la moarte, la 12 octombrie 1576. Acest suveran a mai detinut urmatoarele titluri: rege al Boemiei (1563-1576), rege al Ungariei si Croatiei (1563-1576) si rege in Germania (1562-1576). A fost membru al Casei de Habsburg, ramura germanica. Educat in Italia, Maximilien al II-lea a fost de foarte tanar cooptat in campanii militare care i-au desavarsit educatia in aceasta privinta.
Totodata, sub indrumarea tatalui sau (caruia i-a succedat la tron), a capatat experienta in privinta problemelor politice de nivel inalt nobiliar si celor economice. La 21 de ani s-a casatorit cu verisoara sa Maria, fiica regelui Spaniei Charles al V-lea. Dar aceasta uniune in familie, cu ramura spaniola a Casei de Habsburg, nu a condus catre o armonie deplina intre cele doua familii. Dimpotriva, Charles al V-lea voia ca fiul sau sa mosteneasca tronul Sfantului Imperiu Roman. Divergentele s-au acutizat si din cauza intransigentei tatalui sau, a carui deviza era: „Sa se faca justitie, chiar daca lumea va pieri!”
Maximilien al II-lea a fost primul inparat al Sfantului Imperiu Roman care nu a fost incoronat la Aachen, ci la Frankfurt. In perioada domniei sale, din cauza unor vederi mai largi in privinta tolerantei religioase, a avut probleme cu papalitatea. Si asta, pentru ca Maximilien al II-lea a refuzat sa fie publicate decretele antiprotestante elaborate la Conciliul din Trent (1545-1563). In 1575, el a fost ales si rege al Poloniei, dar din cauza opozitiei nobilimii a trebuit sa renunte in favoarea lui Stephan Bathory… Pe toata perioada domniei sale, printii si inaltii prelati luterani (protestanti) au fost recunoscuti si tratati cu toleranta.
Din casatoria cu Maria a Spaniei, Maximilien al II-lea a avut saisprezece copii (lui succedandu-i la tron, Rudolf al II-lea, primul baiat nascut). Imparatul a murit la 49 de ani. A fost sustinatorul pictorului italian Giuseppe Arcimboldo.
PAUL IOAN
Comentarii