Centro Ufologico Nazionale (CUN), asociatie ufologica patronata de Roberto Pinotti, organizeaza anual o conferinta internationala OZN la Roma. In 2018, pe 27 octombrie, oaspetii principali au fost Louis Elizondo, fost responsabil al proiectului AATIP, pentru studiul OZN-urilor, al Pentagonului si Tom DeLonge, cel care, prin infiintarea „Academiei TTS” a contribuit decisiv la desecretizarea acestui proiect.
Elizondo a prezentat o scurta istorie a implicarii militarilor americani in investigarea fenomenelor aerospatiale neidentificate (UAP). Citez cateva fragmente. La Roswell, in 1947 – spunea el – „nu vom specula ce s-a prabusit… Un balon meteorologic prabusit nu are nevoie de interventia unui colonel, a catorva camioane platforma si a unei forte armate” (asa cum stim ca s-a intamplat). Inca din anii 1950, s-a observat un interes al UAP-urilor in jurul instalatiilor nucleare. Tinand cont ca era in timpul Razboiului Rece, SUA a avut tot interesul sa cerceteze daca aceasta nu reprezinta tehnologia unor adversari. La inceputul anilor 1960, cei din SUA nu mai credeau ca ar putea fi capacitati sovietice avansate… Dar, tot atunci, mai multe dintre silozurile nucleare americane de pe granita de nord au fost temporar scoase din uz de UAP-uri care au prezentat caracteristici mult peste ceea ce se vazuse vreodata.
Tehnici de colectare a informatiilor
La inceputul anilor 1970 guvernul american incepe sa pivoteze de la razboiul conventional la amenintarile asimetrice. In consecinta, CIA si alte organizatii au abordat aceste amenintari cu capabilitati neconventionale de colectare a informatiilor. CIA stabileste „Biroul ciudat” (The Weird Desk), dezvoltand tehnologii, cum ar fi armele psihotronice, ori folosirea clarvazatorilor (remote viewers) pentru a colecta informatii militare. Iau amploare proiectele SETI. Remarcabil este ca aici numele de „extraterestru” a fost folosit oficial, intr-un efort de mai multe milioane de dolari, utilizand radiotelescoape, in cautarea inteligentelor extraterestre.
In 1980, evenimentele prin care au trecut, timp de trei zile, in jurul Craciunului, unii militari americani dizlocati in Anglia –spunea Elizondo – fac ca filmul „Intalnire de gradul III” sa arate ca o lucrare de amatori. El spunea ca a intervievat personal pe cativa dintre martorii implicati in incidentul respectiv si ca in circa patru luni vor deveni disponibile noi informatii privind acest incident. Subiectul UAP nu este doar o curiozitate ci si o problema de securitate nationala. La sfarsitul anilor 1980, americanii au primit informatii, cu interes deosebit pentru militari, despre programul UAP rusesc. De asemenea, armata americana a fost o prezenta globala, ceea ce i-a permis sa colecteze informatii, 24 de ore din 24, din toata lumea.
In anii ’90, programul navetelor spatiale din SUA s-a aflat in plina desfasurare. In plus, s-au imbunatatit capacitatile de recunoastere, ca si frecventa si fidelitatea informatiilor privind observatiile UAP. „Nu le vedeam doar in atmosfera, ci si pe orbite in jurul pamantului”. SUA a obtinut, in continuare, acces la fostele dosare sovietice. Si a devenit foarte clar ca ceea ce s-a vazut de o parte a oceanului, s-a petrecut la fel si in Rusia.
In 2007, guvernul american a considerat necesar sa lanseze un program formal, UAP. Asta nu inseamna ca nu au existat astfel de programe si inainte (!) Acest program, numit AATIP, a fost incredintat, in 2008, structurilor informative ale armatei. Din 2010, Elizondo a fost desemnat ca director al programului si, tot atunci, s-a decis ca acesta sa fie subordonat direct secretarului apararii. In toamna anului 2017, Elizondo a demisionat acuzand birocratia excesiva. Dar programul continua.
In perioada 2008-2010, cand AATIP a primit o finantare de 22 milioane de dolari, programul s-a focalizat pe a cerceta: mecanismele de ascensiune, propulsie, control, generare de energie, translatie spatiala si temporala, ori reducerea vizibilitatii demonstrate de UAP, dar si pe „materiale foarte avansate, configurare si structura, interfata umana, efecte umane si armament”. Deci nu era vorba doar de o imbunatatire a tehnologiilor cunoscute ci de o schimbare de paradigma.
Alte doua obiective ale programului au fost: sunt oare performantele observate realizabile prin intelegerea actuala a fizicii si ingineriei? Iar daca nu, ce lucrari de cercetare sunt necesare pentru a le realiza? Era vorba mai ales de cinci tipuri performante. In primul rand, obiectele accelerau cu mult peste 200 g in timp ce fiintele umane, in costume anti-g, rezista la cel mult 9 g (g fiind acceleratia gravitationala pe Pamant). Apoi, vitezele hiper-sonice. Aceste obiecte au fost vazute zburand cu 13000 km/ora si chiar mai repede. Foarte putine lucruri facute de om pot realiza asta. A treia caracteristica este observabilitatea scazuta, atat cu ochiul liber cat si electro-optic. A patra capacitatea de a se deplasa, cu aceeasi usurinta, in medii diferite: in aer, in vid, sub apa etc., iar a cincea, ridicarea pe verticala, fara metodele pe care le cunoastem.
Dintr-o perspectiva militara, o asemenea tehnologie ar oferi un substantial avantaj strategic. Daca o natiune ar avea doar una dintre aceste capacitati, ar fi o schimbare absoluta a jocului in modul in care se pune problema securitatii nationale si a apararii. Si totusi aici ne confruntam cu obiecte care pot face toate cele cinci. Elizondo deplangea faptul ca – intrucat obiectele nu au un steag sau un numar de identificare pe coada, sau eventual n-au coada deloc, nimeni nu a dorit sa discute despre ele.
Mentionez ca Elizondo comentase, cu prilejul altor interviuri, ca aceasta anomalie se datoreaza faptului ca cei implicati pe lantul decizional – desi in particular recunosteau ca fenomenul este real – nu-l puteau accepta intrucat el contrazicea viziunea lor asupra lumii si credintele lor, inclusiv religioase…
Dovezi sau credinte?
Elizondo si-a continuat expunerea prezentand abordarile stiintifice pe marginea proprietatilor straniilor obiecte. Unele dintre acestea ar putea fi efectul deformarii (warp) a continuului spatiu-timp. „Si nu neaparat foarte mult”. Am si facut asta in urma cu 3 ani, la acceleratorul de particule CERN, cand s-au atins nivelurile de energie necesare pentru a crea gauri negre, deci implicit pentru a deforma spatiu-timp-ul. Pasul urmator este sa gasim tehnologia pentru a realiza asta intr-o maniera utilizabila.
Asadar – a spus Elizondo – guvernul american a recunoscut ca programul UAP a fost real. Subiectul nu mai este unul marginal. Videoclipurile publicate pana acum au fost recunoscute de guvernul american si este evident ca aceasta nu este tehnologia noastra. In plus, mass-media din SUA e preocupata de acest domeniu important.
Vorbitorul a prezentat si fotografiile unor obiecte si materiale care „se afla in posesia noastra” si au fost analizate „de organizatii foarte reputate, inclusiv de facilitati guvernamentale”, dar, asa cum afirma el, „sfideaza orice explicatie logica”. Unele dintre ele raman extrem de bizare, neobisnuite si „nu pot fi de aici”. De unde stim asta? Elizondo a continuat cu o mica lectie in stiinta materialelor. Cand intalnesti materiale ciudate, la nivel macro, la inceput doresti sa identifici proprietatile fizice: dimensiunea, greutatea, forma, textura… apoi vezi electro-conductivitatea, daca materialul a suferit o vitrificare sau o topire sau alte transformari. Daca descoperi ceva interesant, te uiti la nivel molecular, la legaturile chimice. Exista proprietati neobisnuite asociate cu aceste legaturi chimice? De exemplu, cum sunt aranjate moleculele. Exista materiale care nu sunt gasite impreuna. Iar daca gasesti ceva interesant si aici, atunci mergi la nivelul nano sau, in acest caz, la nivelul atomic, si te uiti la lucruri precum rapoartele izotopice. Si cand intalnesti un material care are un raport izotopic neobisnuit, trebuie sa fii atent la ce anume ar putea crea conditiile pentru acel raport izotopic. „Totul de pe aceasta planeta are o amprenta”. Deci, daca materialul analizat are, de pilda, niveluri ridicate de iridiu sau rapoarte izotopice care nu sunt prezente in mod natural pe Pamant, trebuie sa te intrebi de ce. Iar unele dintre aceste materiale nu le putem recrea tehnologic.
Dar – a subliniat Elizondo – pentru astfel de activitati este vital parteneriatul international. „Acesta nu este un fenomen italian. Acesta nu este un fenomen american. Nu este un fenomen rusesc. Este, cu adevarat, un fenomen global. Si ca atare, decizia privind ceea ce vrem sa facem sau nu sa facem depinde de voi toti”.
DAN D. FARCAS
Comentarii