Impresionantul monument, ridicat in inima Romei in anul 113 pentru a comemora victoria armatelor imperiale impotriva regatului Daciei, este considerat aproape exclusiv o marturie istorica a evenimentului de importanta covarsitoare pentru „nasterea” poporului roman, dar si sursa a altor mari transformari si realizari, de asemenea de natura istorica.
In realitate, Columna lui Traian constituie un simbol artistic, arhitectonic si, evident, spiritual, de o complexitate inimaginabil de larga, cu adanci ancorari in mentalul colectiv.
Istoria „imbratisata” de arta
Inalta de 40 de metri, coloana avea initial drept „coroana” statuia imparatului Traian, a carui cenusa se afla depusa intr-o incapere dedicata acestuia, de la baza edificiului. Asadar, ansamblul avea si valoare de mausoleu.
Ulterior (in anul 1587), efigia suveranului, care fusese topita, a fost inlocuita cu cea a Sfantului Apostol Petru, intaiul ocupant al jiltului papal. Este evidenta aici ilustrarea convergentei a doua mentalitati aparent diferite, in ideea ca monumentul artistic si istoric semnifica deopotriva un centru si un reper comun Imperiului Roman si crestinismului catolic.
Friza, impletita in spirala pe circa 200 de metri in jurul monumentului, a fost realizata in basorelief, din marmura de Carrara, de sculptori greci din Siria coordonati de faimosul arhitect Apollodor din Damasc, proiectul fiind impus de oficialitatile religioase si politice romane.
Amanuntul este foarte important, intrucat astfel se explica si imbinarea conceptiei realiste specifice lumii peninsulare italice, dominata cumva de o anume austeritate a simbolisticii complexe, cu gustul oriental pentru decorurile bogate si pentru reprezentarile incarcate.
Totodata – dupa cum remarca istoricul roman Radu Vulpe – „ceea ce atragea admiratia si interesul tuturor era relieful sau, cu abundenta si dinamismul scenelor reprezentate, cu insusirile artistice ale conceptiei si ale executiei, care pareau pe atunci exemplare. Nu exista artist al Renasterii, corifeu sau anonim, care sa nu se fi format prin studiul pasionat al imaginilor de pe Columna Traiana. In fata lor un Michelangelo sau un Rafael ramaneau in extaz, neavand alta ambitie decat sa le egaleze virtuozitatea (s.n.), fara a-si da seama ca, in genialele lor productii proprii, aveau sa intreaca aceste modele, suind pana la culmi nebanuite ale artei.”
Nastere din teluric, ancorare in cosmic
Sa nu omitem faptul esential ca monumentul a fost plasat in centrul celui mai amplu si mai impresionant forum imperial, dedicat celui pe care Senatul Romei l-a numit Optimus Princeps („Cel mai mare principe”), complex arhitectonic asezat la randul sau in centrul capitalei.
Locul concretizeaza rolul simbolic al edificiului: in acest sens, columna inaltata spre cer sugereaza continuitate, o logica simpla si operativa a cuceririi prin forta, ce se prelungeste prin opusul ei – construirea unei noi lumi, a unei realitati superioare celei precedente.
La fel, forma spiralata a remarcabilei „saga” artistice sugereaza ca episoadele infatisate includ si imperativul de a fi continuate; catre celest si cosmic? catre divin? Fara indoiala, catre amandoua, caci coloana este si un punct fix, central, de nastere, insusi „ombilicul” lumii romane. Derulandu-se, cum spuneam, catre cer, ea indica in acelasi timp toate directiile si serveste drept punct de plecare, ca si punct de sosire. Insusirile artistice ale lumii reprezentate in imaginile respective sunt remarcabile: vivacitatea si dramatismul actiunilor, dinamica maselor, nobletea figurilor, acuratetea executiei, armonizarea gesturilor si atitudinilor.
Totodata, trebuie spus ca aceste trasaturi principale nu ascund unele defecte ce denota un inceput de decadenta a artei antice: stangacii in reprezentarea peisajelor, a aspectelor urbane, a cetatilor, erori de perspectiva si de proportii, frecventa inlocuire a unor detalii sculpturale prin elemente specifice picturii.
O calitate artistica de relevat este abilitatea de a sintetiza episoadele povestite; sintetizarea era impusa de dimensiuni limitate ale spatiului destinat reliefului. Artistii s-au achitat cu multa ingeniozitate de aceasta indatorire, ajutandu-se de trucuri diverse: iluzia maselor numeroase reprezentate de fapt numai prin cativa indivizi, selectarea celor mai importante elemente dintr-un episod, concentrarea de subiecte multiple intr-o singura scena, exprimarea de stari psihologice prin gesturi conventionale, dar elocvente, utilizare de simboluri pentru notiuni abstracte.
In Antichitatea romana, monumentele arhitecturale si statuile erau reprezentate artistic in culori: un mod de percepere vizuala in societatea romana ce a avut ca inspiratie arta greaca, cea care utiliza culorile pentru propriile lucrari artistice de acest fel.
S-a demonstrat stiintific ca, la origine, scenele de pe Columna lui Traian au primit si ele un accent important de vivacitate cromatica. Capacitatea spectrometriei fluorescentei X a determinat recunoasterea substantelor colorate din „tegumentele” marmurei, ajutand la reconstituirea fotografica a scenelor Columnei in aspectul lor initial.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii