Maasaii sunt o populatie seminomada cu totul deosebita intre comunitatile indigene ale Africii de Est. Razboinici neinfricati, ei nu au ezitat sa-si apere pamanturile impotriva colonistilor europeni, acum mai bine de un veac, si numai faptul ca sulitele lor nu puteau face fata pustilor invadatorilor i-a determinat sa se retraga pe teritoriile din ce in ce mai limitate.
In schimb, la traditiile lor fabuloase nu au renuntat, circa 900.000 de membri ai tribului, traind si astazi intr-o perfecta armonie cu natura.
Cultura si istoria Maasai – sufletul Africii de Est
Numele sub care sunt cunoscuti inseamna „cei care vorbesc limba maa”, derivata din vechea nilo-sahariana, insa istoria fireasca si mai ales cea scrisa de altii i-a obligat sa foloseasca astazi frecvent limbile oficiale din Kenya si Tanzania – swahili si engleza.
Originari din Sudanul de Sud au migrat in patria lor actuala, intre Kenya de Sud si Tanzania de Nord, la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea stramutand unele din triburile stabilite in regiune anterior.
Un element traditional distinctiv pentru Maasai este roba de un rosu aprins, ce confera o anume maretie, impune respect si admiratie. Inconfundabilul dans al razboinicilor inarmati cu sulite lungi si scuturi, acele sarituri pe loc par o perpetua dorinta de zbor prin desprinderea de pamantul inaintasilor lor.
„Un razboinic Maasai reprezinta o imagine superba. Acesti tineri au o forma particulara de inteligenta, indrazneti si salbatici, ei inca sunt neclintiti in devotamentul lor fata de natura si fideli unui stravechi ideal imanent. Stilul lor nu este o maniera asumata si nici imitatia unei perfectiuni straine; a crescut din interior si este o expresie a rasei si a istoriei sale, iar armele si vestimentatia lor fac parte la fel de mult din fiinta lor ca si coarnele unui cerb” – scria baroneasa daneza Karen Blixen, aventuriera devotata trup si suflet lumii africane de la inceputul secolului trecut.
Pana relativ recent, traditia cerea ca primirea unui tanar in comunitatea razboinicilor sa fie posibila numai dupa ce acesta vana un leu folosindu-se doar de sulita. Lucrurile s-au schimbat, in special din cauza reducerii drastice a numarului maiestuoaselor feline, in urma braconajului barbar.
S-a pastrat in schimb un alt element, de asemenea simbolizand o traditie sanatoasa si lucida. Daca un leu ucide vite ori capre ale Maasailor, acesta trebuie sa fie rapus de razboinicii in robe rosii, iar refacerea echilibrului natural conform conceptiilor lor va fi celebrata de intreaga comunitate.
Devotati total familiei traditionale si comunitatii lor, Maasaii pastreaza o conceptie despre modul de trai cu totul aparte. Desi vietuiesc intr-o regiune inca plina de pasari si animale salbatice specifice savanei, alimentatia lor se bazeaza preponderent pe ceea ce le ofera vitele si caprele pe care le cresc, numai rareori acceptand si vanatul. De aceea, ei considera ca un barbat care are multe vite, dar putini copii este sarac.
Maasaii sunt organizati in societati tribale patriarhale, o structura sanatoasa din toate punctele de vedere. Potrivit unor reguli nescrise multimilenare, cele mai importante decizii pentru intreaga comunitate sunt luate de barbatii varstnici, astfel ca rareori in istoria lor s-a intamplat ca acestia sa greseasca.
La inceputul secolului XX, sectiuni vaste din teritoriul Maasai au fost transformate in parcuri nationale si rezervatii salbatice, guvernele facand presiuni asupra populatiei pentru renuntarea la stilul traditional de pastorire semi-nomad in favoarea agriculturii si a unui stil de viata sedentar, fara prea mult succes.
De asemenea, se cuvine mentionat un alt amanunt foarte relevant din punct de vedere etnografic si religios: spre deosebire de marea majoritate a triburilor cu origini ancestrale, care au credinte animiste, poporul Maasai este monoteist, iar Dumnezeu se numeste Engai sau Enkai. Interesanta asociere – satele lor sunt inconjurate de un gard circular, menit sa protejeze de pradatorii nocturni si de raufacatori, numit Enkai, un fel de „farama de dumnezeire” care ii apara de rele.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii