Nu cu mult în urma, la editura Polirom a aparut romanul O ciudatenie a mintii mele semnat de scriitorul turc, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 2006, Orhan Pamuk. Romanul (traducere din limba turca si note de Luminita Munteanu) este o epopee moderna, desfasurata pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), în centrul careia se afla unul dintre milioanele de „personaje secundare” ale Istanbulului: iaurgiul si bragagiul Mevlut Karatas.
Povestea adeseori înduiosatoare a contraeroului Mevlut Karatas, cu bucuriile, sensibilitatile, izbânzile si, mai ales, esecurile sale, este de fapt povestea „celuilalt Istanbul”, a vânzatorilor stradali, a cartierelor de baraci, a imigrantilor din Anatolia care ajung sa schimbe, treptat, textura si stilul de viata traditional al orasului, pe valul ambiguu al pribegiilor moderne. Modernizarea orasului, petrecuta pe fundalul eternelor framântari politice, se asociaza cu disparitia unor îndeletniciri traditionale, cu modificarea dramatica a peisajului uman, cu nenumarate înfrângeri personale, nevazute si nestiute, care marcheaza destinele „generatiilor pierdute” ale Istanbulului contemporan.
„Femeile din aceste pagini sunt fabuloase… În mijlocul uriasei întinderi a Istanbulului, între Orient si Occident, Pamuk foloseste o multime frematatoare de personaje ca sa spuna povestea unei culturi mereu în schimbare si a multelor sale discordii”, se scrie în cronica din The Boston Globe. Cât despre autor, sa subliniem ca Orhan Pamuk s-a nascut în 1952, la Istanbul, si a crescut într-o familie numeroasa, într-o zona înstarita din Nisantasi. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotaraste sa devina romancier. Scrie romane de treizeci de ani si nu a avut niciodata alta meserie. Cartile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi. Iata si o mostra de stil Orhan Pamuk: „În primele luni petrecute la Istanbul, Mevlut asculta cu mare bagare de seama noaptea, când statea întins în pat, zgomotul orasului, care razbatea din departari. Uneori, când se trezea înspaimântat din somn, auzea cum rasuna în tacere, venind de hat departe, latratul câinilor, îsi dadea seama ca tatal sau nu se întorsese înca acasa si-si afunda capul în plapuma, caznindu-se sa adoarma la loc. Cum pe vremea aceea era coplesit noaptea de spaima câinilor, tatal sau l-a dus la un seyhl care locuia într-o casa de lemn din Kasimpasa, cerându-i acestuia sa-i citeasca rugaciuni si sa sufle asupra sa. Mevlut urma sa-si aduca aminte, peste ani de zile, de acest lucru.
Într-o noapte a descoperit ca, în vis, chipul lui Schelet, directorul adjunct al Liceului de Baieti Atatiirk, aducea cu capul acela de mort care-i spunea, de pe stâlpul de electricitate, PERICOL DE MOARTE. Îl cunoscuse pe Schelet când tatal sau îi daduse acestuia, pentru înscriere, diploma de scoala primara adusa de la tara. Seara, Mevlut nici macar nu-si ridica privirea din cartea de matematica, pentru ca nu dorea defel sa dea ochii cu Duhul despre care credea ca-l pândeste de dincolo de fereastra întunecata. De aceea nu era în stare uneori nici macar sa se bage în pat, ca sa se culce.
Mevlut a cunoscut cartierele din Kiiltepe, din Duttepe si de pe celelalte dealuri cu ajutorul lui Silleyman, care în rastimp de un an se deprinsese foarte bine cu locurile acelea. A vazut astfel o sumedenie de baraci; unele dintre ele abia aveau turnata fundatia, altele aveau zidurile ridicate doar pâna la jumatate, în vreme ce altele chiar erau pe cale sa fie terminate. În cele mai multe dintre ele locuiau doar barbati”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii