Un Pompei frantuzesc      Ce putem învata de la reptile?

          1. Un Pompei frantuzesc
          
          IRINA STOICA
          
           Fondat de Iulius Cezar în jurul anului 49 î.

          1. Un Pompei frantuzesc
          
          IRINA STOICA
          
           Fondat de Iulius Cezar în jurul anului 49 î.Ch., micul oras francez de pe Coasta de Azur, Frejus, si-a capatat pe buna dreptate acest renume. Se spune ca aici nu poti sapa o groapa, oricât de mica, fara sa gasesti urme ale romanilor. Toate au fost însa acoperite de vreme, asa cum orasul Pompei a fost acoperit de lava vulcanica. Marele Cezar a considerat mica asezare un loc bun de popas în drumul sau spre Spania. Numele orasului se trage de la Forum Julii, transformându-se apoi în Frejus. Împaratul Augustus a stabilit aici o baza militara, datorita pozitiei strategice si apropierii de Via Aurelia. Apoi, orasul a început sa decada, în secolul al II-lea marcânduse prima etapa a acestui declin. În anul 940 este distrus de sarazini, dar este reconstruit în 990, din initiativa episcopului Riculfo.
           Locuitorii s-au multumit sa-si înregistreze si sa-si numere vestigiile romane. În 1959, o noua nenorocire avea sa se abata asupra lor. Ruperea barajului Malpasset a provoacat moartea a 400 de persoane.
           Nici o tragedie nu poate umbri însa frumusetea vestigiilor trecutului. Dintre acestea, cu o semnificatie cu totul aparte ne apare amfiteatrul. Destinat initial soldatilor, a fost construit în secolul al II-lea d.Ch., adapostit de un deal, în afara orasului, ale carui ziduri s-au pastrat din loc în loc pâna în zilele noastre. Arena parea sa fi fost mai putin spectaculoasa fata de cele din Arles sau Nîmes. Ea putea însa primi 10000 de spectatori si o mare parte din boltile si portile sale au ramas intacte. Ruinele teatrului dateaza din aceeasi perioada, în vreme ce apeductul de 50 de km lungime apartine secolului întâi.
           Aceste relicve ale trecutului au fost si obiectul unor recente restaurari, ceea ce a permis aici în ultimii ani desfasurarea unor concerte rock. În aria portului roman pot fi înca vazute doua citadele fortificate: Plate-Forme la rasarit si Butte Saint-Antoine la apus. Farul lui Augustus a fost construit de fapt în evul mediu pe ruinele unui vechi far roman. Arcada vechilor terme întregeste acest ansamblu de piatra, evocând glorie si monumentalul atât de drag romanilor. Orasul medieval este dominat de catedrala în stil gotic-provensal, cu magnifice usi sculptate în lemn. Pe una dintre ele este evocat, într-un mod cât se poate de realist, masacrul facut de sarazini.
           Baptiseriul, datând din secolul al V-lea, este cea mai veche constructie de acest fel din Franta iar manastirea a folosit multe elemente prelevate din teatrul roman. Muzeul de arheologie expune printre altele un mozaic intact, de mari proportii si câteva statui, reprezentând comori mondiale de arta.
           Palatul episcopal din secolul al XIV-lea a devenit primaria orasului, mândru de trecutul sau, dar pastrând în acelasi timp farmecul provensal, care n-a putut fi distrus de trecerea anilor.
          
          2. Ce putem învata de la reptile?
          
          DORIN MARAN
          
           Gecko este o sopârla tropicala de mici dimensiuni, care în orice conditii atmosferice se catara cu o usurinta extraordinara pe orice suprafete. Ea poate escalada, de pilda, un perete de sticla cu o viteza de 1 m/s fara sa lase vreo urma de lichid sau substanta adeziva. Aceste performante se datoreaza structurii labelor, a caror capacitate de aderenta pare miraculoasa. Câtiva cercetatori americani au încercat sa patrunda acest mister biologic studiind structura microscopica a labei animalului care se prezinta sub forma de lame paralele care se desfac si se apropie unele de altele. Suprafata acestora este acoperita cu miriade de peri, mai precis 5000/milimetru patrat iar în vârful fiecarui par se afla un minuscul smoc compus din aproximativ 1000 de fire în forma de spatula care au o mare forta de aderenta.
           Cercetatorii americani au prelevat un astfel de fir pentru a-l studia la microscop. O operatie ce a durat luni de zile si la care au participat ingineri si biologi care au întors esantionul pe toate fetele supunându-l la o serie de masuratori si încercând sa-l faca sa adere pe un captator extrem de sensibil, capabil sa masoare o forta atât de mica. În urma calculelor s-a ajuns la concluzia ca o sopârla gecko în greutate de 40 de grame dispune de o forta de aderenta de 1000 de ori mai mare decât îi este necesara pentru a se catara sau pentru a sta atârnata de o frunza, de pilda. Tinând cont de faptul ca aceste sopârle se deplaseaza pe pamânt, pe frunze, pe trunchiurile copacilor sau pe suprafata apei pe care o calca fara sa se scufunde, este imposibil de înteles de ce au nevoie de o asemenea densitate de peri adezivi. Cu ajutorul unei camere de luat vederi ultrarapide s-a pus în evidenta miscarea complexa executata de animal în timpul deplasarii. El îsi desface larg degetele si în momentul în care calca, perii se turtesc iar smocurile de fire în forma de spatula intra în contact cu suprafata calcata. Lucrurile devin mai complicate însa la scara moleculara. Cercetatorii sunt interesati sa determine resorturile aderentei pe suprafete lichide sau în vid si sa studieze mecanismele aderentei în timpul unui sprint în care sopârla e capabila sa paseasca de 15 ori într-o secunda! O adevarata aventura stiintifica.